Trâmbițele apocaliptice
… Mi-am făcut cu voi cetate pe pământ și am putere aici și de aici, fiilor. Sunt Fiul Tatălui Savaot și Mi-a dat Tatăl putere de biruință și v-am așezat pe voi servii Mei, calea Mea de venire cuvânt pe pământ și sunteți voi rodul lucrării Mele începute cu trâmbița Mea, cu Verginica de la Maluri, o, fiilor. Pământul și căsuța în care ea a venit pe lume acum o sută de ani primește slava cea văzută și acoperită până acum, căci Eu, Domnul, Mi-am odihnit Duhul și lucrul Meu cel mult în această grădiniță de rai, și care acum își primenește rochița și mărturisirea cea despre Mine și despre ea, căci am coborât în anul 1955 în această grădiniță și Mi-am așezat tainic calea cuvântului Meu peste pământ ca să-l pot striga spre Dumnezeu pe omul cel rătăcit, pe tot omul care nu știe să-L facă pe Dumnezeu peste el Stăpân al său pe pământ între oameni. Sunt Cel ce l-am făcut pe om după chipul Meu ca să fie ca Mine omul. El însă caută să-L aibă pe Dumnezeu, dar nu știe, săracul, cum să-L aibă, și se apucă să-L facă peste el după cum este el, o, și nu mai văd între oameni pe cel care să se uite cum sunt Eu, și așa să Mă facă peste el Dumnezeu al său. Toți Mă fac peste ei ca pe ei și zic apoi că au pe Dumnezeu, că sunt ai lui Dumnezeu și zic că sunt cu Dumnezeu în toate ale lor.
… Iată așezământul cel înnoit al amintirilor Mele prin vremea celor o sută de ani, de când Eu, Domnul, am început să-Mi pregătesc trâmbița încă din pruncia ei, pe Verginica, copila de la Maluri, iar în anul 1955 am suflat în trâmbiță și am rostit întâiul Meu cuvânt peste pământ și am spus: « Pace vouă!» și am spus: « Hristos a înviat!», și am spus: « Eu sunt Domnul Iisus Hristos, nu cu trupul, ci cu Duhul și cu cuvântul venit pe pământ ».
Era în ziua aceea praznicul învierii, era Paștele anului 1955 când Mi-am început vremea iubirii în țara românilor. Se adunase un popor mititel lângă trâmbița Mea în vremea pregătirii ei pentru ca să-Mi fie vas Mie și cuvântului Meu peste pământ, o, și ce dulce a fost în ceruri primăvara aceea când Eu, Domnul, am început venirea Mea cuvânt peste pământ la glasul arhanghelului și întru trâmbița Mea de la Maluri, o, fiilor, precum este scris în Scripturi și precum am și împlinit.
Și acum, iată, Eu și cu voi, rostim în ziua aceasta de mărturie și scriem în cer și pe pământ peste această dulce grădiniță, scriem zi de har și de sfințire peste ea și o închinăm Tatălui și Fiului și Sfântului Duh ca pe o minune care s-a ivit pe pământ acum la vedere, și care primește numele de botez: Grădinița de rai de la Maluri și povestea ei cea de o sută de ani de când Eu, Domnul, suflu peste pământ cuvântul Meu, cuvântul lui Dumnezeu, și am ca venire țara română și vă am pe voi cale a Mea și a cuvântului Meu peste neamul omenesc de pe pământ și peste toată facerea Mea ca s-o înnoiesc pic cu pic prin cuvântul Meu cel de la început și cel de la sfârșit și ca să se ivească cerul cel nou și pământul cel nou, după proorocia scrisă în Scripturi, și nu se iese cu nicio iotă din Scripturi, ba, din contra, se intră spre împlinirea lor, a celor care sunt acum la rând să se împlinească, iar veșnicia este la hotar și tremură timpul, fiilor, căci timpul se face și se tot face sul, precum este scris, căci omul nu dă să iasă din timp și să se arate cu Dumnezeu pe pământ, cu veșnicia, fiilor, căci unde este Dumnezeu este veșnicia și se vede ivindu-se, iar timpul nu mai este și fuge fuguța și tot fuge, și fuge și omul și nu știe unde fuge și unde se oprește, iar Eu îi ies în cale cuvântându-i și spunându-i de Mine și de veșnicie, o, și n-are omul habar de ziua lui de azi și de cea de mâine și-și pierde viața cu vremelnicia și nu-l poate nimic despărți de păcat și de deșertăciunile de pe pământ și-și încântă inima și mintea cu cele ce pier și nu găsește mângâierea după care caută și nu știe ce caută, o, și se va uita lung la ea când o va întâlni și se va mira cât de aproape i-a fost ea și ce străin a fost omul de harul ei, de mângâierea Mea, fiilor.
102