Venirea în chip văzut
Fiul Său Cel iubit , și toți mărturisim despre ziua aceea , și din cer mărturisim , iar dintre noi apostolul dragostei grăiește peste biserici . Amin . Căci așa i-a spus Duhul Tău : « Tu trebuie să proorocești încă o dată la popoare și la neamuri și la mulți împărați ». Amin , amin , amin .
– Eu , Ioan apostolul , am fost în ostrovul Patmos pentru mărturia lui Iisus Hristos și pentru cuvântul lui Dumnezeu . Am fost răpit în duhul în zi de duminică și am auzit în urma mea glas mare , ca de trâmbiță , care zicea : « Ceea ce vezi , scrie în carte și trimite celor șapte biserici !». Am văzut slava Lui , și El mi-a zis : « Nu te teme , Eu sunt Cel dintâi și Cel de pe urmă și Cel ce sunt viu . Am fost mort , și iată , sunt viu în veci și am cheile morții și ale iadului . Scrie acum cele ce ai văzut și cele ce au să fie după acestea ». Iisus Hristos mi-a grăit , și eu am scris cuvântul lui Dumnezeu despre cele ce trebuiau să fie , și apoi El a mărturisit zicând : « De va mai pune cineva la cuvintele acestei proorocii , Dumnezeu va pune asupra aceluia pedepsele care sunt scrise în cartea aceasta , iar de va scoate cineva din cuvintele acestei proorocii , Dumnezeu va scoate partea lui din pomul vieții și din cetatea cea sfântă despre care scrie în cartea aceasta ».
O , oamenilor credincioși și necredincioși , îndoielnici și neîndoielnici , numai eu am avut numele de Ioan între cei doisprezece apostoli ai lui Iisus Hristos , dar cartea aceasta care stă la capătul cel din urmă al Scripturilor este descoperirea lui Iisus Hristos , pe care i-a dat-o Dumnezeu ca să arate robilor Săi credincioși cele ce trebuiau să se petreacă în curând . El a trimis pe îngerul Său să mi-o destăinuiască , iar eu am mărturisit bisericilor cuvântul lui Dumnezeu și mărturisirea lui Iisus Hristos .
O , fii ai oamenilor , dacă Iisus Hristos nu vorbea despre cartea aceasta și de cel ce ar scoate sau ar pune la cartea aceasta , era de mult acoperită această proorocie , dar cuvintele ei au tărie neclătinată , căci Duhul lui Hristos a spus : « Mergi și ia cartea cea deschisă din mâna îngerului care stă pe mare și pe pământ ; ia-o și mănânc-o , că tu trebuie să proorocești încă o dată peste pământ și să-i însemnezi pe cei ce se închină Mie , iar pe ceilalți să-i scoți din măsurătoarea Mea , căci sunt păgâni , și Eu voi scoate partea lor din pomul vieții și din cetatea cea sfântă despre care scrie în cartea aceasta ».
O , fii ai oamenilor , Cuvântul lui Dumnezeu a venit pe pământ și Și-a făcut cetate sfântă , zidită din cei credincioși venirii Lui , și Domnul este slava ei și lumina ei , și în ea nu intră cel pângărit , după cum scrie în cartea aceasta a vieții Mielului . Cuvântul lui Dumnezeu face nou Ierusalim , cetate sfântă , zidită din inimi vii , născute din cer , de sus , împărăție a lui Dumnezeu în om născut de sus .
O , voi , cei tari la cerbice , iată , încă o dată grăiesc popoarelor , după cum a fost proorocia Domnului , Care n-a voit ca eu să mor , și a voit să rămân până azi și să lucrez între cei credincioși cuvântului lui Dumnezeu în mijlocul României , cetatea Noului Ierusalim , care are în ea grădina cuvântului . Amin . Eu , Ioan , apostolul lui Iisus Hristos între cei doisprezece apostoli ai Săi , am fost în ostrovul Patmos pentru cuvântul lui Dumnezeu , Care mi-a spus : « Scrie !». Curând , curând vor tremura toți necredincioșii , toți mai-marii pământului , și se vor ascunde în peșteri și în stânci , căci eu mă voi lăsa văzut , la porunca Domnului , Care vine cu norii , și orice ochi Îl va vedea . Amin . Iată , vă ascundeți de proorocia aceasta . Iată , dați s-o ascundeți și s-o luați din dreptul meu , dar iarăși spun : eu , Ioan apostolul , am scris cuvântul lui Dumnezeu din cartea aceasta . Amin . Scuturați-vă de necredință și nu fugiți de Dumnezeu , căci El a zis : « Cumpărați de la Mine alifie de ochi ca să vă ungeți ochii și să vedeți ». Amin .
32