Precum S-a suit, așa și vine, cu norii vine
Meu spre oameni, și vin din cer și stau pe nori de slavă și Mă desăvârșesc în cuvânt peste pământ, și vă dau tărie să stați înaintea cuvântului Meu și să-i deschideți.
Dar ce cred oamenii că înseamnă venirea Domnului? Ea nu se așteaptă, ea se trăiește; ea nu se pregătește, ci este, căci Eu sunt Cel ce sunt, pentru cei ce sunt întru Mine, iar pentru cei necredincioși, Eu nu sunt, Eu nu vin, că ei nu Mă așteaptă să vin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-
1998 ***
Am venit, fiilor din grădină. Amin, amin, amin. Sunt cu norii slavei Mele deasupra voastră, că scris este: « El vine cu norii ».
Nimeni nu mai așteaptă venirea Mea, că Scripturile cerului nu mai sunt citite și crezute. Eu sunt mereu peste voi cu venirea Mea, dar oamenii sunt iubitori de sine de șapte mii de ani și nu mai cheamă venirea Mea, nu vor să fiu cu ei și să stau cu ei; și dacă vor, Eu nu pot să vin cum vor ei, și vin precum scrie în Scripturi, vin cu ziua slavei Mele, și ea este zi înfricoșătoare peste oameni, că oamenii au traiul lor, plăcut lor, iar cuvântul Meu cel cu voi este ziua Mea cea mare și înfricoșată. Iată, se tem de ea toți oamenii și fug de cuvântul Meu cel ce este cu Mine peste voi, căci Eu dacă vin, grăiesc cuvântul zilei venirii Mele.( Vezi selecția tematică: „ Despre sfârșitul lumii și Ziua Domnului”,- și pe files. fm; jumpshare; joomg; archive; Google Drive; Scribd, n. r.)
Amin, amin zic vouă: cuvântul cel rostit de Mine peste voi este ziua Mea cea mare și înfricoșată, este râvna Mea și durerea Mea, care plânge din Mine de dorul omului care nu mai vrea să aibă Dumnezeu adevărat peste el. Omul nu vrea să domnesc Eu peste el ca un Dumnezeu mare și adevărat, și Eu plâng, căci cuvântul Meu așa a spus la îngeri: « Pe cei care n-au voit să domnesc peste ei luați-i și tăiați-i și aruncați-i ». Oamenii se tem de venirea Mea, și iată, se tem de cuvântul Meu care vine cu Mine, care vine cu norii și pe care îl vede tot ochiul, și omul închide ochii înaintea Mea ca să nu Mă vadă.
Binecuvântată să fie biruința voastră cu Mine. Sfinții și îngerii sunt în toată vremea cu voi și cu cei ce-Mi lucrează Mie lângă voi și cu voi pentru numele Meu. Eu sunt mereu cu voi, și sunt arma voastră de biruință pentru libertatea împărăției cerurilor între cer și pământ. Amin, amin, amin.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea cuvioasei Parascheva, din 27-10-1998 ***
Iată, deschid cerul și cobor pe pământ. Nu vin cu trenul sau cu mașina sau cu avionul sau cu alte făcături ale omului. Vin cu cuvântul, vin cu norii, și altfel nu vin. Vin cu credința omului sfânt. Amin, amin, amin. Nicicum nu voi veni altfel.
Omul este mincinos și își dă unul altuia minciuna și se joacă de-a adevărul, și Eu văd ce face omul mincinos și nu mai este cel ce face judecată și dreptate, nu este până la unul. Dar sunt Eu, căci Eu sunt Cel ce sunt, și pot să fiu cuvânt, și sunt cuvânt împotriva deșertăciunii care se vrea dumnezeu peste om. Iată, vin din cer Învățător ca să-l fac pe om să creadă în venirea Mea și să Mă cunoască venind, căci vin pentru cei ce cred, iar cei ce cred sunt râuri de apă vie și se fac venire a Mea peste cei ce-L caută pe Dumnezeu, hrănindu-se în taină cu iubirea de Dumnezeu.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din ajunul Duminicii fiului risipitor, din 06-02-1999 ***
16