Slava Domnului
trei dintre cei doisprezece , Petru , Iacob și Ioan , și ne-am tras spre munte , căci avea Tatăl Savaot să le spună lor de Mine că sunt Fiul Său iubit , întru Care El binevoiește în cer și pe pământ , și i-a povățuit pe ei să Mă asculte , le-a dat lor ajutor să Mă cunoască bine și să creadă bine și apoi să asculte de Mine ca și de Tatăl , căci Tatăl le-a spus lor aceasta . Mi-am lăsat în ziua aceea văzută slava Mea , pe care Tatăl Mi-a dat-o mai înainte de vecii , și M-au văzut în slavă ucenicii , că nu mai aveam să mai stau mult între ei pe pământ , fiindcă trebuia să Mă întorc în Tatăl după ce aveam să sfârșesc toată lucrarea pe care El Mi-a dat-o s-o împlinesc , și pe ucenicii Mei să-i împlinesc întru ea , spre mărturia ei pe mai departe pe pământ .
O , dar câtă slavă a Mea stă azi cu tine pe pământ , măi poporul Meu de azi ! Cât glas , cât cuvânt din cer coboară azi peste tine ca și atunci peste ucenicii Mei , care au auzit din cer glasul Tatălui peste ei ! Te învață Tatăl și pe tine ca și pe ei atunci , căci Tatăl este Cel ce Mă trimite la tine pe pământ , și nu fără de trimitere vin .
O , Tată al Meu și al lor , spune-le Tu lor cât de mult Mă voiești Tu întru ei în zilele acestea ! Spune-le lor de lucrarea Ta cu Mine și de lucrarea lor cu Noi spune-le Tu , Tată , ca și atunci ucenicilor Mei spune-le și lor , spune-le lor din cer , spune-le Tu , Tată . Amin .
— El este Fiul Meu Cel iubit , întru Care Eu , Tatăl , binevoiesc în mijlocul vostru acum . Să ascultați de El ! Aceasta vă spun Eu , Tatăl , ca și ucenicilor Lui cei de acum două mii de ani când Fiul Meu , rugându-Se spre Mine înaintea lor , între Moise și Ilie pe munte stând El mai înainte de patima Sa pe cruce , vorbea El cu ei despre cele ce avea să împlinească în Ierusalim , și când ucenicii văzând și grăind apoi cu El , s-a făcut un nor și i-a umbrit , iar ei s-au spăimântat intrând în nor , și glasul Meu le-a zis din norul care Mă acoperea de ochii lor : « Acesta este Fiul Meu Cel ales , de El să ascultați !», și au ieșit ei apoi din nor .
… Le-am deslușit Eu , Tatăl , taina Ta cu ei , o , Fiul Meu iubit Emanuel ! Le-am spus lor lucrarea zilei Noastre de slavă înaintea ucenicilor Tăi pe muntele Tabor când Eu , Tatăl , le-am spus lor să Te asculte , Fiule iubit . O , învață-i azi , în zi de sărbătoare a Ta și a Mea cu ei . Eu , Tatăl , întru Tine sunt , și suntem acoperiți în nor înaintea lor pentru sărbătorirea Noastră în mijlocul lor . Amin .
— O , Tată scump , M-am rugat Ție în ziua aceea de slavă pe muntele Tabor înaintea ucenicilor Mei și Ți-am cerut să le arăți lor slava Mea , cea pe care o am de la Tine mai înainte de vecii , și apoi am grăit înaintea lor cu Moise și cu Ilie despre pătimirea Mea în Ierusalim nu după multe zile apoi , Tată , iar ei , venindu-și în fire , s-au spăimântat apoi de norul în care au fost cuprinși . O , Tată , Te rog și acum , dintre cei de azi ucenici ai Mei arată-Te peste pământ după cum Îți va fi voia și spune-le tuturor că aceasta este lucrarea Ta și a Mea , cuvântul Tău și al Meu , Tatăl și Fiul , de Care să asculte tot pământul , Tată , că e vremea zilelor slavei Domnului , zilele cele de apoi , o , Tatăl Meu ! Mă rog Ție de pe acest munte de slavă , muntele cuvântului Meu cel mult de azi , poporul Meu cel de azi credincios în neamul român venirii Mele de azi , coboară darul credinței sfinte peste oameni ca să Ne cunoască ei în acest cuvânt și să vină spre pocăință și spre înviere din păcat ! Fă semne și minuni de folos pentru întoarcerea la Tine a fiilor oamenilor , a inimilor lor , căci Eu , Fiul Tău , Ție Îți cer , Ție Mă rog în acest munte de slavă , așa cum M-am rugat Ție acum două mii de ani pe munte ca să arăți slava Mea ucenicilor Mei martori atunci și să mărturisească ei apoi peste timp ! Și acum , binecuvintează cuvântul Meu de azi , cuvânt de sărbătoare a Mea și a Ta peste poporul cel de azi , poporul Meu și al Tău ! Amin .
49