Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului | Page 64

Slava Domnului
peste popoare și peste căpeteniile lor și-Mi fac lucrarea dată de Tatăl s-o lucrez , căci la nașterea Mea pe pământ Mi-a dat Tatăl de țară patria aceasta și neamul de pe ea , neamul român , după ce poporul Israel M-a lepădat , M-a scos afară din mijlocul lui , și nu M-a cunoscut cu credință ca să Mă primească , și iată , sunt primit pe vatra neamului român și Mi-am pregătit aici staul și cobor în el cu cuvântul și Mă fac carte pe masa aceasta și Mă așez cu ea înaintea acestui neam și merg cu glas de tunet și sunt cu zilele slavei Mele peste acest timp și spun cine sunt și ce fac , și spun că sunt cu venirea Mea a doua oară de la Tatăl și am loc pregătit pentru lucrul Meu cel din acest timp , iar cine aude și cine citește , să înțeleagă venirea Mea de la Tatăl , purtat pe cal alb , însoțit de oștiri de sfinți , sabie ascuțită ieșind din gura Mea , iar numele Meu este Cuvântul lui Dumnezeu , Eu și cetatea Mea de cuvânt , locul de unde cârmuiesc cu toiag de fier popoare și limbi , și am nume scris : Cuvântul lui Dumnezeu .
Eu , Domnul , veghez cu oștirile cerești deasupra pământului român și suflu peste fiii acestui neam dulce mângâiere și duhul înțelepciunii sfinte . Eu stau la cârmă și port cu mare taină prin valuri această arcă , țara română , țara Mea de venire a doua oară de la Tatăl acum , la sfârșit de timp , și aștept , aștept schimbarea la față a neamului român , pe vatra celei frumoasă și atâta de frumoasă țară , țara voastră , țara Mea cu voi , o , fiilor români . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic și Tămăduitor Pantelimon , din 09-08-2018
***
Se deschid cerurile și slavă cerească se așează deasupra , aici . Cete , cete își iau locul cei din cer , cei nevăzuți de ochii care sunt ținuți să vadă . Slavă și numai slavă umple văzduhul aici . Cetele de sfinți sunt veniți cu Mine la sărbătoarea îngerilor , iar Eu , Domnul lor , îi am slavă a Mea pe ei .
E mult cuvânt pe limba Mea acum , și dau să le așez pe toate în cartea care se scrie azi , în zi de serbare pentru îngerii Mei , îngerii lui Dumnezeu . Iată , aici nu este hotar acoperișul sub care Mă strâng cu voi , cei veniți la izvor . O , nu este hotar , căci între Noi și voi e tot o slavă acum , iar voi , cuprinși în ea . Nimic nu Mă poate ține departe de locul unde voiesc să fiu și să lucrez , căci nu M-a ținut nici piatra de pe mormânt să stau departe de cele ce se văd și de oameni . O , așa și acum , e slavă mare slava cu care vin , iar acoperișul de aici nu este între Mine și voi , nu este pentru Dumnezeu , și pentru cei cu care vin și pentru cei la care vin , și numai slava cu care vin este , și atât .
Voi , cei ce știți că vin , și veniți la izvorul gurii Mele aici , voi credeți că vin , și de aceea vin și vă dau când veniți . O , pace vouă , pace vouă și bun venit pentru zilele Mele de slavă aici ! Vă întâlniți strămoșii străbuni , căci Eu cu sfinții vin , și vă întâlnesc și ei pe voi , căci taina lui Dumnezeu e mare și e multă , și vă îndeamnă Domnul spre ea prin cuvântul Său aici coborât pentru voi .
O , iată ce vă spun : Puneți-vă la lucru vederea credinței , ca să vă bucurați de măreția celor ce vin din cer , căci străbunii cu care vin au cămășuțe albe , au straie sfinte , căci cei din cer au cămășuțe de in și sunt ei slava Mea . Voi veți spune : „ Cum adică au cămășuțe cei din cer ?”. O , dar cum să nu aibă ? Ar fi să fie goi fără de cămășuță , fără de slava lor ? Eu , Domnul , la fel , am cămășuță , și așa Mă port între ei , și așa au toate cetele de sfinți , cămășuțe de in au .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu pentru Vladimir Putin , Președintele Rusiei , la Soborul Sinților Arhangheli Mihail și Gavriil , din 21-11-2018
64