Taina omului şi a femeii
fie sălașe ale lucrării Duhului Sfânt . Chiar dacă ai da să zici că Avraam sau Ilie sau David sau apostolii au mâncat lapte și carne și unt , tu să nu mai zici așa de-acum , și să te gândești bine ce zici și să cercetezi bine ce însemni tu pentru ei , pentru cer și pentru veacul care vine acum pregătindu-se prin tine , Israele al ascultării cea din urmă . Cu tine este altceva . Tu împlinești ce n-au împlinit ei , ce a mai rămas de împlinit pentru întoarcerea în Eden , unde moartea va fi aruncată afară și când prin tine se va ierta toată neîmplinirea celor de până la tine , căci tu împlinești ce a mai rămas neîmplinit . Nu te sminti cu sfânta Scriptură pe care o ții în față , și fii atent că sfânta Scriptură este Duh Sfânt , nu este carne și fire , chiar dacă în ea se găsesc îndemnuri pentru cei fără de orânduiala sfințeniei , fără de puterea iubirii de Dumnezeu . Este în ea și lege pentru oameni , ca să fie oamenii călăuziți până la starea de sfințenie , dar fiii lui Dumnezeu se ridică deasupra legii , ca să treacă spre starea cea sfântă de la început . Pe vremea apostolilor , vreme despre care au rămas în Scriptură orânduieli și lucrare peste biserică , uitați-vă bine că biserica neascultătoare de pe atunci primea rânduială prin apostoli , după starea bisericii , dar asta nu înseamnă să faci și tu , ascultătorule , ca și cei care nu ascultau , și pentru care se scriau rânduieli prin apostoli . Ce faci tu când citești în carte despre văduvele tinere pe care le-a povățuit Pavel să se mărite ? Și de ce a vrut apostolul Pavel să se mărite acestea după moartea bărbaților lor ? Ca să nu preacurvească fără lege , tată , pentru că acelea nu alegeau viața cea curată în Hristos , și trebuia să rămână sub lege acelea , pentru că pe atunci nici iudeii și nici apostolii nu pricepeau de ajuns că legea nu-l poate avea pe om pentru Hristos . Apostolii pricepeau , dar nu puteau îndeajuns să pătrundă cu cele noi peste cele vechi așa , deodată , că era împietrire și nu pricepeau iudeii care veneau spre încreștinare și care erau învățați cu legea . Dar tu , Israele de azi , trebuie să înțelegi că truda Mea e pe sfârșite , și trebuie să am un popor așa cum este cerul sfânt . Așa , și nu te sminti că-ți cer să fii cum este cerul sfânt , cum este Ierusalimul cel de sus , cel prin har Ierusalim , și care a câștigat prin har Ierusalimul cel de sus , după cum a fost rostită făgăduința peste Avraam .
Ascultă , Israele , glasul Meu , ascultă povața Mea , măi Israele , că tu ești ales pentru sfințire , nu ești după trup ; ești ales pentru cele ce vor fi mai presus de trup , tată . Nu te lua după cei din poporul Meu care n-au vrut să împlinească cele profețite încă din vremea trupului lui Verginica . Eu ți-am spus azi că este cel mai frumos și cel mai sfânt Paști și cea mai sfântă zi de înviere din viața ta cu Mine , măi Israele . Vorbesc de cei care n-au lepădat cele așezate pentru acum , pentru de acum înainte până la arătarea Mea pe nori , tată . Acum rămâne să văd ce să fac cu cei ce au scuipat peste așezarea cerută pentru vremea în care suntem ajunși cu veacurile cerului . Eu , Domnul , Îmi voi aduce aminte de toți cei ce au numele rostit de cer prin această profeție , și voi scormoni și în carne și în piatră , și voi zgudui toate casele de creștini care au peste ele mărturia acestei profeții , și voi pune întrebarea : „ De ce ai părăsit pe Domnul , tu , casă a lui Israel , și ca să te închini la idolii trupului tău și ai veacului cel rău ?“. Îi voi întoarce cu fața la Mine pe toți cei care au auzit de la Domnul și au scuipat pe cuvintele aduse de Mine pentru ca să fie împlinite , că le-am adus ca să trăiască în voi , copii ai acestei profeții .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului , din 01-05-1994 ***
… Iar voi , cei ce veți fi numiți ca ajutor al Domnului la lucru , nu vă opriți în sfatul celor răzvrătiți și nu pregetați să fiți de ajutor Domnului . Alții au lăsat familii și au mers cu Mine . Alții au lăsat mirese îmbrăcate curat și au plecat la apostolie cu Domnul . M-am dus în Cana Galileii la nuntă și am făcut minunea vinului din apă , și dacă a văzut mirele pe Domnul minunilor , a lăsat mireasa și a plecat ca apostol al Domnului , și a rămas cu Mine acela și a lucrat mult pentru împărăția Mea peste oameni . Iată de ce am fost Eu la nuntă , și nu așa cum spun oamenii lumii .
7