Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril | Page 38

Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă
O , arhiereule mare între cei drepți , slujitori ai Mei în cer , te așez în carte cu Mine cuvânt ca să se mire mulți , iar cine se miră rămâne cu mirarea și atât , dar cei credincioși sunt martorii Mei și ai Duhului Sfânt , Care a grăit și grăiește prin prooroci și este El până la sfârșitul timpului și zidește biserica Mea , împărăția Mea , patria Mea cea pentru sfinți . Amin .
— O , e vremea să lucrezi Tu , Doamne Păstor , și să păstorești e vremea , căci oamenii au stricat calea spre Tine pentru cei credincioși și au dat-o la o parte . Nu trebuie să mai întrebăm pe nimeni dacă ei cred sau nu , ci trebuie să lucrăm din cer , Doamne . Pe pământ s-a amestecat totul , că e la capăt de drum antichrist și se uită în Scripturi ca să-și împlinească după ele lucrarea sa și îngâmfarea sa cât mai este vremea lui . A fost mult până a pătat totul , până a păcălit el în dreapta și în stânga cu puterea lui , cu fața lui vopsită , cu care s-a suit sus de tot de dragul stăpânirii peste tot pământul , și nu s-a găsit până acum nici un David ca să-l răpună pe acest uriaș , care batjocorește fața lui Dumnezeu și scaunul slavei Lui cea de sus .
Le-ai spus acum două mii de ani la ucenici să nu numească ei pe nimeni tată pe pământ , că numai Unul este Tată : Cel din ceruri , Doamne , și le-ai mai spus să nu cugete între ei ca să fie vreunul dintre ei mai mare peste ei , ci să slujească unul altuia în iubire , unul mai mic decât celălalt arătându-se , unul mai mult slujitor decât celălalt în slujirea cea pentru frați . Iată acum câtă nebunie pe pământ ! Era scris în Scripturi că va veni peste oameni acest negru întuneric , pe care necredința l-a făcut , iar noi , sfinții Tăi , am proorocit mulți dintre noi vremea aceasta neagră că va veni și că va strica și va călca în picioare toată via Ta . Era scris că vei veni și că vei găsi necredință , și iată împlinirea , Doamne .
Voi , cei care v-ați pus mari peste oameni sub nume de păstori de la Dumnezeu , cine v-a pus pe voi păstori ? Duhul proorociei , duhul descoperirii trebuie să pună păstori peste biserica Mielului lui Dumnezeu . O , de ce ați dat deoparte glasul Duhului Sfânt și duhul descoperirii cea de la Dumnezeu ? Ați făcut aceasta ca să domniți voi , iar Lucifer trăiește în voi . O , ce veți răspunde că v-ați făcut furi ? Priviți în viața noastră , a slujitorilor de demult ai Domnului și rușinați-vă voi , păstori plătiți , păstori năimiți ca să vindeți turma pe slava cea pentru voi de la ea . O , unde vă veți băga apoi ca să nu vă găsească Domnul și să vă ceară răspuns pentru că I-ați răpit via și ați dat-o trecătorilor și păgânilor ca s-o calce ei de tot ? O , după ce ați călcat voi peste sfinți și peste părinți , prin care Domnul Și-a întărit pe mărturia lor casa Sa și veghea Sa peste turmă , acum voi v-ați dat duhului Babilonului , v-ați dat amestecării , și nu este nici unul între voi să rostească mustrare vouă spre pocăință pentru strivirea voii Domnului , Căruia I-ați luat din mână cârma . Eu am mustrat în față pe împărat când el s-a dat de partea rătăcitorilor credinței și ai răstălmăcirii adevărului , și nu m-am lăsat ca voi sub mâna vrăjmașă lui Dumnezeu de teama
sceptrului stăpânirii cea de pe pământ . Vă va cere Domnul răspuns , să știți aceasta ! V-ați pus unii pe alții păstori de turme și n-ați mai voit să auziți de la Duhul Sfânt , Care descoperă de la Dumnezeu voia lui Dumnezeu ! Ați acoperit adevărul , și veți da răspuns înaintea lui
Dumnezeu . Acum nu vă este teamă , dar vine pe pământ frica de Dumnezeu și veți îngheța de frică . O , pocăiți-vă ! Părinții din cer vă cer răspuns pentru cele stricate de voi și date la o parte pentru ca să vă îmbrățișați cu cei păgâni și să vă jucați cu mântuirea oamenilor , închinându-vă în numele lor omului dornic de putere , dornic să-L răstoarne pe Dumnezeu și să stea el în templul lui Dumnezeu drept Dumnezeu , precum este scris că va face omul fărădelegii la sfârșit de timp . O , la ce vă folosește aceasta vouă ? Treziți-vă și ascultați de la Domnul , Care strigă în lung și în lat , cerându-vă să dați putregaiul în lături , că vine ziua să vă înspăimântați mai rău ca Iuda , care
38