Cuvântul lui Dumnezeu despre trâmbiţele apocalipti Cuvântul lui Dumnezeu despre trâmbiţele apocalipti | Page 25

Trâmbițele apocaliptice
***
Iată taină vă spun vouă, și o despecetluiesc între ai Mei; vă spun despre taina venirii Mele atunci și acum. Scris este în Scripturi: « Domnul Însuși, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer, și cei morți vor învia întâi, iar cei vii se vor îmbrăca întru nestricăciune, și moarte nu va mai fi, și pururea vom fi cu Domnul apoi ».( Vezi selecția tematică: „ Taina de mântuire a omenirii- taina nestricăciunii”,- și pe files. fm; jumpshare; Google Drive; Scribd; pubhtml5; joomag; archive; n. r.)
O, Ierusalime, iubitul Meu popor, așa scrie în cartea mărturiilor, și precum magii credeau în proorocia cea despre nașterea Împăratului lumii, și precum ei au înțeles din prooroci nașterea Mea și au crezut, și precum au plecat ei dinspre răsărit după stea ca să-L afle pe Cel născut din cer, și precum ei au crezut prezicerilor cele din vreme făcute de înțelepții cei de demult, așa și tu să crezi, și să crezi mai bine ca aceia, fiule, că aceia erau înțelepți păgâni, și aveau credință în profețiile rostite pe pământ, dar tu, poporul Meu, ești creștin, și tu trebuie să crezi mai tare ca aceia, că iată, îți desfac taina venirii Mele. Așa scrie în Scripturi: « Însuși Domnul, la glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer ».
O, Ierusalime, copilul Meu de azi, pruncul Meu, poporul Meu de azi! Eu am pus nume lui Verginica. O numeam în mijlocul tău trâmbița lui Dumnezeu, Ierusalime de azi. Verginica s-a numit trâmbița lui Dumnezeu, și tu n-ai priceput venirea Mea prin cuvântul cel rostit al Scripturii. Când M-am coborât în trup prin Maica Mea Fecioara, am coborât la glasul arhanghelului și am venit spre arătare, iar acum am venit și M-am coborât întru trâmbița lui Dumnezeu, după cum este scris: « La glasul arhanghelului și întru trâmbița lui Dumnezeu ». Mă coboram din cer în ea, măi poporul Meu, în trâmbița Mea Mă coboram din cer, și eram înaintea ta în ea, ca să te înviez pe tine și ca să înviez morții tăi, tată, că dacă tu auzeai glasul Meu, îl auzea tot trupul tău, tot poporul tău, tot neamul tău, până la Avraam, tată, până la al miilea neam al tău, până la Avraam, părintele celor credincioși, și morții tăi înviau la glasul trâmbiței lui Dumnezeu, iar pe tine, cel ce erai viu, te luam în lucrarea Mea ca să stai în ea, copilul Meu de azi.
Ai stat tu în lucrarea Mea, măi fiule? Iată, tată, am făcut o sită pe măsura bobului de grâu, și acum se va vedea cum ai stat tu în lucrarea Mea, copilul Meu din Ierusalim. Am făcut sită și voi cerne cu ea pe fiii acestui popor. În vremea lui Noe am avut și atunci sită, și am pus în sită și atunci pe toți, și n-a rămas în sită decât bobul de grâu, bobul curat și întreg în ascultare și în credință.( Vezi selecția tematică: „ Ca în vremea lui Noe”- și pe files. fm; jumpshare; joomag; Google Drive; Scribd; archive. org; pubhtml5; n. r.) În vremea aceasta am făcut iarăși sită pentru poporul Meu, și îi spun poporului Meu să fie ca grâul curat, ca bobul de grâu întreg și curat și nepătat și neamestecat. Ce este întreg și împlinit și curat și sănătos va rămâne în sită, iar ce este mic și sterp și neîmplinit și străin de Mine va trece prin sită. Eu nu mai am vremea înainte, că Eu am venit și am spus mereu că fiii acestei lucrări sunt încheierea veacului omului. O, puțini din Ierusalim au crezut cuvintele Mele. Le-au pus pe seama omului și nu le-au crezut de la Mine, și dacă au făcut așa, au rămas cu veacul acesta cei ce n-au știut să creadă și să se împlinească. Să fi zis copilul acestui popor, să fi zis cum a zis Fecioara Maica Mea: « Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul Domnului ». Și iată, copile din Ierusalim, dacă tu ai stat întru lucrarea Mea, se va vedea acum, căci în sita de alegere și de sortare va rămâne bobul cel întreg, și de aceea ți-am zis Eu mereu, să te îndrăgostești de Mine, Ierusalime, așa cum și Eu, tată, sunt îndrăgostit de tine. Dar
25