Trâmbițele apocaliptice
Acum ridicăm privirea spre Tatăl și cerem binecuvântarea cărții și împărțirea ei și-I spunem Tatălui: Tată, iartă-le tuturor celor care au fost slabi și mici cu sufletul și dă-le lor împăcarea cu Tine, iar urmașilor lor dă-le ridicare spre sfințenie și pentru cei care au greșit în vremea mersului cuvântului.
O, Tată, ridică-Te și binecuvintează această carte de mărturie și dă-ne-o nouă ca s-o putem împărți, dar trimite înaintea ei duhul înțelepciunii și al credinței sfinte spre cei ce o vor deschide și o vor cunoaște pe ea.
Și acum, binecuvintează, Tată! […]
Iată, Verginico, zi de slavă a lucrării Mele cu tine. Ia trâmbița și dă glas peste poporul adunat!
— Pentru Tine și pentru mine, Doamne, este astăzi sărbătoarea cea de o sută de ani a ființei mele între pământ și cer, între cer și pământ, o, Doamne. Bucuria mea de azi este cuvântul Tău de azi la masă cu frații, cu poporul din cetate și cu cei care acum stau la masa Ta de nuntă cu cei ce slujesc de la Tine și pentru Tine acum aici. Cartea mea cu Tine, cartea Ta cu mine e povestea cântecului Tău de dor peste un popor ascultător sau neascultător de glasul cuvântului Tău din vremea aceasta pe pământ.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâia după Rusalii, a Tuturor Sfinților. Centenarul nașterii Sfintei Virginia, din 11-06-2023.
***
Vă voi povățui, fiilor, iar și iar, ca să știți cum să vă păstrați puterea și pacea gata pentru lucrul Meu cel din vremea aceasta peste pământ, și iată, azi e zi de masă de cuvânt și am de așezat pe masă carte cu trimitere, sfatul părinților din cer în sobor adunați în ziua aceasta lângă cuvântul Meu, și pe care obștea creștină îi numește sfinții părinți care au lăsat peste biserica Mea mersul cel sfânt și bine așezat pentru totdeauna al turmei și al păstorilor de turmă, iar pe pământ s-a șubrezit de tot ascultarea din partea păstorilor și a turmei, față de legea sfântă care este lăsată de părinți să cârmuiască biserica Mea, și iată zi de sfat ceresc se așează în cartea cuvântului Meu, iar la masa de sobor între părinții și ierarhii cei dintâi ai bisericii Mele stau azi cu sfatul lor cei mai mari pe atunci: Vasile, Grigorie și Ioan, ierarhi ai temeliei și ai tăriei așezate de Mine prin ei ca să stea tot timpul biruitoare, și nu culcată de vrăjmași biserica Mea cea de două mii de ani cu numele și cu taina Mea prin ea pe pământ.
Hai să Ne așezăm, Eu și voi, părinți sfinți ai turmei lui Hristos din vremea cea dintâi a bisericii Mele! Binecuvântată să fie lucrarea cuvântului ceresc și cartea care se întocmește în ziua aceasta prin sfatul cel din cer al sfinților părinți, începătorii care au întărit apoi zidul și mersul prin vreme al bisericii Mele!
98