Cuvântul lui Dumnezeu despre sfârșitul lumii și Zi Cuvântul lui Dumnezeu despre sfârșitul lumii și Zi | Page 64

Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnului
de cuvânt și învățați de la Mine legea sfințeniei , și să mergeți pe calea ei , căci vine pe pământ veșnicia , și ea trebuie adusă , trebuie zidită de trupuri sfinte și pline de Duh Sfânt ! Întoarcețivă la dragostea Mea , căci Eu pentru dragostea Mea l-am zidit pe om la început , nu pentru dragostea lui , și l-am zidit să fie biserică a Mea și nu a lui . Cu milă și cu lacrimi vă chem mai înainte să-Mi vărs mânia , căci păcatele strigătoare la cer ale celor ce se ascund sub nume de biserică sfântă Îmi dau peste mână , iar în mână am cupa mâniei . Veniți spre pocăință și spre scăpare și faceți-vă praznic de Duh Sfânt și dați-vă în dar lui Dumnezeu , acum când Eu , Fiul Tatălui Savaot , scriu pe pământ cincizeci de ani de cuvânt al gurii Mele , rostit în mijlocul neamului român , și când voi da cartea judecății făpturii la toți cei care o vor vedea acum . Cuvântul Meu cel de cincizeci de ani a plâns adânc în Mine și l-am rostit peste cei credincioși și l-am făcut carte , care se numește Cartea Vieții Mielului . Cuvântul este viața , iar viața este lumina oamenilor , și lumina luminează în întuneric . Întindeți mâinile spre Mine dacă voiți scăparea , și luați și vă hrăniți cu cuvântul vieții , că vreau să nimicesc moartea , cel din urmă vrăjmaș . Vreau să nimicesc păcatul , dar nu pot să fac aceasta prin oamenii minciunii , care se numesc antichrist prin păcatele lor , prin viața lor cea cu minciună și cu care au dus omul la nepăsare de suflet , de nu mai văd Eu pe pământ om cu temere de Dumnezeu , prin care să se oprească omul de la rătăcire și să vină să-l învăț Eu calea și scăparea .
O , popor român , scutură-te de fariseii care îți ologesc mersul spre scăparea ta de sub omul fărădelegii . Vino să te păstoresc Eu , Domnul , că nu mai găsești pentru tine păstori pe pământ . Vino la calea Domnului Dumnezeului tău , că nu e nimeni să te salveze în afară de Mine . Vino spre Dumnezeu și fii credincios și învață taina ființei tale cea de la Dumnezeu , taina Mea din tine , căci prin cuvântul Meu cel din mijlocul tău fac iarăși lumea , fac cerul cel nou și pământul cel nou , căci am această Scriptură de împlinit pe pământ , dar vreau să te ocrotesc de pieire în mijlocul neamurilor pământului , că ești pământul Meu , ales de Tatăl de la facerea lumii pentru Mine , după cele șapte veacuri de oameni . Amin .
Binecuvântat să fie lucrul ființei cărții cuvântului Meu cel de cincizeci de ani rostit și scris în mijlocul neamului român , carte cu care Eu , Domnul , prin porțile Mele , voi însemna pe pământ praznicul cincizecimii cuvântului lui Dumnezeu cel de la sfârșitul veacurilor , cuvântul venirii Mele , precum la început , așa și la sfârșit ; cuvântul facerii din nou a lumii , după cum Eu , acum două mii de ani , am proorocit să fie . Amin . ( Vezi selecția tematică : „ Cartea Mielului ”, - și pe files . fm ; jumpshare ; joomag ; Google Drive ; Scribd : pubhtml5 ; archive . org ; n . r .)
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii pildei fiului risipitor , din 27- 02-2005
***
Cu Duhul Sfânt Mângâietorul cobor în mijlocul tău , popor al cuvântului Meu , și cu El te povățuiesc , și cu El te întăresc , și cu El suflu peste tine înviorare mereu , ca să pot Eu cu tine și ca să poți tu cu Mine peste pământ cu Duhul Meu , cu facerea din nou a lumii , că nu mai este decât sfârșitul lumii peste tot pe pământ , fiindcă lumea cea fără de Dumnezeu își lucrează numai sfârșit , numai vremelnicie , căci ea nu așteaptă veșnicia și nu are cine să-i spună despre ea , iar Eu vin cu ea pe pământ și n-am cui să-i spun de ea și n-am cui să i-o dau .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica pomenirii izgonirii lui Adam din rai , din 05-03-2006
***
64