Cuvântul lui Dumnezeu despre taina de mântuire a o Cuvântul lui Dumnezeu despre taina de mântuire a o | Page 7

Aceasta este taina de mântuire a omenirii - taina nestricăciunii !
voi scormoni și în carne și în piatră , și voi zgudui toate casele de creștini care au peste ele mărturia acestei profeții , și voi pune întrebarea : „ De ce ai părăsit pe Domnul , tu , casă a lui Israel , și ca să te închini la idolii trupului tău și ai veacului cel rău ?“. Îi voi întoarce cu fața la Mine pe toți cei care au auzit de la Domnul și au scuipat pe cuvintele aduse de Mine pentru ca să fie împlinite , că le-am adus ca să trăiască în voi , copii ai acestei profeții .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Învierii Domnului , din 01-05-1994 ***
Aș voi să știu căile tale , Israele , căile sufletului tău să le știu , ca să văd unde să te dau , în dreapta Mea sau în stânga Mea . Aș voi să alegi , dar Eu aș voi să fii în dreapta Mea , să te tragi dea dreapta slavei Mele și să nu te mai iei după sfatul voii tale libere , că nu poți să fii rob al Meu dacă nu asculți de Stăpânul tău . Eu te învăț calea vieții , calea cea dintru început când nu se născuse moartea . Calea aceasta vine de la Mine spre tine , vine cu înviere , dar fii atent și alege , că una înseamnă înviere , și alta înseamnă moarte . Iată , oamenii pământului au stricat învățătura cea curată a vieții și au amestecat-o cu faptele morții , și tu nu mai ai de unde să înveți lecția vieții . De aceea cobor mereu cuvânt din cer și vin cu el spre tine , și te rog să alegi viața , că Eu trebuie să am un popor prin care să condamn moartea . Trupurile trebuie și ele să împărățească împreună cu sufletele , după cum scrie în Scripturi lecția de răscumpărare a trupurilor , dar Eu trebuie să am un început al acestei lucrări de răscumpărare a trupurilor .
Caută , măi Israele , să-ți înțelegi menirea și să lucrezi de la sfârșit spre început , că iată , Eu te-am tocmit ca să stai în lucrarea Mea , și tu să nu te împotrivești , că Eu îți plătesc dacă te-am tocmit . Dar îți plătesc și dacă nu stai în lucrarea Mea , îți plătesc cu plata neascultării dacă nu Mă vei asculta să stai și să lucrezi așa cum spune Dumnezeu . Te superi pe Mine că te-am ales pe tine ? Nu te supăra , măi Israele , nu te supăra că te-am iubit și te-am ales ; dar tu nu-ți dai seama cum trebuie să fii ca să-ți lași voia ta în mâna Mea . Poate tu vrei să te ajut ca să crezi în lucrarea Mea . Cu ce să te ajut , măi Israele ? Dar te-am ajutat , fiule , că lucrarea Mea mărturisește de două mii de ani , de șapte mii de ani , și este scris în Scripturi despre vremea de azi , și este scris că Eu voi lucra prin cuvânt înaintea Mea , este scris despre vremea sfințeniei , care Mă va întâmpina pe Mine pe nori . Scris este că nu toți vor muri înaintea arătării Mele , și unii doar se vor schimba întru nestricăciune ca să întâmpine învierea celor adormiți în Domnul , și apoi să se răpească întru slavă pentru primirea lui Iisus Hristos . Dar schimbarea întru nestricăciune , ce ziceți voi că înseamnă ? Eu de aceea v-am cerut inimile , ca să pun Eu în ele cârma Mea și dragostea Mea , ca să îndrăgiți lucrarea nestricăciunii de trup , lucrarea îmbrăcării în nestricăciune de trup . Aceasta este cămașa pe care țiam adus-o de la Tatăl Meu , pentru ca să te găsesc în ea , iubitul Meu popor , și să te învăluiesc în nestricăciune și să moștenească sufletul în trupul său , căci trupurile care vă poartă pe voi fi-va să fie cerești în ziua rostirii nestricăciunii lor . Nu e grea înțelepciunea cerească , dar lasă-Mi Mie inima , copilul Meu , și dă-Mi voie să-ți fiu tată dacă așa Mă numești . O , dacă voi ziceți „ Tatăl nostru , Care ești în ceruri “, apoi să vă fiu Tată , măi copii , dacă așa Mă numiți , că Eu nu în ceruri , ci în inima voastră voiesc să domnesc și să lucrez . Eu pentru asta am făcut cerurile și pământul , pentru om le-am făcut , căci lucrarea Mea se poate numi om dacă știi , creștine , să înțelegi , fiindcă pentru om am creat Eu totul , ca să-l așez pe om întru creația Mea de cer și de pământ . Dacă vrei să vezi cortul Meu peste tine , Israele , uită-te și îl vei vedea deasupra ta , împodobit și în slavă de creație dumnezeiască , cu lumină și cu podoabe .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu în duminica a doua după Înviere , a sfântului apostol Toma , din 08-05-1994
***
7