Cuvântul lui Dumnezeu despre semnul Fiului Omului Cuvântul lui Dumnezeu despre semnul Fiului Omului | Page 7

Semnul Fiului Omului
Ioan . Să audă toate neamurile pământului : Eu sunt Fiul Tatălui Savaot , și Mă numesc Cuvântul lui Dumnezeu , Care vine din cer pe pământ în mijlocul neamului român ca să Se anunțe întru cea de a doua venire cu trupul pe pământ . Amin .
Amin , amin zic ție , poporul Meu român : vine vremea , dar a și venit , să Mă arăt din mijlocul tău cuvânt , și apoi trup întru cea de a doua venire a Mea , precum mărturisesc Scripturile Mele din vremea trupului Meu în mijlocul poporului Israel care M-a lepădat , dar Eu îl aștept să se întoarcă la Mine . Adevăr adevărat grăiesc din cer peste pământ : Eu sunt Cuvânt în mijlocul neamului român . Eu vin curând după acest cuvânt . Cel ce voiește să vină după Mine , să-și ia crucea sa și să- Mi urmeze Mie . Eu vin curând , curând și voi fi cu toți cei ce-Mi urmează Mie și ție , țara Mea de nuntă , iar tu să fii pe voia Mea , că ești cea dintâi . Cei ce nu cred în adevărul cuvântului Meu , nu-l vor vedea venind , că Eu voi da din calea Mea pe cel necredincios , pe cel tare la cerbice , care nu se uită ca să vadă că Eu sunt cu cei credincioși și curați .
În zilele acelea mergea Ioan înaintea Mea , iar în zilele acestea mergi tu , poporul Meu cel credincios . Cel ce va crede și se va boteza în râul vieții , care curge cuvânt din Mine în mijlocul tău , acela va vedea pe Cel ce vine a doua oară din cer pe pământ . Mergi , Ierusalime , și stropește pământul cu apa și cu harul cuvântului Meu . Mergi , poporul Meu , că Eu vin și tu mergi înaintea Mea ca să Mă vestești că vin . Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Botezului Domnului , din 19-01-1998 ***
În tine M-am făcut praznic , poporul Meu , și în tine voi coborî praznicul venirii Mele a doua oară pe pământ , și tu vei fi poporul întâmpinării Mele , și te voi face semn în mijlocul popoarelor , așa cum l-am făcut pe Israel în vremea lui Moise cel blând și credincios .
Ține minte , poporul Meu , că Domnul Dumnezeul tău este Dumnezeu în cer sus și pe pământ jos , și nu mai este altul în afară de El ca să-ți facă ție bine . Ține minte , poporul Meu , că tu ești semnul Meu mai înainte de venirea Mea cea mare , că scris este : « După zilele cele de strâmtorare soarele se va întuneca , și luna nu va mai lumina , și stelele vor cădea , și se vor clătina puterile cerurilor , și atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului , și se vor tângui toate neamurile de pe pământ și vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă ». Amin , amin , amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Întâmpinării Domnului din 15-02-1998 ***
Poporul Meu , le spun românilor să semene cu Mine la port și la hrană și la băutură și la faptă , că altfel nu vor mai fi români , căci numele de român este numele lui Israel cel nou , cel după chipul și asemănarea Mea . Le spun românilor să țină minte că Eu sunt Domnul Iisus Hristos , Cel Bun și Drept , și am venit la ei cuvânt pentru ei și pentru toate neamurile de pe pământ , și Îmi pregătesc ziua venirii Mele , Mi-o pregătesc prin cuvânt și o fac prin cuvânt , căci Eu pe toate le fac cu cuvântul , de la început și până la venirea Mea cu trup slăvit . La prima Mea venire trupul Meu a fost fără slavă , dar acum vin cu trupul plin de slavă văzută și voi sta în mijlocul tău , poporul Meu , și vei face parte din slava Mea și te voi purta din slavă în slavă , precum este scris în Scripturi despre cei de la venirea Mea care vor fi găsiți lângă Mine . ( Vezi selecția tematică : „ Slava Domnului ”, - și pe jumpshare ; Scribd ; Archive . org ; Google Drive ; pubhtml5 ; joomag , n . r .) Ai grijă mare să fii lângă Mine , Israele român , că tu ești mijlocitor pentru neamul român .
7