Trâmbițele apocaliptice
din cer prin cuvânt , căci omul este slab și aplecat spre cele vremelnice și nu poate cu lepădarea de sine ca să-Mi fie apoi ucenic lucrător cu care să Mă sprijin .
O , dar Mi-am găsit o mânuță de fii și am început cu ei vremea celei de-a treia iubiri , căci la început a lucrat Tatăl și a pregătit pe Verginica , și apoi a lucrat Fiul și a grăit prin această trâmbiță , și apoi a lucrat și lucrează Duhul Sfânt și Mă aduce pe nori în cuvânt și plutește cuvântul Meu în văzduh până aici deasupra și este așezat în cartea sa și merge de la margini la margini și luminează lumea , căci Eu sunt lumina lumii și este nevoie de lumină pe pământ , și este nevoie de Dumnezeu pe pământ , fiilor .
Îmi port cu voi cuvântul , sunteți mlădițele cele noi și vin deasupra cetății cuvântului Meu și-Mi las cuvântul peste voi ca să-l puneți pe cale să meargă , fiilor , o , și vă ocrotesc cu tot cerul , cu toate puterile cerești . Și precum S-a slăvit Domnul în mijlocul lui Israel până ce am venit pe pământ născut și am stat pe pământ treizeci și trei de ani cu oamenii , o , așa Mă slăvesc acum cu atâta slavă în mijlocul poporului român și Mă fac cuvânt de facere nouă , o , fiilor , iar voi Mă sprijiniți sub crucea Mea cea de azi cu voi și-Mi dați putere să merg și să trâmbițez .
Acum treizeci și unu de ani aveam lângă voi o mânuță de fii credincioși , iar aceștia rând pe rând n-au mai sprijinit mersul Meu prin voi și s-au tras în lături întru ale lor , dar voi ați rămas . Vă mulțumesc că ați rămas cu Mine și cu cei din cer , fiilor , dar și voi să mulțumiți Tatălui și Fiului și Sfântului Duh și mamei Mele Fecioara și trâmbiței Mele Verginica și sfinților toți și îngerilor toți , și puterilor cerești să le mulțumiți pentru lupta Mea cea mare și multă cu puterile întunericului , cu satana și cu îngerii lui și cu slugile lui , că am luptat , fiilor , ca să nu vă pierd , iar voi n-ați avut nici un sprijin lângă voi , ci numai lovituri și temeri , numai dureri care dădeau să vă dărâme și ca să nu mai puteți voi pentru Mine , că toți v-au slăbit , căci au dat să se folosească de voi pentru ei și ca să fiți și voi ca ei , dar voi ați stat mereu de partea Mea și de aceea n-ați fost iubiți , n-ați fost sprijiniți , fiilor , o , și de aceea nu se strâng suflete credincioase lângă voi , căci omul e ca omul , nu e ca Dumnezeu , nu vrea ca Dumnezeu . Acum însă păstrați-vă puterea cea pentru Mine și stați departe de orice apăsări , de duh tulburător , și lăsați pe Domnul grija toată în toate și nu dați nimănui s-o poarte , o , nu , fiilor , căci omul vă trage la voile lui dacă dă să sprijinească mersul Meu cu voi .
Iată-i pe cei care n-au stat până la capăt , că au plecat rând pe rând și s-au amestecat cu oamenii lumii și au deprins lucrările lor , precum este scris de cei ce au crezut cuvintele Mele dar degrabă au uitat și n-au mai suferit sfatul Meu și au uitat pe Dumnezeu și au cârtit și au căzut robi păcatului și lumii .
Vă mângâi mereu , căci sunteți fără mângâiere , fiilor , și tot așa sunt și Eu , că Mă doare că omul nu caută cu viața cea veșnică , ci numai cu cea vremelnică , bietul de el , iar Eu Mă mângâi cu voi , Mă mângâi că am cui spune ce Mă doare , fiilor . Așa am lucrat cu trâmbița Mea , Mă mângâiam când strigam prin ea la cei păcătoși să vină spre dragostea Mea și să părăsească păcatul și suferința cea de la păcat . Prindeam glas prin trâmbița Mea și spuneam mereu : « Nu acest trup sunt Eu , ci ea este trâmbița Mea , trâmbița cuvântului Meu ».
Când trâmbițașul își pune trâmbița la gură ca să dea glas cântecului său , trâmbița nu cântă cu glasul trâmbițașului , ci cu glasul ei , mânuit de suflarea celui ce o folosește , și nu fără de cântăreț cântă ea . Trâmbița prinde glas și sună și împarte , dar necredința celor ce tot spun că ei nu cred ,
91