Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului | Page 61

Slava Domnului
la izvor cei ce iubesc cu dor acest așternut , cetatea cuvântului Meu , căci M-am descoperit celor ce au crezut și i-am adus la pieptul Meu duios ca să-i mângâi când se strâng în sărbători aici , iar acum iar și iar le binecuvintez cu mare har călătoria spre izvor . Îngerii își fac lucrarea și îi însoțesc pe cale și le pregătesc bucurii îngerești și mângâieri aici , iar Eu Mă mângâi că sunt Dumnezeul lor , al celor ce vin și petrec cu Mine aici , spre mângâierea lor și a Mea . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Sfântului Mucenic Dimitrie ‚ Izvorâtorul de Mir , din 08-11-2016
***
Cartea Mea Îmi este așternut pe pământ , și din ea Îmi împart grăirea în lung și în lat și stă ea pe masa Mea în cer și pe pământ , și iată , Eu , Domnul , n-am sfârșit grăirea Mea acum două mii de ani când Mi-am încheiat lucrarea cea de atunci . O , nu numai Evanghelia Mea de atunci Mă dovedește pe Mine oamenilor . Nu numai atâtea file câte au fost scrise atunci înseamnă Cuvântul lui Dumnezeu . Cartea Mea este fără de sfârșit ca și Dumnezeu , căci n-am sfârșit atunci când M-am suit la Tatăl , ci am spus că Duhul Sfânt îi va învăța pe ai Mei și nu-i va lăsa pe ei orfani de povață și de viață , ci va lua El de la Mine și le va da lor toate câte Tatăl Îmi va da să le dau , iar acum , în vremea din urmă , e tot mai multă lucrarea Mea și slava Mea , căci slava Mea este cuvântul .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Fiului risipitor și Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi : Vasile ‚ Grigorie și Ioan , din 12-02-2017
***
O , țara Mea cea de azi , țara venirii Mele cuvânt pe pământ , o , neam român , pune la inimă iubirea Mea cea pentru țara ta și cheamă-ți acasă fiii plecați departe de țară , că veste mare aduc , că această cetate dulce Mie se va chema „ Acolo este Domnul ” și se va chema „ Acasă ”, numai ea se va chema așa .
O , fii români , nu părăsiți țara aceasta . Ea e țara Mea de azi și țara voastră și am în ea casă și masă și scaunul de domnie al slavei Mele , precum este scris să vin și să judec de pe scaunul slavei neamurile toate , căci cartea cuvântului Meu scris pe vatra voastră e scaunul slavei Mele și curge din el Cuvântul lui Dumnezeu peste pământ și adapă pământul cu slava Sa .
O , fii români , strângeți-vă acasă , fiilor ! Dacă Eu vin la voi în țară și-Mi las cuvântul pe masă , o , voi unde să vă duceți ca să nu fiți vinovați că vă duceți de la Domnul ?
O , stați acasă , fiilor ! Această țară va fi să strălucească prin slava Mea din ea curând , curând . O , nu vă pierdeți răbdarea , nu vă pierdeți credința . Statorniciți-vă în credință , fii români !
Căutați-Mă , fiilor , și luați în seamă cuvântul Meu de peste voi , că vă ies cu el în cale , fiindcă a venit acest timp , iar Eu , Domnul , veghez peste voi și pentru voi , și vă cer acum : vegheați și voi cu Mine , vegheați cu Domnul pentru țară și peste țară , și vegheați cu sfinții odată , și veți fi scriși între cei ce Mă miluiesc și-Mi dau , Îmi dau ca să le dau lor împărăția Mea , și dea dreapta Mea să-i am pe ei . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Înfricoșatei Judecăți , din 19-02-2017 ***
61