Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril | Page 37

Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă
O , e gălăgie mare pe pământ pentru calea cu Dumnezeu a omului și nu este duhul proorociei în biserică și nu este credință pentru aceasta . M-au părăsit toți peste tot și nu Mă mai cunosc prin duhul cel lucrător din cer , care s-a stins de pe pământ din pricina duhului necredinței , a duhului omului flămând după putere peste pământ . Vin și găsesc necredință și îngâmfare în om , iar glasul Scripturilor nu mai este luat în seamă , căci omul s-a așezat Dumnezeu în locul Meu și a căzut din Dumnezeu când el s-a voit așa , și a căzut ca Lucifer , care s-a voit mai mare ca Dumnezeu și care M-a schimbat cu omul , de și-a pierdut strălucirea lui cea de la Mine și s-a făcut satană , potrivnic lui Dumnezeu apoi .
Pe toate dă să le mai aibă omul , dar credință nu , iar bisericii îi trebuie credință și umilință și pocăință și primire , căci unde este credință și viață Mie închinată , vin Eu și bat și intru și aduc lumină în toate , aduc duhul proorociei și al descoperirii cea din cer și pot aceasta prin credința și prin smerenia omului , iar altfel nu pot fi cu omul ca să-i dau lui .
Suflă Duhul Sfânt peste pământ și nu găsește loc de așezat , căci El lucrează mereu astăzi ca să vestească pe om cum să lucreze pentru fiecare stare și lucrare , dar casa în care Eu trebuia să lucrez pe pământ cu oamenii s-a făcut peșteră de tâlhari și nu știu oamenii unde se duc când se duc la locul unde știu ei că e casa lui Dumnezeu . Cine să le spună lor ce înseamnă Dumnezeu cu oamenii ? Numai cei ce stau pe masa lor cu cartea credinței deschisă , numai aceia mai știu să Mă cunoască și să Mă lase să lucrez și să cârmuiesc prin furtuni și să nu piară ei din pricina îngâmfării și a tăierii Mele de la ei , din pricina necredinței lor în puterea și în lucrarea Duhului Sfânt , Care vine la timp pe pământ , pentru că este Veghetorul .
O , cine să-i spună turmei pribege că se stinge numele Meu de pe pământ ca să rămână numele omului cel îngâmfat în dreptul lui Dumnezeu și al casei lui Dumnezeu , al turmei pribege și fără de păstor peste ea ? Lupii sunt lupi , nu sunt păstori , iar Păstorul Eu sunt , dar lupii M-au dat în lături și s-au arătat ei și atât . Vin cu sfinții cei mari și le arăt peste tot ce este pe pământ sub nume de biserică , le arăt ce a făcut antichrist și ce face încă pentru ca să stârpească numele Meu de peste oameni și să fie el Dumnezeu în locul Meu și să tragă spre el turma . O , nu mai poate omul îndrepta nimic din cele dărâmate , și iată-Mă cum vin , și noi le facem pe toate , căci Eu sunt începutul și sfârșitul a toate , și încep un lucru nou , și el a dat muguri , dar trebuie să rostesc mereu peste satana cuvânt ca să știe el că Eu sunt Dumnezeu și nu el , iar el este potrivnicul Meu , al puterii cea de nebiruit între cer și pământ .
Am în coborârea Mea pe cel binecredincios , pe arhiereul Meu cel plin de Duhul Adevărului , pe Vasile cel Mare în cuvânt pentru Dumnezeu înaintea mai-marilor de pe pământ în vremea sa . Vin sfinții cu Mine pe pământ cuvânt , că nu mai e pe pământ Duhul Adevărului , ci e duhul omului și atât , dar vin Eu , Domnul , și duhul proorociei este mărturia Mea și lucrez cu el din cer și de pe pământ și umblu cu el la cele stricate de om și strivite cu totul , și pe care Eu le făcusem ca să fie . Lucrez cu sfinții Mei , cu martorii Mei cei credincioși , cu cei din cer , că pe pământ am numai dușmani , numai lupi , și stau cu sfinții și cu cei credincioși ai Mei azi pe pământ și lucrez în duhul adevărului peste toată minciuna de pe pământ , și am grădiniță de cuvânt și Mă fac carte în ea și Mă împart cu ea spre știre ca să știe toți că Duhul Sfânt suflă acum peste pământ , căci Tatăl și Fiul Îl trimite pe El la oameni spre luminarea lor .
37