Ca fulgerul care iese de la răsărit , așa este venirea Domnului
vă trimit pe Ilie proorocul înainte de venirea Mea cea mare și înfricoșătoare . El va întoarce inima părinților către fii , și inima fiilor către părinți , ca să nu vin să lovesc țara cu blestem ».
Ca fulgerul care iese de la răsărit și se arată până la apus , așa se arată astăzi venirea Mea la voi , cuvântul Meu care curge din gura Mea de aproape cincizeci de ani , și cu care Mi-am pregătit un popor , și venirea Mea la el , și locul venirii Mele și slava lui , căci locul ieslei cuvântului Meu și toate împrejurimile lui care sunt și care vor fi și care încununează de jur împrejur ieslea cuvântului Meu , acest loc este tainicul munte al Domnului , și spre care se vor îndrepta deacum multe , multe inimi , și multe , multe priviri , și multe , multe popoare ca să privească și să ia legile sfințeniei , căci scris este în prooroci pentru vremea aceasta : « Și în zilele cele de apoi muntele templului Domnului va fi înălțat peste piscurile munților și mai sus decât dealurile , și spre el se vor îndrepta popoarele și vor zice : „ Veniți să ne suim în muntele Domnului , și Domnul ne va învăța căile Sale și să mergem pe cărările Sale , căci din Sion va ieși legea , și cuvântul lui Dumnezeu , din Ierusalim “». Amin .
Binecuvântată să fie ziua aceasta și lucrarea ei , căci astăzi desfac cerurile ca să se vadă scaunul de judecată , ( Vezi selecția tematică : „ Înfricoșata Judecată ”, - și pe files . fm ; archive . org ; jumpshare ; joomag ; Google Drive ; Scribd , n . r .) cuvântul Meu care adună înaintea Mea toate neamurile de pe pământ , ca să le arăt lucrarea Mea , cea de a doua venire a Mea , tainica Mea împărăție peste ucenicii Mei din mijlocul neamului român , căci pământul român a fost ales dintru început ca să împlinesc pe el taina Noului Ierusalim , taină păstrată în Tatăl pentru facerea din nou a lumii , pentru împlinirea Scripturilor de cer nou și de pământ nou , taina venirii Fiului Omului după șapte veacuri de la facerea cea dintâi a lumii . Amin . Iată , vin și scriu pe pământ și în cer , cer nou și pământ nou pe pământul român , căci am spus prin prooroci : « Încă o dată voi clătina cerul și pământul , încă o dată voi alege Ierusalimul ». Amin . Ierusalimul este locul Meu de odihnă . Ierusalimul este taină a venirii Mele . Aceasta înseamnă Ierusalimul , așa cum a însemnat acum două mii de ani taina aceasta . Amin .
Grăiesc cuvânt peste Israelul cel după trup , pentru fiii lui Iacov , după semințiile lor , căci a venit vremea milostivirii și pentru ei . Le amintesc de cuvântul Meu prin prooroci , și care spune : « Cine va putea îndura ziua venirii Lui ? Cine se va putea ține bine când El Se va arăta ? Căci El este ca focul topitorului și ca leșia nălbitorului , și Se va așeza să lămurească și să curețe pe fiii lui Iacov , și îi va lămuri ca pe aur și argint , ca să aducă ei Domnului jertfă întru dreptate ». ( Vezi selecția tematică : „ Focul apocaliptic ”, - și pe files . fm ; Joomag ; archive ; Jumpshare ; Scribd ; Google Drive ; n . r .) Le amintesc și le spun : « Eu sunt Domnul și nu M-am schimbat , și voi n-ați încetat să fiți fiii lui Iacov . Din zilele părinților voștri voi v-ați depărtat de la poruncile Mele și nu le-ați păzit . Întoarceți-vă , întoarceți-vă către Mine , și Mă voi întoarce și Eu către voi . Întoarceți-vă și veți vedea că voi deschide la dorința voastră stăvilarele cerului și vă voi da cu multul binecuvântare spre binele vostru , și Eu voi avea îndurare de voi precum are un om față de fiii săi care-i slujesc , și atunci voi veți vedea deosebirea între cel drept și cel păcătos , între cel care slujește pe Dumnezeu și cel care nu-L slujește , că iată , vine ziua care arde ca un cuptor , și cei care fac fărădelegi vor fi ca paiele , iar pentru cei care se tem de numele Meu va răsări soarele dreptății , și ei vor călca peste cei răi în ziua când Eu voi face judecată . Aduceți-vă aminte de legea lui Moise , slujitorul Meu , căruia i-am dat porunci și rânduieli pentru voi în muntele Horeb . Și iată , Eu vă trimit pe Ilie proorocul », precum este scris în Scripturi . Amin , amin , amin .
13