Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c | Page 64

Împărăţia cerurilor nu vine in chip văzut
trebuie să vină Ilie mai întâi?». Eu atunci le-am spus lor că vine cu adevărat Ilie și pe toate le va așeza, și le-am mai spus că el a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, și au făcut cu el câte au voit, și așa va să pătimească de la ei și Fiul Omului.( Vezi selecția tematică: „ Enoh şi Ilie”,- și pe files. fm; jumpshare; joomag; archive; Google Drive; Scribd; pubhtml5, n. r.) Atunci au înțeles ucenicii că Ioan a fost cel care a venit înaintea Mea cu vestea împărăției cerurilor pe care Eu venisem s-o așez peste om și să fie omul împărăție a Mea. Amin.
O, poporul Meu, nu înțeleg cititorii Scripturilor Domnului ce este împărăția lui Dumnezeu. Cerul și pământul sunt ale Mele, și pentru om le-am întocmit, și apoi l-am făcut pe om ca să fac din el împărăția Mea și să împărățesc din el peste pământ, având cerul împărăție în om, dar n- am putut să-Mi fac stat în om cu împărăția cerurilor pe pământ și nu înțeleg cititorii Scripturilor ce este împărăția lui Dumnezeu. Dar tu ești cel învățat de Dumnezeu, poporul Meu, să știi ce este împărăția Mea și locul ei înăuntrul trupului tău care o acoperă pe ea ca să iasă din trupul tău faptele ei înaintea oamenilor, iar ei să-L slăvească pe Dumnezeu și să înțeleagă slava Lui din mijlocul tău. Mai vârtos decât oamenii însă trebuie să știi tu slava Mea în care ești învăluit, și din norul căreia Tatăl Se slăvește în Mine cu cuvântul, ca să-l iei tu pe el apoi, și cu duhul și cu puterea lui Ilie să-l împarți oamenilor și să-l împarți fiilor lui Israel, ca să se întoarcă și ei cu inima și cu fața lor către părinții lor cărora le-am dat făgăduințele, și să-și întoarcă părinții lor inima către ei ca să-i mântuiesc pe ei, că Eu Mântuitor am venit pe pământ și stau învăluit în slava cuvântului Meu, iar Moise și Ilie sunt în slava Mea și Mă sfătuiesc cu ei în toată venirea Mea, iar Tatăl cuvintează prin Mine tot cuvântul Său. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului din 19-08-
2004 ***
O, poporul Meu, omul care-și are naștere din cer, din taina vieții, acela este om al durerilor așa cum am fost Eu. Cel ce fuge de durere, acela la durere fuge, la durerea care vine după bucuria cea fără de viață în ea, dar fericit este omul care după ce suferă după taina vieții iubind-o și trăindo, capătă după aceasta cununa cea nebiruită a măririlor cerești pe pământ și în cer și se arată moștenire a cerurilor. Amin.
Smerenia de duh, Eu cu ea voiesc să te încununez, poporul Meu, căci fața ei în om îi strălucește omului fața, și frumos este locul în care locuiesc împreună frații smereniei de duh care-l face frumos pe om. De pe pământ și până în cer e scump omul care are ca podoabă a vieții smerenia de duh, și minunat sunt Eu cu împărăția Mea în el, împărăție care nu este din lumea aceasta. Amin.
O, fiilor hrăniți cu taina vieții, voi la toți cei care aud de Mine cu voi și de voi cu Mine, la toți cei care vin să vadă lucrurile Mele cu voi și pe voi, să le spuneți lor că împărăția Mea din om nu este din lumea aceasta, și de aceea lumea nu-i cunoaște ai Mei pe cei ce sunt în lume ai Mei, și de aceea lumea le pune nume rău, zice ea, dar ea fără să știe ce face le pune nume bun, nume care nu este din lumea aceasta. Mama Mea Fecioara chiar și după ce lumea a aflat că ea este mama lui Dumnezeu Fiul, a stat sub slava smereniei de duh, a stat plină de Dumnezeu, căci își avea trupul din cer și nu de pe pământ, și de aceea a văzut ea atât de ușor pe îngerul care L-a adus pe Dumnezeu Fiul în ea numai cu cuvântul, și cuvântul s-a întrupat în trupul ei. Amin.
O, copii de sub greu și prin care Mă aduc poporului Meu! Iubiți smerenia de duh și lacrima ei cea dulce, că de pe pământ și până în cer e scump omul care are această podoabă și minunat sunt
64