Cuvântul lui Dumnezeu despre sfârșitul lumii și Zi Cuvântul lui Dumnezeu despre sfârșitul lumii și Zi | Page 77

Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnului
că numele Meu se cheamă Cuvântul lui Dumnezeu , și în acest nume împlinesc voia Tatălui Meu pe pământ , dacă El M-a trimis .
O , am venit să-ți fiu Păstor , popor român , căci vai oilor fără păstor , și mai ales în vreme de cumpănă ! O , pier popoare din loc în loc , pier din lipsă de înțelepciune de sus , precum este scris despre cei ce pier , iar înțelepciunea înseamnă dragoste , pace , dreptate , curăție , sfințenie , toate prin credință lucrate și împărtășite cu toată lucrarea lor . Înțelepciunea trebuie învățată și pusă apoi să lucreze cu fapta , dar unde să se găsească pe pământ înțelepciune ca în cer ? O , Eu sunt Calea , și oricât s-ar zbate omul să afle o cale sau să se facă el cale altora , zadarnic este totul , totul , pentru că Eu sunt Calea , și nu orice înseamnă cale , și vin Eu să te păstoresc și să te învăț calea , popor român , popor iubit de Dumnezeu . Tu ești poporul și țara Mea cea de azi , că așa a voit Tatăl Meu Savaot să-ți împartă ție soarta cea de la sfârșit de timp , iar Eu te veghez , și în vreme cu soare și în vreme de furtună te veghez cu toate puterile cerești , că am în tine Scriptura cea de la sfârșit de timp pentru împlinit , și tu nu pricepi aceasta dacă nu citești în Scripturi și în cuvântul Meu cel de azi , cu care dau să te țin de mânuță de aproape și să te ajut să te înveți cu Dumnezeu , că e greu fără Dumnezeu pe pământ .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica Vameșului și a Fariseului , din 05-02-
2017 ***
O , cum să nu vin pe pământ cu slavă de cuvânt , dacă este scris să vin așa ? Și cum să nu vin cu voi , sfinți iubiți ai Mei , dacă voi pe pământ nu v-ați temut de stăpânitorul întunericului și ați călcat peste temeri și v-ați îmbrăcat în putere , în Hristos , iubiții Mei , fiii Mei ? Iată împărăția cu care Ne purtăm și pentru care ați ales ! Mergem cu ea purtați pe cai albi , precum este scris de venirea Mea cu sfinții , și toți suntem înveșmântați în cămășuțe de in alb și împlinim Scripturile de sfârșit de timp . Se întreabă cei de pe pământ despre Noi și despre cămășuțele de in alb , ca și de caii albi , care Ne poartă în văzduh cu slavă cerească , și pe care omul n-o poate arăta nici în filme așa cum este ea , că nu poate omul să facă ce face Dumnezeu nici când crede el că poate și că face atunci când duhul întunericului și stăpânitorul lui îi fac vise omului că poate și că știe și că face . ( Vezi selecția tematică : „ Calul alb apocaliptic ” - și pe files . fm ; jumpshare ; joomag ; Scribd ; Google Drive ; archive . org ; pubhtml5 ; n . r .) Omul are pământul sub picioare , iar Noi avem cerul și nori de slavă cerească sub pași , și așa coborâm și venim , căci așa este scris , iar dacă așa este scris să fie , așa trebuie și omul să creadă și să întărească lucrarea credinței și să coboare cu mintea sa , căci cine nu face aceasta , cine nu se leapădă de sine nu poate să înțeleagă pe cele de sus , și care țin pământul și cerul întru a lor orânduială , după ce a fost facerea lor și așezarea lor la locul lor , iar sfinții Mei sunt cei ce mărturisesc pe Făcătorul și facerea toată și toată slava cea nevăzută a facerii lui Dumnezeu , și care veșnic rămâne ca și Dumnezeu și este ea casa sfinților Mei și desfătarea lor , pentru care au luptat pe pământ . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea Sfinților patruzeci de Mucenici din Sevasta , din 22-03-2017
***
Sunt învăluit în cuvânt , și Mă dovedesc cine sunt așezându-Mi în scris cuvântul în cartea sa cea de azi pe vatra neamului român , înființată cu toată grăirea Mea din ea din anul 1955 și până azi , și încă Îmi așez în ea cuvântul pe mai departe , căci lucrez după hartă , Mă uit în Scripturi și lucrez așa cum este scris să lucreze Dumnezeu peste pământ acum , la sfârșit de timp , căci cerul și pământul pot trece , dar cuvântul Meu nu se poate , o , nu se poate să nu se împlinească iotă
77