Trâmbițele apocaliptice
era omul, tată. În vremea lui Ilie tot așa am lucrat, și am fost ascuns în vânt și am vorbit cu Ilie. Cu proorocii tot așa am lucrat. Cu Avraam, cu Isaac și cu Iacov am lucrat la fel. Iată, Israele, câți fii ai credinței! Și astăzi ai fost tu scris și ales ca să ai glasul Meu și cuvântul Meu peste tine, și acum îți pun carte pe brațe, că dacă o bucățeleam până acum, tu n-ai mai fi fost popor al Meu, că te-ar fi rupt în bucăți vremea și fiii vremii, dar am poruncit să se desfacă pecețile cărții, căci vrednic sunt să iau și să deschid aceste peceți. Am spus cu puțin timp înainte: « Vai de cel ce moare mai înainte de deschiderea cărții!». Și iată de ce am venit. Am venit să-ți spun să înviezi bine, bine, Israele, mai înainte de deschiderea cărții, și să fii în mare sfințenie de-acum, și să fii cuminte de-acum, cuminte cum n-ai fost niciodată, căci se deschide cartea Mea din vremea ta. Fii atent, poporul Meu, că nu e de joacă, și e de înviat de-acum. Înviază, înviază, Ierusalime, că slava Domnului vine și te acoperă pe tine! Înviază și te bucură întru înviere, iar moarte în tine să nu mai fie de-acum, căci cine mai face moarte de-acum în tine, acela va fi mai de plâns decât orice păcătos.
Sun din trâmbiță peste tine să te pregătești cu post de patruzeci de zile, și vom întâmpina sărbătoarea deschiderii cărții, a desfacerii peceților cărții, iar tu ești scris în cartea aceasta și te numești Israel, popor al Domnului. Să vină străjerii, să vină sutașii tăi înaintea ta și să-ți aducă cuvântul Meu ca să-l împlinești, și să rămâi apoi pe veci în sfințenie cerească pe pământ și în trupul duhului tău, căci trupul tău fi-va să se vadă templu al Meu în vremea care mai este, și va umbla după tine omul care va căuta pocăință și scăpare.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu pentru România, din 04-03-1995 ***
La nașterea Mea din Fecioară Eu am despărțit cele două lumi, și lumea de pe atunci n-a știut și n-a simțit, că puțini au fost aceia care au purtat taina plinirii proorociilor întrupării lui Dumnezeu între oameni. Și după ce Eu am împlinit lucrarea care era proorocită din vreme, M-am dus la locul Meu, lângă Tatăl, dar nu M-am dus până n-am vestit prin îngeri întoarcerea Mea cea de acum. Caută, tată, în Scripturi, că vei găsi glasul îngerilor care au spus că voi veni în chipul cel cu care M-am înălțat la Tatăl. De atunci mereu cobor, și mereu Mă sui în chip nevăzut, și mereu lucrez în chip nevăzut de om, dar la tine, poporul Meu, M-am lăsat prin cuvânt. La tine am venit mereu de lângă Tatăl, și de deasupra ta am cuvântat cuvântul Meu, și am lucrat peste tine patruzeci de ani, ca și peste Israelul din vremea lui Moise. Atunci am avut pe Moise, și acum am avut pe Verginica, pe trâmbița despre care scria în Scripturi. Este scris în Scripturi că Însuși Domnul Se va coborî din cer întru trâmbița Lui, ca să învieze morții la glasul trâmbiței. Fiule, crezi tu în cuvântul acestei Scripturi? Crezi tu, tată, că Verginica a fost împlinirea acestei Scripturi? Crezi că ea este trâmbița lui Dumnezeu?
O, Verginico, fiica Mea prin care am coborât a doua oară și prin care Mă voi și lăsa văzut cum am venit și cum voi veni văzut de tot ochiul! O, fiică înțeleaptă, că tu școală n-ai avut, și de aceea ai fost înțeleaptă. Tu n-ai învățat nimic de la om, nimic de pe pământ, și ai învățat învățătură din cer dacă Eu am fost în tine, și ai bucurat pe Tatăl Meu și al tău cu îndemnul cel sfânt, pus peste turma Mea și a ta, că mâncai cireșe și le adunai sâmburii, măi Verginico, și puneai oițele să facă rugăciunea „ Tatăl nostru“ pentru fiecare sâmbure. Le umpleai pumnișorii cu sâmburi, iar ei pentru fiecare sâmbure rosteau un „ Tatăl nostru“. Când era vreunul din ei bolnăvior, tu știai că boala și durerea veneau de la cele lumești care intrau în el, și îl prindeai pe acela și îi dădeai sâmburi și îl puneai să zică: « Tatăl nostru, Care ești în cer, sfințească-se numele Tău, vie împărăția Ta, și să se facă voia Ta așa cum se face în cer, ca să fie tot așa și pe pământ. Și ne dă
27