Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c Cuvântul lui Dumnezeu despre Împărăţia cerurilor c | Page 13

Împărăţia cerurilor nu vine in chip văzut
împărăția cerurilor pe pământ, că pentru asta am făcut cerul și pământul. Cerul fără pământ nu poate fi împărăție, precum trupul fără suflet nu poate fi viu, precum sufletul fără de trup este fără de casă. Dar numai cu tine grăiesc cele din cer, precum numai cu Israel aveam lucrare pe pământ, și moștenire în Israel aveam, și așa îi spuneam lui Israel: « Israele, să scoți afară din tabără necurățiile tale și să le îngropi în pământ cu lopata, afară din tabăra ta, că Eu, Domnul, umblu prin tabără, și să nu Mă scârbesc văzând necurăția ta ». Am stat cu Israel și îl învățam tot rostul vieții vii, și el s-a îngâmfat și s-a amestecat cu neamuri străine și a stricat împărăția Mea cea din cer în mijlocul lui Israel.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu către poporul creștin, din 05-11-1995 ***
O, poporul Meu, acum e acum, căci trebuie să-ți aduni mintea și cugetul și să le lași să lucreze împreună cu sfinții și cu îngerii, fiule. Scoală-te, copile, scoală-te întru această veghe, că Eu ți-am spus să te culci îmbrățișat cu Mine și cu sfinții, și ți-am spus să Mă crești în tine, să Mă iei în tine și să Mă faci mare în tine, și să semeni cu Mine la mărime și la fire dumnezeiască. Eu, fiule, sunt dator să vin să-ți deslușesc lucrarea bucuriei sfinte, iar tu ești dator s-o iei înăuntrul tău și s-o crești, căci lucrarea aceasta va scoate afară din tine tot ce nu este asemenea cu împărăția lui Dumnezeu, care iată, se coboară întru tine prin lucrarea bucuriei sfinte. Așa este, precum este scris, că la mintea omului nu s-a suit frumosul împărăției cerurilor, dar la mintea ta, fiule, nu numai să se suie, ci să și fie această frumusețe care este una, precum Eu Unul sunt. Și dacă Eu Unul sunt, și dacă așa cum sunt vreau să stau în cele lucrate de Mine, în cele frământate de Mine atâta vreme, în mintea și în cugetul tău, oare, nu se cade să-Mi dai acest ogor lucrat ca să fac din el împărăție de cer nou și pământ nou? Eu de unde să încep? Încep și Eu cu parceluța Mea, cu ce Mi-a mai rămas, dar vreau să crezi, fiule, că lacrima e zâmbet pentru cer. Omul nu înțelege această taină, omul nu știe lucrarea fericirii. Omul știe că voia bună și râsul și zâmbetul și bucuria pământească este tot ce trebuie să aibă el. Omul nu are deprindere spre cele ce vor fi. Omul se ia în brațe unul cu altul, și de fericire râde și plânge, și omul nu știe de unde vine fericirea, iar căldura omului e sloi de gheață pentru Domnul și pentru cei din cer care dau să se apropie de om.
Poporule, poporule, tu să nu mai faci decât ce am făcut Eu, fiule. Dă-Mi drumul în mintea și cugetul tău, ca să fac Eu de acolo ce trebuie să faci tu. Nu mai fă tu. Lasă-Mă să muncesc Eu pentru tine, și ia aminte, tată, la cuvânt. Nu Mă lăsa să plâng când te văd că treci pe lângă cuvântul Meu și nu te îmbraci cu el și nu te încalți cu el. Nu mai fă tu. Lasă, fiule, să fac Eu în tine, să fac ce am făcut cât am stat arătat oamenilor. Nu te mai zbuciuma, că Eu spre sfârșitul cuvântului cel de atunci așa am spus: « Cine este sfânt, să se sfințească încă », și încă asta am de strigat și acum: să se sfințească în Mine, nu în sine, să se sfințească în minte și în cuget, în grai și în faptă, în mișcare și în lucrare, și să învețe de la Mine, că Eu sunt blând, blând și smerit cu inima. Fii atent, fiule, la acest semn: cel ce nu este smerit cu inima, acela nu este blând. Primiți-vă unul pe altul, că pe Mine Mă primiți. Ce vreau Eu să spun? Fiți primitori de sfat bun, căci cuvântul bun este din Mine, nu din om. Un obicei cu aplecare de la un frate te îndeamnă la obicei cu aplecare și pe tine. El vrea să-i faci și tu lui ce-ți face el ție. O lucrare de acest fel pleacă de la o singură vână de izvor, de la izvorul bucuriei sfinte, fiilor. Nu fiți răzleți cu mintea și cu cugetul și cu voința, că Eu, Eu Unul sunt.
Tot poporul să creadă în Scripturi. Cel ce nu este smerit cu inima, acela nu este blând. O, poporul Meu, vreau să fii dulce, tată, dulce și atent cu orice literă care pleacă din mintea și cugetul tău. Cere-ți ție, fiule, căci celălalt va lua și el obiceiul cel bun, fiindcă obiceiul cel din Dumnezeu
13