Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului | Page 56

Slava Domnului
O , aștept și Eu , cu duhul ars aștept să vină la izvor cei ce vin , și aștept să petrec cu ei mângâiere pentru Mine și pentru sfinți . Așteaptă și ei să vină și să ajungă și să se întâlnească aici cu slava cuvântului Meu , în care Eu sunt înfășurat pe deasupra ca să pot veni când vin cu glasul Meu peste pământ , că e măreață foarte slava venirii Mele , și s-ar învăța omul și cu ea dacă s-ar desface mai mult taina ei înaintea lui . Fiecare om trebuie să se schimbe el , nu Dumnezeu , și trebuie schimbarea aceea cu care să-L vadă el pe Dumnezeu așa cum M-au văzut pe munte înalt cei trei ucenici ai Mei , apropiați mult tainei dumnezeirii Mele pentru schimbarea lor de partea Mea , și pentru care Eu le-am răsplătit pe pământ cu slava Mea .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Schimbării la față a Domnului , din 19-08-
2012 ***
— O , sfinți iubiți ai Mei , voi sunteți slava Mea , iar Eu slava voastră , căci a sfinților este umilința cea pentru credință , și nu știu creștinii de rând taina umilinței și marea și tainica ei lucrare . O , dacă Eu nu M-aș fi umilit în toată vremea , n-ar mai fi Dumnezeu între pământ și cer , n-ar mai fi ! O , iată de ce nu este omul . El n-are umilință , săracul , el nu pricepe ființa lui Dumnezeu , Care Se umilește ascunzându-Și ființa sub vălul umilinței Lui . Credința cea fără de umilință nu are rod pentru cer . Din cele ce nu se văd grăiește Domnul peste pământ , și stă umilit pentru grăirea Lui și stă ascuns sub cele nevăzute ale Lui , și care Îl acoperă pe El . Cum să-l deprind și pe om să nu se mai trufească , să nu se mai arate atât de mult , să nu se mai creadă atât cât el nu este și să nu se mai uite cât este și cât nu este el ? O , neumilința omului stă în calea lui , oprindu-l pe el înspre cele cerești și slăvite foarte pentru ochii celor slabi cu credința .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei cuvioasei Parascheva , din 27-10-
2012 ***
Nimic nu am de adus la vedere pe pământ , decât slava cea cerească să petreacă ea cu oamenii , că nu e mângâiere pe pământ pe nicăieri , fiindcă mângâierea e numai cea din cer , iar altfel îi lipsește ea omului , și caută zadarnic el după ea și cade din ea căutând , cade în minciuna care se voiește a fi mângâiere pentru om .
Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Dimitrie ‚ izvorâtorul de mir , din 08-11-2012
***
Slava Mea se face cuvânt și se vestește pe sine cu sărbătoare îngerească , iar în fruntea cetelor îngerești merg arhanghelii Mihail și Gavriil și apoi cete-cete după lucrările împărțite lor . Eu , Domnul îngerilor și al sfinților , am sunat din vreme ca să se adune la izvorul Meu de cuvânt cei ce iubesc sărbătorile Mele aici , unde Eu Îmi pasc turma , un popor de fii , pe care Tatăl Mi i-a dat să Mă sprijin pe ei pentru venirea Mea și să Mă împartă ei de hrană din cer sufletelor tânjitoare după Mine , după slava Mea de azi , care se face cuvânt și îl zidește pe om .
Slavă mare plutește cu Mine și Îmi poartă tronul în văzduhul de deasupra , care se întrepătrunde peste tot aici , unde petrec acum cu îngerii toți , că Mi-e dor de petrecere cerească pe pământ cu oamenii și Mi-e tare dor . Mi-e Tatăl plin de bucuria acestei zile aici , căci El Mă voiește mângâiere să am de la om , că mult am suferit Eu pentru om și n-am scos cuvânt de nemulțumire înaintea Tatălui , căci și El a suferit mereu , o dată cu Mine mereu , și în Mine a suferit .
56