Precum S-a suit, așa și vine, cu norii vine
Mă strecor spre tine cu putere de cuvânt chiar dacă duhul și puterea purtătorilor Mei sunt slăbite și temute de la nepriceperea ta cea întreagă a statului Meu în ei pentru venirea Mea la tine, fiule, poporul Meu. Făgăduința pe care am făcut-o Eu prin îngeri în ziua înălțării Mele, când cu ucenicii de față M-am suit la Tatăl pe nori de heruvimi, această făgăduință este împlinită acum în mijlocul tău, căci astfel vin, precum M-au văzut ucenicii ducându- Mă la cer, vin și trec spre tine, tată, și tu nu știi cum să te porți cu tainele Mele, care se văd numai cu credința, numai cu ochii duhului, numai cu vederea dragostei, tată. O, nu tu să ai pretenție la Mine, ci Eu să am la tine pentru înțelegerea tainelor Mele, pentru că-ți dau venirea Mea, tată. O, caută, fiule neînțelept, și vezi dacă poți să te măsori cu venirea Mea la tine, și numai apoi să te porți cu ea ca și cu omul, iar dacă mintea ta și purtarea ta nu știu să se poarte, lasă capul în jos și înfricoșează-te pentru neștiința ta cea pentru cele de sus, care vin jos la om ca să-l poarte pe om spre ele dacă omul știe să se sfiască înaintea Mea pentru mântuirea lui și pentru lucrul Meu cu el apoi.
… O, poporul Meu de azi, înălțarea Mea la cer de lângă ucenici este taina coborârii Mele azi la tine, tată. Așa vin, precum M-am suit. Așa M-am suit, precum vin acum la tine, și am martori între Mine și tine, și Mă mărturisesc prin ei de la margini la margini precum M-am mărturisit prin ucenicii Mei acum două mii de ani, iar venirea Mea de azi e multă, poporul Meu, și tu trebuie să știi bine despre ea, și de la ea să te înțelepțești și să te faci din om Dumnezeu, și să nu rămâi om și atât. Cel ce crede în Mine nu trebuie apoi să rămână pe mai departe om și atât, ci trebuie să se facă locaș al lui Dumnezeu între oameni, scară a lui Dumnezeu între frații care ascultă de Dumnezeu, căci Eu prin îngeri am lucrat înaintea oamenilor, așa cum și în ziua înălțării Mele am lucrat, când Mi-au ieșit înainte îngeri, în cer sus, și jos pe pământ și M-au mărturisit, și au lucrat pentru Mine ca niște fii.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului, din 05-06-2008 ***
Pe nori de heruvimi Mă port între cer și pământ și Mă fac cuvânt de Duh Sfânt, și Mă fac înțelepciune, și Mă fac mângâiere și putere pentru cei ce aud glasul Meu. Sunt Domnul! Heruvimii cei fără de trup Îmi acopăr slava trupului Meu cel înviat dintre morți, și apoi cel iarăși așezat întru Tatăl, iar slava Mea se vede cu ochii duhului, precum și îngerii cei fără de trup se văd, precum și văzduhul. Taina Mea și a celor ce nu se văd, aceasta înseamnă adevărul, și ochii duhului sunt cei care văd cele ce nu se văd, și ochii duhului văd, și apoi inima știe, și ea este cea care așează în om simțirea și cunoașterea celor ce nu se văd, și omul trăiește atunci adevărul. Amin.
Eu sunt Cel ce sunt. Cuvântul lui Dumnezeu Se cheamă numele Meu cel din zilele acestea când iarăși vin de la Tatăl la om ca să-Mi săvârșesc lucrarea venirii Mele după două mii de ani de la întâia Mea venire între oameni pe pământ, iar pământul român Îmi este leagăn al cuvântului Meu, așa precum văzduhul Îmi este leagăn al trupului Meu cel purtat de heruvimii cei fără de trup, și care au ca patrie văzduhul. Amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, din 15-06-
2008 ***
Pe nori de heruvimi Eu, Domnul, cobor pe pământ cuvânt peste poporul Meu din mijlocul neamului român, iar hrana Mea de peste el o așez apoi înaintea oamenilor ca să audă ei de slava lui Dumnezeu din zilele acestea, căci am zis acum două mii de ani: « Veți vedea pe Fiul Omului suindu-Se și coborându-Se », căci Eu M-am dus la Tatăl pentru ca să vin apoi cu duhul mângâierii pe pământ, și așa vin, precum am făgăduit că vin. Amin.
26