Taina omului şi a femeii
aflat apoi , și au văzut Scriptură împlinită și au vestit-o , și a rămas ea până azi adevărată împlinire , și se luptă cu Mine omul fărădelegii să câștige el cerul și pământul , și nu-i ajunge numai atât , ci voiește să pună împărat păcatul lui peste acestea ale Mele . Iar Eu scriu cu putere și cu mânie sfârșit omului fărădelegii și început poporului sfinților , căci în însuși trupul lui își zidește omul veșnicia ori pentru Dumnezeu , ori pentru el . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților trei ierarhi : Vasile , Grigorie și Ioan , din 12-02-2005
***
O , poporul Meu de azi , aud sfinții și îngerii numele tău când îți zic : „ poporul Meu !“. O , poporul Meu , Eu alt popor , Eu altă biserică în care să Mă fac cu adevărat trup și cuvânt , nu mai am pe pământ . Cei ce își zic biserică pe pământ , zic așa de la ei înșiși , nu de la Mine , căci nu Eu i-am ales . ( Vezi selecția tematică : „ Adevărata biserică ”, - și pe files . fm ; jumpshare ; joomag ; Google Drive ; Scribd ; archive . org ; pubhtml5 , n . r .) Dacă alegeam Eu , nu-i alegeam pe cei ce s-au ascuns și se ascund sub haina cea cunoscută sfântă ca să facă ei desfrânare în largul lor și să nu-i știe lumea . Dar Eu am rostit că tot ceea ce lucrează omul înaintea Mea , aceasta se așează peste el înaintea oamenilor , și tot omul își va lua după cum este fapta sa , căci Eu am spus : « Vin curând , și voi da fiecăruia după cum este fapta sa ». Amin . ( Vezi selecția tematică : „ Înfricoșata Judecată ”, - și pe files . fm ; archive . org ; jumpshare ; joomag ; pubhtml5 . com ; Google Drive ; Scribd , n . r .)
O , poporul Meu , pilda cea cu fiul risipitor n-a vrut omul desfrânat să o audă de la Mine , căci cine aude are urechi de auzit . Grăiesc în mijlocul tău îndelungata Mea durere de la cei ce și-au risipit viața în desfrânări , dar nu ca și fiul cel risipitor de viață și care s-a ascuns departe de tatăl său și care , venindu-și în fire , s-a căit cu durere și s-a întors cerându-i tatălui său să-l primească sub adăpostul său ca pe un simbriaș , ca pe un miluit iertat , fiindcă s-a întors . Durerea Mea de la cei ce își risipesc viața în desfrânări strigătoare la cer , este aceea că chiar la masa cunoscută a fi a lui Dumnezeu pe pământ , chiar sub acoperișul numit biserică de către cei ce stau sub el , acești risipitori de viață , acești înșelători care stau peste oamenii căutători de Dumnezeu , și-au adunat și își adună plata păcatelor lor , și care va veni peste ei cu mare și rușinos zgomot . Aceia nu se mai întorc la Dumnezeu nici ca niște simbriași , căci vremea este alta acum , și nu mai este decât așa cum scrie în Scripturi , căci scris este : « Cel ce este sfânt , să se sfințească încă , iar cel ce este spurcat , să se spurce și mai mult , căci vremea Mea este aproape , la ușă este », dar aceștia nu cunosc ușa dacă nu au vegheat .
Acum însă , cu milă mare , cu durere plină de milă strig cu cuvânt de jale și le spun celor credincioși și sfinți , între cei mincinoși care-și zic biserică a Mea , și le spun și celor dintre ei care se întorc spre pocăință : ieșiți din mijlocul celor desfrânați care s-au ascuns sub haină de om sfânt și osebiți-vă acum ! Nu stați , nu mai stați atinși cu cei ce stau necurați înaintea slavei cuvântului Meu care vine și dă fiecăruia înapoi fapta sa ! Ieșiți , și vă osebiți , și Eu vă voi primi pe voi și vă voi hrăni și vă voi adăpa și vă voi arăta voia Mea , ca să umblați în ea , căci cuvântul Meu vine pe pământ , și el va arde tot ce este uscat și va arăta tot ce este sfânt , și feștila care fumegă nu o voi strivi , ci voi sufla în ea ca să se aprindă și să lumineze , iar trestia frântă nu o voi zdrobi . Amin . ( Vezi selecția tematică : „ Focul apocaliptic ”, - și pe files . fm ; Joomag ; archive ; Jumpshare ; Scribd ; Google Drive ; pubhtml5 ; n . r .)
Eu , Fiul Tatălui Savaot , M-am făcut cunoscut Dumnezeu venit de la Tatăl , Om născut din Fecioară , și iarăși am venit sub numele Meu cel de la sfârșit de timp și Mă numesc Cuvântul lui Dumnezeu , și grăiesc în limba poporului român , în mijlocul căruia Mă slăvesc în cuvânt , de cincizeci de ani , prin taina venirii Mele a doua oară după om , căci au trecut cele șapte veacuri de la facerea lumii , iar la jumătatea veacului cel de după acestea , am scris șapte mii cinci sute
41