Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului Cuvântul lui Dumnezeu despre Slava Domnului | Page 43

Slava Domnului
***
Te vor binecuvânta toate neamurile pentru numele Meu de peste tine și pentru râul cuvântului Meu din tine , o , neam român , și vor veni popoare și limbi și vor lua din slava Mea din tine , precum este scris despre muntele spre care neamurile vor veni să se adape cu lumina Mea . Apleacă-te să-L slăvești pe Domnul , Care-Și are sălaș în mijlocul tău cu duhul mărturiei , cu duhul proorociei , fiu român , căci lucrarea cuvântului Meu de peste tine este coroană cerească pe fruntea ta , și se vor închina ție popoarele , pentru că tu ești țara Mea de venire acum , la sfârșit de timp . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților mucenici Ecaterina și Mercurie , din 08-12-2009
***
Eu , Domnul , Mă fac râu de cuvânt în ziua aceasta și Mă scriu în cartea Mea cea de azi cu amintirea zilelor în care Mi-am pecetluit cu legea Mea cea sfântă grădinița cuvântului Meu din mijlocul pământului român și chivotul Meu din ea , și Mi-am deschis înaintea celor din cer Sfânta Sfintelor Noului Ierusalim și slujirea din ea înaintea Mea , și am avut martori din cer veniți cu Mine pe apostolul Andrei și pe trâmbița Mea Verginica , iar de pe pământ l-am avut aici pe arhiereul Meu cel de azi , ( Irineu , n . r .) și cu care Mi-am rostit cuvântul sfințirii și al pecetluirii cu legea sfințeniei a grădiniței izvorului cuvântului Meu , grădinița Mea , pusă deoparte pentru Mine și pentru slava Mea cea de azi , slavă tainică , cuvânt de înviere peste cei de pe pământ . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului apostol Andrei , din 13-12-2009 ***
Mă adun cu tine la masă de cuvânt , poporul Meu de la izvor . Ne pregătim , tată , să ridicăm la cer zi de pomenire pentru păstorul Daniel , căci Eu , Domnul , voiesc acum să stau în cuvânt cu poporul Meu cel de ieri și cel de azi și cel de mâine , tată . Sunt plin de slava cuvântului Meu , slava Mea cea de la sfârșit de timp pe pământ , și grăiesc cuvânt și îl împlinesc pe el , și așa Mă dovedesc Eu că sunt Cel ce grăiește acest cuvânt . Am stat cu masă de cuvânt peste neamul român , ca să așez apoi în mijlocul lui cârmuitor după voia Mea pe mai departe peste el , și am tras din greu cu tot cerul de sfinți și de îngeri pe tot cuprinsul pământului român , căci lupta pentru întâietate s-a dat cu putere și Mi-a dat Mie de lucru omul necredincios care-și caută slava sa . Eu însă am vegheat cu milă mare ca să nu se prăbușească acest neam iarăși sub mâna celor străini de adevăr și de mersul Meu peste pământ acum cu toiag de fier în mână , căci cu greu Îmi fac cale printre oameni cu slava cuvântului Meu , care-l păstorește pe om și nu-l lasă să cadă , așa cum dă el să lucreze fără să știe unde duce lucrul lui . Toți sfinții sunt numai iubire și veghe pe vatra neamului român , că Mă văd pe Mine cu râul Meu de cuvânt în această țară , țara întoarcerii Mele iarăși de la Tatăl la om , lucrare cu mare taină lucrată între Mine și cei credincioși acestui timp ceresc pe pământ , și despre care este scris în Scripturi să vină și să fie .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon , din 25-12-2009 ***
O , poporul Meu , grăiesc cu tine , tată , ca să pot grăi pe pământ . Tu ești casa din care Eu ies ca Mirele din iatacul Său ca să-Mi arăt oamenilor slava cuvântului Meu , Duhul adevărului cel despre toate câte au fost și sunt . Mucenicul Ștefan vede slava Mea cu tine acum și slava ta cu Mine , fiule , și te mărturisește al Meu , căci este mărturisitor acest ucenic , iar mărturisirile din cer
43