Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea ca fulgerul c Cuvântul lui Dumnezeu despre venirea ca fulgerul | Page 6

Ca fulgerul care iese de la răsărit , așa este venirea Domnului
era lucrată cu anevoie , dar azi Hristos Se vestește ca fulgerul care iese de la răsărit și se arată până la apus , căci așa este scris despre venirea Domnului cuvânt și trup , duh și trup , și vom primi și noi plata bucuriei pentru care atâta vreme am întrebat : « Până când , Doamne ?». Noi veșnic suntem cu voi și cu toți cei care iau din muntele învățăturii , și punem ajutorul cerului pentru tainele Domnului și pentru ființa lor . Strigați la noi să vă fim de sprijin , căci strigarea voastră ne îmbracă cu biruință pentru voi , și Domnul ne îmbogățește ca să venim spre voi cu bogățiile Duhului Sfânt și ale faptelor Duhului Sfânt . Fiți cum am fost noi , care am lăsat ale noastre și am luat pe ale Domnului ca să le ducem , ca să lucrăm ca trimiși ai Lui , ca apostoli ai Duhului Sfânt , Care ne călăuzea prin lumea oamenilor . Fiți sănătoși , fiți sfinți cu mintea și cu inima și cu fapta și cu viața și așa să vă apropiați , că greu se mai face biserica biserică . E lucru mare și sfânt să fie omul casă pentru Hristos , căci cei sfinți sunt casa Domnului și a oaspeților Lui .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților doisprezece apostoli , din 13-07-1997 ***
Să vină neamuri fără de număr și să se boteze în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și în numele acestei lucrări de cuvânt din cer , cuvântul care vine ca fulgerul din cer și străbate de la o margine la alta a cerului . Să se trezească orice om : român , iudeu , elin , barbar , scit sau rob , și să vină la viață veșnică . Cuvântul Meu e viață veșnică . Eu sunt viața cea veșnică , și vin cu ea după acest cuvânt , vin și o dau celor credincioși cuvântului Meu care înviază pe om de la moarte la viață .
Vino și tu , poporule iudeu , că am venit acum două mii de ani și M-am răstignit pentru răscumpărarea ta de sub păcat , și iată , am murit pentru neamurile pământului , nu pentru tine . Așa ai voit tu cu Mine și cu tine , dar Eu nu Mi-am luat înapoi făgăduințele cele pentru tine . Vino și te fă una cu Mine , că iată , am venit și vin a doua oară , și îți voi arăta urma cuielor și cuiele care au lăsat pecetea ta pe trupul Meu cel venit de la Dumnezeu și din Fecioară , Om între oameni . M-ai vândut morții pe bani , și de atunci tu stai strivit sub osânda banului pe care l-ai iubit mai mult decât pe Cel ce te-a iubit și ți-a fost Dumnezeu . Eu am fost și sunt Fiul Tatălui Savaot , Fiul Cel răstignit și înviat prin răstignire , iar adevărul învierii Mele stă și acum vândut de tine pentru bani . Dar neamurile pământului au văzut ce-ai făcut tu cu Dumnezeu , și au crezut în Mine , nu în tine . Iată , vin , precum am făgăduit când am plecat ca să Mă așez la loc , de-a dreapta Tatălui Meu și al tău , Israele al trupului . Vino și tu la praznicul cuvântului Meu și ia cu tine de pe masa Mea și vino spre credință și numește-te prin credință fiu al Meu , în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh , prin apă , prin duh și prin sânge . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la șase ani de la târnosirea Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim , din 12-12-1997
***
Proorocul mincinos , care se ridică de peste tot și vestește pace între Mine și omul care păcătuiește mereu , acest prooroc mincinos este plată pentru fapta omului depărtat de Dumnezeu , că scris este în Scripturi : « Când ei vor vesti pacea , atunci fără veste va veni mânia Mea și îi va prinde pe toți sub ea ». S-a ridicat proorocul mincinos și s-a dat făcător de pace între Dumnezeu și omul care păcătuiește mereu slujind idolii veacului acesta , care sunt : mâncare și băutură , însurat și măritat , și toate câte ies din acestea ca rod al pomului morții . Proorocul mincinos se dă prieten al lui Dumnezeu înaintea oamenilor , dar Eu îl vădesc și îi spun că nu este prietenul Meu , ci este vrăjmașul Meu , ca și omul cel dintâi , care a răsturnat scaunul Meu din el ca să stea el și să mănânce din pomul oprit , pomul morții , care l-a omorât pe om .
6