Trâmbițele apocaliptice
Apostolul Pavel Mi-a văzut lumina care Îmi învăluia în ea trupul când i-am grăit lui pe calea spre Damasc, iar ochii lui au slăbit cu vederea din pricina strălucirii Mele înaintea lui pe cale, și a rămas acest semn pe trupul celui ales apostol în ziua aceea, și a rămas Duhul Meu și harul Meu peste el ca să-Mi vestească el slava peste tot pe unde spunea povestea arătării Mele înaintea lui. În tine însă intram și lucram în clipa cuvântului Meu rostit prin graiul gurii tale față în față cu cei ce-Mi scriau cuvântul ca să rămână el, și n-a fost o așa lucrare a Mea pe pământ până la tine, și nici nu va mai fi.
O, trâmbița Mea, o, Verginica Mea, ce mare ți-a fost supunerea! La fel ți-a fost și temerea de Dumnezeu și tremurai la cuvântul Meu și te supuneai fără de cârtire, iar darul Meu așezat peste tine a fost mare și greu de purtat, și aceasta a fost jertfa ta adusă Mie, trupul tău, în care duhul cuvântului Meu intra așa cum intru Eu în om în vremea sfintei împărtășanii, și te treceam din trup în duh, o, trâmbița Mea, și curgeau ape de pe tine, căci Eu eram arșiță în tine și minunat lucram dacă tu nu te mistuiai. O, numai cu dureri te-ai hrănit și cu trupul și cu duhul și n-ai avut bucurii pe pământ, doar numai una ai avut, că Mi-ai putut purta venirea Mea cuvânt peste pământ ca să-Mi pot apoi pregăti credința unui popor care avea să se ridice după tine și cu care să-Mi întocmesc pe pământ loc pentru Domnul, cer nou și pământ nou, nu cum face lumea și preoții ei biserici pentru lume, o, nu așa, ci pentru Mine și pentru cei ce se leapădă de lume ieșind din ea și aducându-se Mie jertfă de credință și de stăruința cea pentru împlinirea Scripturilor cele de apoi cu ei, că are Domnul nevoie de mâini și de picioare și de dragoste în slujba Sa cea de apoi a cuvântului Său, care vine pe pământ.
… O, ce tainice împliniri și ce mărețe pentru mintea cea mică a omului care nu se uită, care este om și atât, care nu socotește ca Dumnezeu! S-ar cere mare în om iubirea de Dumnezeu. Eu pentru ea l-am zidit pe om și pentru ea lucrez și azi peste pământ cuvânt și Mă dau oamenilor spre priceperea lor pentru cele de sus cu ei, dar trupul și lumea nu-l pot scăpa pe om spre Dumnezeu, așa cum un întemnițat nu poate fugi din închisoare ca să scape de ea.
Hai să Ne amintim de vremea Mea cu tine pe pământ, o, Verginico, căci are de învățat poporul cel firav cu vârsta, și pe care l-am dobândit prin duhul mărturiei și trebuie să învețe bine la această școală și trebuie să facă el ceea ce n-a voit să facă poporul cel de la început și cel de la mijloc al coborârii cuvântului Meu peste el. O, mergeam adesea în case de creștini și nu oriunde puteam merge, căci Domnul e plăpând ca un porumbel cu Duhul Lui Cel Sfânt și nu poate sta pe locuri neprielnice Lui și slavei cu care Se poartă între cer și pământ. Ne duceam la creștini și coboram în tine și grăiam casei aceleia și celor ce se adunau la cuvântul Meu. De la mulți Ne era greu, căci nu era plăcută Nouă viața și curățenia casei. Ne duceam la creștini ca să prindă ei îndemn la inimă și să învețe să se pregătească pentru venirea Mea la ei și să-și primenească viața și casa și trupul și toată starea lor, o, și nu găseam frumos mai pe nicăieri și suferea mult slava Mea și se umilea mult, și stăteam în tine cu suferința Mea ca să suferim împreună toată durerea cea de la așteptarea Noastră după ei. Slobozeam cu mare milă miresme îmbătătoare, care și ele sufereau în casele de creștini, căci erau din rai și Ne erau nouă însoțitoare și înmiresma locul unde coboram, ca să se umilească și nu să se bucure creștinul cel puțin iubitor de Dumnezeu. El însă se lăuda apoi că a fost Domnul cu miresmele Lui cerești în casa lui și cu trâmbița Lui la masă de cuvânt în locuința lui, și nici vorbă de pocăință, de umilință, de ridicare din păcat și din mirosul cel de la
77