Împărăţia cerurilor nu vine in chip văzut
Eu sunt calea Mea spre tine, Eu sunt calea ta spre Mine, iar tu ești calea Mea spre oameni, poporule, cărarea Mea. Ne suntem unii altora cărare și ne întâlnim, și dragostea Mea se desăvârșește peste tine și se face cuvânt de dragoste ca să iei tu dragostea Mea și s-o dai oamenilor, și oamenii să ia din ea și să-Mi cunoască oamenii cărarea Mea care se face cuvânt spre oameni, și să apuce oamenii pe cărarea Mea care duce spre împărăția lui Dumnezeu și să ia din ea duh de mângâiere, duh de mântuire și de înviere.
Tu ești împărăția lui Dumnezeu, Ierusalime, iubitul Meu popor. Tu ai pe Domnul Împărat peste tine, iar Împăratul așează masă cerească în mijlocul tău, și la masa Lui cu tine se adună îngerii și sfinții și toate oștirile cerești, și mănâncă din cele cerești care se așează pe masă, și se bucură cerul în tine, Ierusalime, împărăția Mea. Coboară cerul la tine cu sobor de sărbătoare pentru mama Mea Fecioară, și fericite sunt serbările cerești în tine. Tot omul așteaptă zile de serbare și de bucurie, iar cei din cer și mai mult așteaptă, dar bucuria cea cerească e bucurie adevărată, e mângâiere adevărată. Te mângâi, poporul Meu, cu mângâierea care vine din cer. Duhul Mângâietorul Își are sălaș în Tatăl și în Fiul și Se face Mângâietor peste fiii Săi, și Se face Împărat Mângâietor.
O, Ierusalime, o, popor iubit de Dumnezeu! Duhul Sfânt Mângâietorul este Împărat peste tine, este cuvânt peste tine și te mângâie, căci ce este mai dulce decât cuvântul mângâierii cerești? Am și Eu nevoie de mângâiere, poporul Meu, și te mângâi ca să te fac mângâierea Mea, să fac din tine mângâiere pentru Mine, copile mângâiat. Copilul se mângâie cu mama lui, și mama se mângâie cu copilul ei, că mare este taina mângâierii, iar duioșia Duhului Sfânt este dragostea cea desăvârșită pentru fiii Duhului Sfânt. Amin.
O, copilași pe care v-am numit Ierusalim și fii ai Duhului Sfânt, v-am dat putere să vă faceți fii ai Tatălui, căci scris este: « Celor care cred în Mine le voi da putere să se facă fii ai lui Dumnezeu, să se nască din Dumnezeu ca să fie fii ai Tatălui ». V-am dat putere, fiilor, să vă nașteți de sus, din cer, din Tatăl să vă nașteți, prin Mine să vă nașteți din Tatăl, prin Mine, Care M-am născut din Tatăl mai înainte de vecii, iar Duhul Cel Sfânt al Tatălui M-a coborât apoi în trupul Fecioarei ca să Mă arăt din ea Om între oameni, Dumnezeu venit din Duhul Sfânt și din Fecioară fiică a Tatălui Meu, fiică a credinței și a iubirii desăvârșite pentru om.
O, măi copilași, v-am adunat pe câțiva ca să însemnăm cuvânt de bucurie a Duhului Sfânt peste voi și în voi căci împărăția Tatălui și a Fiului și a Sfântului Duh este în voi, și se face cuvânt. O, fiilor, aproape este împărăția lui Dumnezeu pentru cei ce cred lucrărilor lui Dumnezeu peste pământ. Mama Mea Fecioară a fost împărăție a lui Dumnezeu. M-am sălășluit Împărat din cer în ea ca să ies și să păstoresc neamurile credinței sfinte.
O, fiilor, n-are pe pământ cine să înțeleagă unde este locul împărăției cerurilor, și iată, mare este taina credinței sfinte, mare dar de la Dumnezeu are omul care are credință sfântă. Cine nu are credință sfântă nu pricepe taina împărăției cerurilor și locul ei și lucrarea ei. Dar cine este cel ce are credință sfântă? Fiilor, fiilor, credință sfântă are numai omul sfânt. Credința sfântă nu sălășluiește în mintea și în inima omului care trăiește în păcate și în desfătări trupești. Grăiesc vouă despre credința sfântă ca să înțelegeți de ce nu cred oamenii bisericii în împărăția cuvântului Meu care curge peste voi și din voi spre oameni. Împărăția lui Dumnezeu din voi se face tălmaci pentru voi ca să știți voi tainele ei, că nu mai are pe pământ cine să le înțeleagă pe cele adevărate. Voiesc să-Mi pregătesc loc în oameni cu împărăția cuvântului Meu, care este
23