Cuvântul lui Dumnezeu despre sfârșitul lumii și Zi Cuvântul lui Dumnezeu despre sfârșitul lumii și Zi | Page 101

Despre sfârşitul lumii și Ziua Domnului
S-au strâns oamenii mari ai pământului ca să facă sărbătoare pentru nașterea Mea în Betleem , dar după două mii de ani de la nașterea Mea între oameni , iată , Eu vin iar , și nu găsesc om sfânt pe pământ , om care să Mă sărbătorească pe Mine , Cel Sfânt . ( Vezi selecția tematică : „ Schimbarea sărbătorilor - lepădarea de credinţă ”, - și pe files . fm ; jumpshare ; Google Drive ; Scribd ; pubhtml5 ; joomag ; archive ; n . r .) De aceea M-am ascuns și lucrez tainic și Îmi pregătesc venirea Mea cea cu slavă pe pământ împotriva minciunii care vrea să se facă hristos pentru om , hristos mincinos , care înșeală cu venirea lui pe toți , mari și mici , bogați și săraci , robi și slobozi , împărați și ostași , botezați și nebotezați , căci minciuna e minciună , ca și omul . Eu însă sun din cuvânt , ca să se audă venirea Mea , și iată-i pe toți , că se ascund în peșteri și în stânci de teama venirii Mele , precum este scris în Scripturi despre venirea Mea .
Mă nasc cuvânt în ieslea Mea din mijlocul României , țara strălucirii , locul întoarcerii Mele după două mii de ani , locul nașterii din nou a lumii . Îmi voi înnoi toată facerea , și pe om , căci am zis : « Noi le fac pe toate ». Amin . Toți cei mari sunt prinși în cursa măririi lor , și nimeni nu este cu mărirea Mea , cu mărirea sfinților Mei , dar cel ce nu este sfânt nu va mai fi . Amin . Fac totul nou , ca la începutul facerii . Suflarea gurii Mele naște ca la început , căci scris este despre Mine : « El a zis , și s-a făcut ». Amin . Lucrez tainic , ca și acum două mii de ani . Am dat pe Fecioară spre logodire ca să fie ocrotită de moarte , căci în Israel , cel desfrânat trebuia omorât cu pietre . Cine ar fi fost să înțeleagă taina nașterii Mele din Fecioară ? Nici azi nu înțelege nimeni , căci dacă ar înțelege s-ar înfricoșa pentru nașterea Mea din Fecioara căreia nu i s-a stricat fecioria prin naștere . Merge omul la biserică și cântă zicând : „ Bucură-te , Maică , pururea Fecioară !“, dar nu se înfioară omul de această taină , și stă liniștit în păcatele lui , dar el este judecat de nașterea Mea din Fecioară și din Maică pururea Fecioară . Eu am venit din cer pe pământ ca să-l iert pe om și să-l înviez pentru cer , dar omul nu se pocăiește . O , cel ce nu mai face nici un păcat , acela este cel ce s-a pocăit de păcate înviind prin unirea lui cu Mine , făcându-se un trup cu Mine . Altfel nu se pocăiește omul .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Nașterii Domnului , din 07-01-2000 . ***
Își pune omul înțelept întrebarea : „ Cum poate să vorbească Dumnezeu atât de mult ?“. O , dacă oamenii au stricat toate lucrările Mele ca să le facă pe ale lor , oare , Eu , Domnul , să nu Mă ridic ca un Creator ce sunt și să lucrez ?
Am stat două zile în mormânt , și a treia zi am înviat și M-am sculat și am lucrat și am înființat împărăția Mea pe pământ . Dacă omul Mi-a stricat-o și Mi-o strică mereu , oare , Eu să nu Mă ridic ca un Făcător ce sunt și s-o lucrez la loc ? Oare , n-a venit vremea să așez la loc împărăția Mea cea zidită acum două mii de ani ? Și iarăși zic : am stat două zile în mormânt , iar a treia zi am înviat și am așezat împărăția Mea . Am stat două mii de ani așteptând învierea făpturii pentru care am murit Eu , iar a treia mie de ani este ziua învierii , ziua Domnului . Amin .
Iată taina cea despre veacuri , că la Dumnezeu o zi este ca o mie de ani . Această taină nu mai este ascunsă , că o zi înaintea Mea este ca o mie de ani , și o mie de ani , ca o singură zi , și Eu nu zăbovesc cu făgăduința Mea , dar am răbdat mult , după socoteala omului , căci am voit ca tot omul să vină la pocăință . I-am dat timp omului , dar omul s-a tot depărtat de început și a ajuns la sfârșit , căci el a mers înainte în loc să se întoarcă la Mine și să aștepte învierea . Iată de ce Eu , Domnul , vorbesc mult , de i se pare omului că n-oi fi Eu Cel ce grăiesc .
101