Taina omului şi a femeii
și să-l ajutăm pe om să creadă în statul Meu cu tine , în statul Meu cu omul în sfat pe pământ , fiule . Hai , tată , să așezăm în om credința că Eu sunt Cel ce vine , că Eu sunt Cel ce sunt ! Hai , poporul Meu , să semănăm peste neamul oamenilor credința că este Dumnezeu cu ei , că tot ce este pe pământ vorbește cu Dumnezeu și că omul a căzut de tot și s-a lepădat de tot de Făcătorul a toate .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei mare mucenițe Ecaterina , din 08-12-2008
***
O , Mă doare pentru tot omul care nu are peste el povățuitor pentru sfințenie , Mă doare , încă de la începutul cerului și al pământului Mă doare . Omul a ascultat de femeie , dar de Dumnezeu n-a vrut să asculte , și Mă doare de la om , căci omul este deprins cu păcatul . Văd pe pământ cum se nevoiește omul să se oprească de la mâncare , dar de la păcat nu se oprește , și nu știe că așa trebuie să postească cel ce dă să postească , și n-are cine să-l trezească pe om spre înțelepciunea sfinților . Pe unii ca aceștia îi suferă slujitorii de biserici , dar pe creștinii Mei cei iubitori de Dumnezeu îi numesc rătăciți și nu-i iubesc arhiereii și preoții , și în toată vremea îi răstignesc ei pe creștinii Mei , și îi dau de lângă ei pe cei sfinți care slujesc lângă ei cu Mine în ei , și nu s-au priceput mai bine decât preoții să Mă prigonească pe Mine , și apoi prin vremi pe cei binecredincioși ai Mei .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare , a dreptei credințe , din 21-02-2010
***
O , unde să mai fie un loc mai frumos , un pământ mai frumos și mai slăvit de cer și mai împodobit cu cele nevăzute ale lui Dumnezeu , ca și aici aceste grădini pe care Eu , Domnul , Îmi pasc turma cea credincioasă , aici , unde Eu , Domnul , cobor cu norii și grăiesc cu multul cuvântul Meu deasupra celor cu darul credinței în ei ?
O , popor al grădinilor Mele de azi , hrănește-ți credința și inimioara cu nevăzutele lui Dumnezeu , și care împodobesc atât de strălucit grădinile Mele de azi cu tine , locurile pe care tu trăiești azi viața pe care ți-am dat-o s-o ai , după ce te-am luat de pe pământ dintre oameni și te-am așezat în binecuvântarea Mea . O , fiule , Adam n-a vrut , săracul , să se hrănească cu minunea frumuseții raiului în care Eu l-am așezat , ci s-a hrănit unul cu altul cei doi și n-a mai văzut decât atât , și s-au făcut pământ frumusețile raiului pentru cei doi , dintr-un singur trup împărțit în două de mâna Mea , după ce Adam n-a găsit între toate ființele cu suflet viu în ele ajutor pentru el pe pământ . O , iată cum a furat omul de la Dumnezeu , din nevăzutele lui Dumnezeu și le-a așezat pe pământ apoi ca să se fălească el cu ele ! Așa cum a furat Adam știința cu care a spus apoi că femeia este carne din carnea lui și os din oasele lui , și apoi a știut pe mai departe să aducă la vedere urmași , dar ca omul a știut și nu ca Dumnezeu , tot așa fură omul până la capătul timpului din nevăzutele lui Dumnezeu ca să facă el ce știe , ce-i vine în cap să facă pe pământ din cele ce sunt și nu se văd , și așa se face omul hoț de cele ce nu sunt ale lui , ci ale lui Dumnezeu sunt , și , iată câte scoate el ca să le arate a fi ale lui , ale minții lui pe pământ , și le face lor trup și le numește cu nume puse de el și le zice : telegrafie , telefonie , radiofonie , televiziune , informatică , și cum vrea el să le mai spună la cele ce aduce omului în mână : telefon , radio , televizor , calculator , și multe nume stâlcite pe toate câte le dă omului în mână ca pe niște jucării cu suflet în ele , și omul se încântă , și cerul de sfinți și de îngeri se uită pe pământ cât de mult a furat omul din nevăzutele lui Dumnezeu , din înțelepciunea lor , pe care Domnul o folosește între El și om , iar omul a furat din ele după ce a fost zidit de mâna lui Dumnezeu pe pământ și se fălește cu ele , și zadarnic se fălește cu cele ce nu sunt ale lui , căci din ale Mele a furat și s-a semețit , și apoi s-a ascuns de Dumnezeu .
47