Trâmbițele apocaliptice
Pace vouă, celor de aici de pe pământ, alături de cei din cer acum cu sărbătoare sfântă în grădină!
I-aș spune și mulțimii de duhuri ale satanei, i-aș spune pace, dar pacea nu este partea lor, și iată, sunt în mare zbucium satana cu slujitorii lui cu trup și fără trup, iar vaietele lor îngrozesc locuința iadului clătinând-o din toate încheieturile acum, în vreme ce Eu, Domnul, cu suitele cerești sărbătorim acum aici o sută de ani de taină cerească pe pământul român, ziua de naștere între oameni a trâmbiței cuvântului Meu, ivirea lui Verginica între pământeni,( Vezi selecția „ Trâmbițele apocaliptice, n. r.) și din care Eu, Domnul, Mi-am zidit grăire și strigare peste pământ din anul 1955, după ce am pregătit-o să-Mi fie ea cale de întoarcere de la Tatăl la oameni după două mii de ani, după suirea Mea lângă Tatăl.
Viața Mea pe pământ cu Verginica a fost tot timpul prigonită, tot timpul căutată cu deamănuntul și plină de vrăjmași fel de fel, de care nu s-a știut până azi, căci au fost aceștia ascunși cu lucrarea lor și strânsă ea pic cu pic și pusă la păstrat, pusă la întuneric( În dosarele fostei Securități, serviciul de opresiune a fostului regim al fiarei roșii comuniste sub conducerea capului acestei fiare, dictatorul Ceaușescu, n. r.) să nu se cunoască ea și mersul Meu anevoios prin vreme cu luptă ca să merg, o, și v-am ridicat pe voi cei de azi servi ai Mei și v-am trimis să aduceți la Mine toată strânsura de pe urma mersului Meu cu Verginica și cu multul Meu cuvânt prin ea, iar voi v-ați supus și ați adus la Mine scrisă pic cu pic această mărturie, și din ea ați cules apoi și ați zidit o carte, cartea Mea cu trâmbița Mea și cu vremea trâmbițării Mele prin ea, și iată, se ivește pe pământul român această carte de mărturie: Verginica, trâmbița de la Pucioasa.
Sunt aici și stau cu voi în cuvânt toată lungimea zilei de serbare, fiilor, și vom lucra binecuvântarea crucii coloană de cruci de sub cortul alb, lucrată aici de voi pentru mărturia acestei sărbători ca semn de aducere-aminte a acestei zile mărețe în cer și pe pământ deodată, dorul Meu știut numai de Duhul Meu și al Tatălui Meu, și pe Care L-am așezat acum împlinit aici lângă serbările Mele cu voi în grădină, și iată, fiilor, începem serbarea și ridicăm la Tatăl odată cu slujirea rugăciunii acestei sărbători, ridicăm cu toții, voi și Noi, rugăciune la Tatăl pentru cei care au lovit calea Mea cu Verginica și cu poporul ei de pe pământ, o, că sunt nemângâiați aceștia acum, fiilor, dar ziua aceasta dăruiește milă multă pentru ei, și iată-Mă grăind pentru ei:
O, apropiați-vă de glasul Meu cel pentru voi, cei trecuți cu trupul și care ați dușmănit și ați lovit și ați vândut pe poporul cuvântului Meu, pe trâmbița Mea prin care Îmi hrăneam poporul! Eu, Domnul, poruncesc îngerilor Mei slujitori ai acestui praznic de mărturie al cărții Mele cu Verginica, poruncesc să vă apropie aici, la gura izvorului Meu de cuvânt, aici, în cetatea cuvântului Meu de pe meleagul neamului român.
Vă dăm mângâiere vouă. În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh acești copii slujitori Mie pentru voi, pentru toți cei de pe pământ trecuți și netrecuți cu trupul, aceștia sunt aleși pentru rugăciune de dezlegare a păcatelor făcute asupra venirii Mele cuvânt pe pământ prin trâmbița Mea Verginica, și apoi prin poporul ei urmaș pe mai departe, căci pe cei din urmă nu i-am mai lăsat spre prigonire, că am nevoie de ei pentru voi și pentru cei care încă lovesc și vor mai lovi în venirea Mea și în cei care Mă poartă să vin.
96