Venirea în chip văzut
înaintea noroadelor . Fă-Mă în tine așa cum sunt Eu , și așa să lucrezi unul cu altul la slava venirii Mele , și apoi Eu Îmi voi sfârși așteptarea , și apoi voi veni . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica tuturor sfinților , din 30-06-2002 ***
În a doua zi de sărbătoare vă mângâi din nou pe voi , cei adunați la gura izvorului Meu de cuvânt . Luați din harul Meu și îl puneți în voi , ca să Mă puteți iubi cu harul vostru cel din fire , și Eu să pot lua de la voi . Stau cu oști cerești deasupra grădinii întâlnirii Mele cu voi . V-am chemat să grăiesc cu voi , și voi cu Mine . Cântați-Mi doina nunții Mele cu mireasa Mea cea din români luată , cu poporul Meu mireasă , popor pregătit de Mine pentru venirea Mea . Dulce-Mi este limba românească , și am făcut din ea limba lui Dumnezeu la sfârșit de timp , că Eu grăiesc din nou peste pământ în limba poporului român , noul Meu Israel , noul Meu Ierusalim , căci Eu am scris prin profeți în Scripturi , am scris că voi alege din nou Ierusalimul dintre neamurile pământului , fiindcă Israelul cu care am lucrat la început M-a lepădat cu totul acum două mii de ani , și n- am ales din el decât o rămășiță mică de tot , care s-a mântuit prin credință atunci , la venirea Mea din Tatăl Cel ceresc și din mamă Fecioară pe pământ . Cântați-Mi cântările nunții , că Mă așez în calea oamenilor cu nuntă cerească , cu zile de nuntă între Mine și mireasa Mea cea mică , poporul cuvântului Meu , luat din români . Mai e un ceas , și vin văzut , iar slava Mea din ziua aceea va fi pentru unii cu mângâiere , iar pentru cei mulți , cu mânie , căci omul a pierdut grăirea cu Dumnezeu și nu-și mai vine în fire ca să se întoarcă la începutul lui .
Voi , cei care ați venit la izvor ! Voi , cei care ați intrat la masa Mea de nuntă în grădina întâlnirii ! Să se țină după voi legile sfinte ale grădinilor Mele de pe pământ . Eu vă învăț , căci sunt Învățătorul . Eu vă învăț , nu vă mustru dacă nu ascultați , căci fiecare își va lua plata sa . Fi-va să vin văzut curând , curând , și vreau să-l găsesc pe om după voia Mea când voi veni , căci atunci va fi Scriptura aceea care spune : « Cine este sfânt , să se sfințească încă , și cine este spurcat , să se spurce și mai mult , și fiecare va fi judecat de cele în care va fi găsit , că Eu n-am venit să judec lumea , ci ca s-o mântuiesc am venit ». Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Creștinătății Românești , ziua a doua , din 25-08-2002
***
O , cere-Mi , omule , har ! Apropie-te de venirea Mea , că Eu sunt cu ea pe pământ și te aștept să Mă arăt și să Mă vezi , dar vreau să-ți fiu Mântuitor și nu vreau să te temi în ziua venirii Mele . O , cât să mai stau cu ea ? Cât să te mai aștept ? Te strig să-Mi urmezi , omule . De lângă tine te strig . Ascultă-Mi chemarea ! Necredința ta nu va mai putea nimic pentru tine , și chiar de vei da să te mai ascunzi de Mine , Eu nu Mă voi mai ascunde , și Mă voi arăta curând , curând și voi aduce cu Mine sfinții și le voi da lor pământul dreptății , fiindcă Eu așa le-am făgăduit lor .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Intrării Maicii Domnului în biserică , din 04-12-2002
***
Iată , Mi-am întărit cu toate puterile cerești porțile Mele dintre pământ și cer , și am deschis , și apoi am intrat , și îți dau să bei spre viața ta cu Mine , că fii atent ce-ți spun Eu ție . Îți spun o taină despre venirea Mea , și îți spun așa : Scripturile nu le împlinește Dumnezeu , ci omul , căci Dumnezeu este cu duhul . Domnul nu vine , ci trebuie adus , și trebuie la voi credință cum n-a mai
54