Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului | Page 47

Slava Domnului
de la Duhul Sfânt celor ce-și suie privirea la Dumnezeu ca să fie ei cu Domnul pe pământ și nu cu lumea aceasta , care nu are nimic din Dumnezeu în ea , precum Dumnezeu din ea nu are .
E mare orbirea celor ce sunt pe pământ și trăiesc fără cer peste viața lor cea trecătoare ! Dacă omul ar vedea cât de mult cer îi trebuie lui pe pământ ca să se apropie de mântuirea lui și să nu piară , o , ar lăsa el pe toate cele lumești și pe sine însuși s-ar lăsa cu totul și s-ar face locaș al cerului și ar avea Domnul casă la el și s-ar arăta lui cu slava Lui , așa cum S-a arătat ucenicilor Lui pe muntele Tabor pe când ei erau în pregătire , în școală cerească pentru viața lor cu Mine pe pământ , pentru cunoștința lui Dumnezeu în ei . O , cu cine să mai lucrez Eu așa lucrările Mele pe pământ , file de Scriptură , ca să le împlinesc pe ele cu omul , așa cum Tatăl M-a trimis să lucrez ? Face omul școală multă ca să iasă din școală slujitor de Dumnezeu și de cele sfinte ale Lui , dar pe fereastră nu învață să se uite el , nu învață să se uite în Scripturi și să înțeleagă ce lucrări a lucrat din ele Dumnezeu și ce mai are de lucrat azi și mâine .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Dimitrie ‚ izvorâtorul de mir , din 08-11-2010
***
Pe cale de îngeri Îmi cobor glasul și pe tron de heruvimi stau , și slava Mea este cuvântul , iar cetele îngerești Îmi cântă ca în cer : Sfânt , Sfânt , Sfânt , Domnul Atotțiitorul , Cel ce era și Cel ce este și Cel ce vine ! Amin .
… Se binecuvintează de toată oștirea cerească masa de sărbătoare a îngerilor , alături de poporul Meu cel credincios ! Slava Mea cu voi se face cuvânt și vă așează cu Mine la masă cu sărbătoare îngerească . Pace vouă ! Fiți credincioși ! E mare frumusețe sărbătoarea Mea și a îngerilor Mei cu voi . Îngerul Meu Mihail slujește între Mine și voi , între cei din cer și voi . Credința voastră să fie iubire , ca să aibă putere și viață cuvântul Meu peste voi .
Eu sunt Cel ce sunt și stau în mijlocul neamului român ca pe vârf de munte înalt și-i strig pe toți spre slava Mea și stau pe tron de heruvimi și-Mi cântă acum cu slavă cetele îngerești : Sfânt , Sfânt , Sfânt este Domnul Atotțiitorul , Cel ce era și Cel ce este și Cel ce vine , și plin e cerul și pământul de mărirea Lui . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la soborul sfinților arhangheli Mihail și Gavriil , din 21- 11-2010
***
Dar ce face cuvântul Meu și de ce se varsă el din gura Mea pe pământ ? El zidește biserica Mea , căci scris este : « Venind în lume , în lume era , și lumea prin El s-a făcut , dar lumea nu L-a cunoscut , și întru ale Sale a venit , dar ai Săi nu L-au primit , iar câți L-au primit , le-a dat puterea ca să fie fii ai lui Dumnezeu , adică celor ce cred în numele Lui », și aceasta mărturisește Ioan , ucenicul Meu , care a văzut mărirea Mea , mărire ca a Unuia născut din Tatăl , plin de har și de adevăr . Amin .
Dar ce face cuvântul Meu și de ce vine el pe pământ ? El zidește omul dacă omul primește să fie zidit , să fie născut din Duhul , căci Duhul lui Dumnezeu este cuvântul Meu .
47