Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea cu norii | Page 44

Precum S-a suit, așa și vine, cu norii vine
ce au iubirea în simțire și credința în iubire și dorul cel sfânt al mângâierii de sus peste pământ, iar cei cu piatră la inimă nu trag spre bucurii sfinte, de vreme ce necredința născută din duhul trufiei lor îi ține robi sub ea.
… O, nu numai de mâinile voastre este nevoie, ci mai mult de duhul vostru, de locul Meu în voi, căci Eu sunt Cel ce pot, nu voi, Eu cu Duhul Meu, fiilor, căci trupul Îmi stă în taină, în nor Îmi stă de două mii de ani ca să pot fi pe pământ cu oamenii, și cu Tatăl în cer, fiilor.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea a Postului Mare, a Floriilor. Intrarea Domnului în Ierusalim, din 13-04-2025
***
Sunt învăluit în cuvânt și-Mi las glasul din nor peste cetatea cuvântului Meu pe plaiul neamului român și păstoresc cu cuvântul soarta acestui neam, pe care Tatăl l-a hărăzit să-Mi fac la El venirea Mea cea de la sfârșit de timp și să dau de știre popoarelor și limbilor că vine Domnul cuvânt pe pământ, vine să păstorească și să Se vestească venind, iar numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu.
La orice coborâre cu care păstoresc cuvântând din nor, Eu, Domnul, spun cine sunt, de ce vin și ce lucrez. O, Tatăl Mă trimite și de aceea vin, iar Tatăl este cu Mine, căci sunt nedespărțit de El, și de aceea am spus că Eu sunt în Tatăl, iar Tatăl este în Mine și una suntem, o, și așa Se face Dumnezeu cunoscut cu numele și cu lucrarea Sa prin Fiul Său Iisus Hristos, Cuvântul Tatălui.
O, nu mai este vremea să-Mi tacă glasul și cuvântul. Între pământ și cer se dă lupta cea scrisă în Scripturi, fiara cu Mielul, balaurul cu multe capete și Hristos, Cuvântul lui Dumnezeu, Care suflă cu suflarea gurii Sale ca să doboare și să nimicească de tot puterea cea potrivnică Lui, să-l biruiască pe antichrist, omul fărădelegii, și pe toți slujitorii lui ascunși sub minciuna cu care se tot învelesc ei ca să nu li se descopere lucrarea vrăjmașă lui Dumnezeu și omului, dar nu, căci toiagul cel biruitor este cuvântul gurii Mele, suflarea sub care îl țin pe acest vrăjmaș bătrân de peste șapte mii de ani, și cu care suflare Îmi gătesc slava venirii Mele, slava Mea de la sfârșit de timp, precum este scris.
Nu-Mi mai tace glasul, și stau pe nori de cuvânt, iar cuvântul Îmi acoperă ființa Mea dumnezeiască și Mă tăinuiește ca să pot grăi și ca să-Mi las pe pământ între oameni duhul mărturiei, Duhul Meu, lucrarea Mea de Păstor de la Tatăl venit cu înnoirea a toate, cu iarăși facerea a toate, căci toate s-au stricat, și au nevoie de facere nouă ca să se arate ea după ce vrăjmașul antichrist nu-și va mai avea lucrare, căci Eu, Domnul, de aceea vin și cuvintez și suflu cuvânt asupra acestui balaur roșu, și care suge sânge, precum este scris.
… O, popor român, ridică-te ca să vezi ce luptă dau puterile întunericului ca să nu te scape de amenințarea omului antichrist, și care iată-l cum își mânuie forțele prin tot felul de servi ascunși sub fața binelui, și peste care vine și tot vine lumina Mea și îi scoate deasupra cu lucrarea lor potrivnică și nicidecum salvatoare. O, așează-te să-Mi cercetezi și să-Mi înțelegi cuvântul cu care te păstoresc din nor cu glas duios și blând, căci tu ești iubirea Mea de la sfârșit de timp, așa cum ai fost la începutul facerii, când am fost atât de fericit să fac cerul și pământul și să stau apoi pe pământul tău și să lucrez din el trupul și ființa omului cel întâi zidit, și care apoi Mi-a zdrobit bucuria lăsându-se momit de glas străin și părăsind el iubirea cea pentru Făcătorul său.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șaptea după Sfintele Paști, a Sfinților Părinți de la Soborul de la Niceea, din 01-06-2025.
44