Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril | Page 41

Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă
așa cum răbdam pentru Israel când cădea sub robie pentru neascultarea lui de Dumnezeu și de prooroci și de văzători , pentru călcarea legii strămoșești . I-aș ruga să stea ei în umilință și în mare iubire și răbdare , cu duh blând și smerit înăuntrul lor , cu nădejdea că Eu , Domnul , vin pe pământ cuvânt ca să lucrez repararea celor ce s-au dărâmat de la locul lor din lipsa de veghe sfântă a slujitorilor de biserică atunci când acestea s-au clătinat . Le amintesc lor că Eu , Domnul , am spus acum două mii de ani celor ce se bizuiau că sunt fii ai lui Avraam , neînțelegându-Mă ei că Eu sunt mai mare ca Avraam , mai înainte de el , iar Eu le-am spus lor când am văzut că ei sunt cei ce nu Mă primesc și dau să Mă omoare dintre ei , și le-am spus că Dumnezeu poate și din pietre să ridice fii ai lui Avraam . Iată , pot , așa cum am spus atunci că pot , ca un Dumnezeu , căci am venit pe pământ de la Tatăl cuvânt și Mi-am dat deoparte un popor mititel la număr și la stare și l-am binecuvântat cu binecuvântare nouă și stau în mijlocul lui cuvânt și înnoiesc toate prin cuvânt , precum este scris , și am ungere curată și nouă peste el , și cu sfinții din cer lucrez acestea peste el și rabd în mijlocul lui cu el până la ziua biruinței , când voi răzbate să-Mi răscumpăr înapoi biserica și s-o numesc ortodoxie , mireasa Mea , care M-a înșelat cu atâția iubiți și n-o mai am a Mea pe ea acum , și lucrez de pe margini și strig la ea să-i dau de veste că am venit s-o dezrobesc și să-i dau veșmântul ei cel dintâi dacă se va întoarce la Mine , dacă va voi ea cu Mine , iar dacă nu va voi , voi da slava Mea celor ce Mă iubesc după adevăr și îi voi înmulți pe ei ca stelele cerului , precum este scris despre fiii lui Avraam , părintele credinței neprihănite înaintea Mea , căci el nu s-a îndoit de Mine când M-am descoperit lui dintre toți cei din vremea lui și am grăit lui din cer și am pus peste el făgăduința Mea pentru neam mare din el ridicat între pământ și cer înaintea Mea , neamul sfinților , neamul dreptei credințe . Amin .
Fac aplecare bisericii slujitoare de partea ortodoxiei cea din părinți în mijlocul neamului român și spun acestor slujitori dăruiți credinței strămoșești prin jertfă și prin credință statornică înaintea Mea , le spun lor că Eu , Domnul , sunt venit cuvânt peste pământ pe vatra neamului român și de mult lucrez prin scule pregătite de Mine ca să biruiesc pentru dezrobirea bisericii , căci în anul dărâmării sărbătorilor sfinților , Eu am ridicat o nădejde mare , o mlădiță nouă și am îngrijit de ea până ce am putut lucra prin ea înștiințare mare și trâmbițare sfântă a Mea și a sfinților din cer peste pământ și peste biserică și am spus în tot acest răstimp că biserica Mea cea dreaptă și curată în credință este cea care se jertfește pentru credință și cea care veghează apoi împotriva dușmanilor ei , și nu este biserica Mea cea care doar mănâncă și bea și se împodobește în numele credinței , dând ea drumul la ușă de câte ori bate cineva să intre dintre cei străini de sfințenia ei cea din părinți . O , adevărata biserică este cea care suferă ca Stăpânul ei batjocură , defăimare , prigoană și biruință prin acestea , căci Eu așa am biruit și sunt Biruitorul morții și al iadului și sunt Mântuitorul celor dreptcredincioși , și trebuie răbdare și duh blând și smerit trebuie în cei ce rabdă îndelung ca și Mine pentru salvarea bisericii Mele , robită acum de cei străini de Mine și de ea .
O , neam român , veghează și caută să vezi ce să faci ca să fii iarăși Mie biserică după dreapta credință , că biserica ta și slujitorii ei sunt sub robie și sunt uniți cu dușmanii Mei și ai ei . Îți dau putere să te trezești și să veghezi și să te uiți bine spre cer și să te întrebi cu sfinții ce să faci ca să nu piară viața ta . Întoarce-te la starea cea dintâi a bisericii Mele , întoarce-te la serbările sfinților și la mersul cel bine așezat al bisericii , că nu e bună calea pe care tu ai apucat , amestecând pe Domnul cu cei de neam străin , căci sfinții te-au povățuit sfânt , și trebuie ascultare ! Au așezat părinții și sfinții în duminica întâi a Postului Mare pomenirea dreptei credințe și nu știu fiii bisericii ce înseamnă dreapta credință . Ortodoxia înseamnă sfinții părinți , aceasta spun Eu , Domnul , în zi de duminică a pomenirii dreptei credințe , și rabd cu durere trezirea ta la veghe , o , turmă a neamului român ! Întoarce-te la locul de unde ai căzut în rătăcire , întorce-te pe calea
41