Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c | Página 43

Împărăţia cerurilor nu vine in chip văzut
rosti din gura ta facerea cea din nou a toate câte au fost la început, și voi face prin tine cuvânt de facere, și totul va veni spre înnoire, și apoi voi zice: « Făcutu-s-a!». Amin. Prin chipul tău cel nou voi zice: « Făcutu-s-a!». Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon, din 25-12-2001 ***
În toată îndeletnicirea ta cea pentru lucrarea Mea să nu uiți de dor, poporul Meu. De venirea Mea curând, curând să nu uiți. De frumusețea ta cea pentru venirea Mea să nu uiți. De haina ta și de podoabele tale pentru ziua venirii Mele nicicum să nu uiți, poporul Meu, că dacă uiți, Mă doare adânc de la tine și nu pot cu durerea de la tine, că ar fi cea mai grea. Eu vreau să te dau pildă înaintea neamurilor de pe pământ. Pildă a împărăției cerurilor vreau să fii tu între oameni, și să nu-ți măsori vreodată această statură a ta, că nu au voie cei sfinți să facă așa până la venirea Mea. Eu sunt în mijlocul tău cu truda Mea cea grea ca să-Mi sfârșesc cărarea și să mut cerul pe pământ cu toată suflarea lui câtă este, și Îmi trebuie mult de tot ființa Mea în tine, ființa ta întru Mine, poporul Meu. Maria și-a ales partea cea bună, care nu se va lua de la ea. Aceasta este ființa Mea în om, fața Mea pe fața omului, lacrima lui care plânge cu dor după Mine, căci Eu sunt mângâierea omului și fericit este omul care caută înțelepciunea aceasta pentru veci de veci. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului prooroc Daniel, din 30-12-2001 ***
… Se poartă Duhul Meu pe deasupra ta așa cum Se purta pe deasupra apelor când am făcut cerul și pământul, poporul Meu. Atunci grăiam Eu și cu Tatăl, iar martori Ne erau îngerii. Acum Eu și cu Tatăl grăim cu tine, iar martori Ne sunt sfinții și îngerii și oamenii, cerul și pământul care așteaptă nașterea din nou, înnoirea, poporul Meu. Duhul Domnului Se poartă pe deasupra ta și desparte cu tine apele de ape, lumina de întuneric, pe cei buni de cei răi, adevărul de minciună, și pe această tărie am numit-o cer nou. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfântului Ioan Botezătorul din 20-01-2002 ***
Sunt Domnul, fiilor, și nu pot fără voi, și vreau să pot mult de tot prin voi. Vreau să trăiesc în voi și între voi ca nicăieri pe pământ. Seninul Duhului Sfânt e tot ce-Mi doresc mai mult între voi, căci Dumnezeu este mereu astăzi, iar altfel nu este. Mereu proaspăt vreau să vă fiu, mereu cald, mereu astăzi, că dacă în toiul frigului faci foc într-o casă, nu poți să te încălzești cu focul cel de ieri. Focul trebuie să fie mereu astăzi, iar Domnul, tot la fel. Amin, amin, amin.
Vă îmbiu spre seninul Duhului Sfânt, și cu acest senin să vă mângâiați și să-L faceți pe Dumnezeu peste voi mereu, mereu, că Eu am spus că fără Mine nu puteți nimic, fiilor. Tot ce poate omul fără Mine este nimic, iar tot ce poate cu Mine este tot ce se cheamă că poate omul după adevăr. Amin.
Iubirea de sine cu greu îl părăsește pe cel ce dă să vină să ia viață din viața Mea. Cel ce vine, trebuie să ia viața Mea, că dacă ia din ea numai cât vrea el, acela Îmi face dureri pe trup și pe duh, că e greu de tot, fiilor, să înțeleagă omul drumul lui spre lucrarea cuvântului Meu și spre propășirea lui cu Mine atunci când el se oprește și pentru sine. Mai degrabă știu ce vor cei ce pleacă de la Mine la lume, dar cei ce dau să vină de la lume la Mine, mai puțin știu ce vor ei. Fiul risipitor de Dumnezeu a știut ce a vrut atunci când s-a desprins de tatăl său și de fratele său, și fiindcă și-a
43