Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c | Page 33

Împărăţia cerurilor nu vine in chip văzut
cel ce voiește să învețe taina împărăției cerurilor cu omul și nu are de unde învăța . Vremea este aproape și este la ușă , și Eu vin , și omul nu știe să trăiască pentru cer și pentru iubire . Atâția sfinți mucenici s-au dat pildă cu credința și cu iubirea lor , și omul n-a învățat iubirea lor . Ei , de iubirea cu care Mă doreau , se împotriveau până la sânge celor ce voiau să-i atragă la cele ale trupului , care sting statul Meu în om . Ei alegeau să-și dea sângele spre vărsare pentru iubirea lor de Dumnezeu decât să și-l dea spre păcătuire . Ei au fost semne pe cale din timp în timp , ca să arate oamenilor calea , dar oamenii au semne pe cei asemenea lor și poftelor lor , care se războiesc în trupurile lor ca să nu priceapă calea vieții .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mucenic Dimitrie , izvorâtorul de mir , din 08-11-1999
***
Acum , fiilor din grădină , Eu vă mărturisesc pe voi înaintea îngerilor și a sfinților și a oamenilor de pe pământ , căci voi sunteți cei ce ați rămas cu Mine dintre cei ce au fost chemați la masa cuvântului Meu din zilele acestea , și Eu v-am rânduit vouă împărăție precum Mi-a rânduit Mie Tatăl Meu , ca să mâncați și să beți la masa Mea în împărăția Mea , și să ședeți lângă Mine pentru judecata făpturii . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la opt ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim , din 12-12-1999
***
« Vine Domnul !», așa zice Scriptura , dar cei ce-și zic biserică a Mea , numai de venirea Mea nu le arde lor , numai de Mine nu le arde inima din ei . S-au așezat mai mari peste turma Mea oameni trufași , care nu au Duhul , și cei mulți se pleacă lor , și nimeni nu se mai scoală ca să stea înaintea Mea la venirea Mea . « Vine Domnul !», așa zice Scriptura venirii Mele , și Eu vin , și Mă vestesc că vin , ca să Mă spăl de sângele celor netemători de Dumnezeu , care nu Mă așteaptă să vin , căci scris este : « Vine Domnul întru zeci de mii de sfinți ai Săi ca să facă judecată împotriva tuturor și să mustre pe toți necredincioșii de toate faptele păgânătății lor întru care au făcut fărădelege , și de toate cuvintele de înfruntare pe care ei , păcătoși și netemători de Dumnezeu , le-au rostit împotriva Lui ».
Acum , copilași din grădina Mea , să lucrăm sărbătoare de cuvânt , căci cuvântul Meu s-a făcut sărbătoare cerească peste voi , sărbătoare pentru sfinți în cer și pe pământ . Cuvântul Meu cel de peste voi este cuvânt nou , este zidit acum , și se bucură sfinții de venirea Mea la voi , și ascultă cuvântul Meu cel de peste voi , și așteptarea lor a ajuns la sfârșitul ei . Sfinții Mei au trudit pe pământ pentru Ierusalimul cel de sus , și Eu cobor cu ei din cer în lucrare de nou Ierusalim pe pământ , căci aceasta este plata sfinților Mei , care M-au întrebat mereu : « Doamne , până când ?». Iată , până acum , le răspund . Iată , noi le fac pe toate , așa le răspund . Dar omul este împietrit , și Eu lucrez greu , și voi lucrați greu , sfinți ai Mei , căci omul nu vă mai cheamă ca să lucrați prin viața omului sfânt , prin credința omului credincios , dar Eu rostesc cuvânt nou și zic : iată , noi le fac pe toate , căci așa este scris în Scripturi despre Domnul , Care șade pe tron și grăiește lucrarea Noului Ierusalim , zicând : « Iată , noi le fac pe toate ». Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Nicolae , din 19-12-1999 ***
Mă nasc cuvânt la ieslea cuvântului Meu din România , țara venirii Mele cu sfinții , țara întoarcerii Mele după două mii de ani . Numele ei este „ țara strălucirii “, nume rostit prin prooroci ,
33