Cuvântul lui Dumnezeu despre sfârșitul lumii și Zi Cuvântul lui Dumnezeu despre sfârșitul lumii și Zi | Page 84

Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnului
de fii ai oamenilor , e vremea să știe și fiii lui Dumnezeu și fiii oamenilor ce are Dumnezeu de spus prin aceasta ce spune ?
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Învierii Domnului , din 24-04-2022 ***
Cuvântul Meu din zilele acestea este iubirea Mea , cu care umblu între cer și pământ ca să ajung până la inima omului și să-l fac să dorească după Dumnezeu , după iubirea de Dumnezeu , care nu s-a prins de omul cel de la început ca să rămână ea apoi de moștenire inimii omului , iar acum , la sfârșit , umblu cuvântând , și duhul cuvântului Meu se poartă pe deasupra , umblă din loc în loc să-și găsească sălaș și primire , o , și greu mai deschide omul , greu mai dă să creadă și să înțeleagă vorbirea Mea cu omul , căci iar grăiesc ca la început cu omul , o , și tot ca și atunci nu voiește nimeni să aibă părtășie cu Mine , să ia de la Domnul cuvânt și ascultare cu iubire apoi , iar Eu stau cuvânt cu voi , fiilor din cetatea cuvântului Meu , și vin la voi și-Mi fac casă și masă de cină cu voi și-Mi arăt împlinirile , că am de împlinit Scripturile care mai sunt , și toate ale lucrărilor lui Dumnezeu le-am împlinit cu omul în toate vremile , dar acum , la sfârșit de timp , nu mai găsesc om care să aibă inima spre Dumnezeu , o , nu mai găsesc credință pe pământ , fiilor , iar de câte ori Mi-am împlinit cuvântul cel prin prooroci vestit să vină spre împlinire , a trebuit să-Mi pregătesc oameni și să pun în ei duhul credinței în Mine și să împlinesc apoi prin credința lor , și numai prin credința omului pot Eu să lucrez lucrările Mele , voia Tatălui Meu pentru întoarcerea în rai a omului care a pierdut pe Domnul și locașul Domnului și a căzut apoi pe pământ și geme fără să știe de unde vine și tot vine căutarea omului după odihnă , după pace , după mângâierea pierdută la început prin neiubirea de Dumnezeu , o , și nu știu cum să mai găsesc cale de cuvânt ca să ajung la urechea și la inima celui pribeag pe pământ și să-i dau vederea duhului apoi , și cu ea să vadă pe Dumnezeu că Îl așteaptă și bate să I se deschidă și să intre să-Și facă locaș în om și masă și odihnă și petrecere sfântă și mângâioasă pentru inima omului și să vrea el să se facă fiu al lui Dumnezeu , căci omul nu mai este fiu al lui Dumnezeu , o , fiilor , și s-au înmulțit doar fiii oamenilor pe pământ , iar fiii lui Dumnezeu caută și ei după obiceiurile fiilor oamenilor , și vine Domnul pe pământ cuvânt și strigă în lung și în lat să-i dea omului împărăția Sa , mântuirea sufletului pierdut pentru împărăția lumii trecătoare , care trece și nu mai este apoi , dar Domnul este netrecător , și rămâne în veci , și voiesc să fie și omul ca Dumnezeu , să aibă și omul iubirea de viață și de bogăție , nu bogățiile pământești să le aibă și să le caute omul .
… O , cine să-i spună omului ceea ce numai Dumnezeu poate să-i spună și să-i descopere ? Cine să le spună bogaților ce și-au agonisit cu viața lor de pe pământ ? Îi stă omului în minte și în fire câștigul de bani cu orice preț . Nu mai poți să vezi om care să se teamă de bani , nu se mai teme omul de această lucrare de pierzare a sufletului . De la început s-a smuls din Dumnezeu omul , iar Eu , Domnul , umblu plângând acum , la sfârșit de timp , să-l strig pe om , să-l învăț cu cuvântul , să-i arăt deșertăciunea căutărilor lui , să-i spun de Dumnezeu cum plânge îndurerat după el , să-l sfătuiesc să fugă de satana , de toate uneltirile lui ascunse de mintea și de inima din om ca să nu-l scape spre libertatea cea de la Dumnezeu , o , și nu mai am odihnă căutând cumva să-l cuprind pe om în iubirea de Dumnezeu și să nu mai aibă el atâtea griji cu care să-și umple vremea vieții și săși uite de viața sufletului său .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Sărbătoarea Izvorul Tămăduirii , din 29-04-2022 . ***
84