Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril | Page 36

Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă
român și cea de peste tot pământul și s-a dat cu vrăjmașii ei la masă și cu amestecătura pe care noi , cei de demult slujitori cu Domnul pe pământ , am anatemizat-o și am scos-o pe ușă afară și am ținut curată biserica lui Hristos și neamestecată cu vrăjmașii ei și cu cei necredincioși .
Iată ce le spun eu acum celor ce hotărăsc ei în locul celor odată pentru totdeauna așezate pentru neclătinarea lor peste biserică :
Vă spun eu vouă , vă spun că nu e bună haina pestriță , căci haina pestriță este pentru cei desfrânați , ci e bună hăinuța de in , alb , curat , așa cum scrie în Scripturi , așa cum a așezat Domnul peste biserica Lui la începutul ei prin sfinți și prin părinți . Aveți pe dedesubtul hainei pestrițe , aveți epoleții cei tainici ai lui antichrist dacă voi umblați acum la cele așezate la temelia bisericii străbune , căci antichrist , omul fărădelegii și duhul lui , v-a biruit pe voi și nu puteți fi voi slujitori ai lui Dumnezeu , căci cei adevărați își pun viața pentru turma Domnului și n-o vând la păgâni cum faceți voi acum de amestecați totul laolaltă , uitând de sfinți și de părinți , care au despărțit la dreapta și la stânga creștini de păgâni când n-au voit păgânii să se nască prin biserică și prin botez ca să vină ei spre mântuirea lor apoi , căci scris este : « Cel ce crede și se va boteza , acela se va mântui !», și iarăși scris este : « O credință și un botez este », nu mai mult de atât .
Mă scriu cu voi în cartea adevărului și vin să vă întind mâna . Ați schimbat sărbătorile de la locul lor , că ați ascultat de vrăjmași și ați căutat să nu întrebați pe Domnul aceasta , dar Eu vă spun vouă că zilele se măsoară cu o seară și o dimineață în lungimea lor , și nu cum a măsurat omul păgân de a umblat el la taina facerii zilelor și a împins cu socoteala lui vremile serilor și ale dimineților , cu care Domnul măsoară timpul . O , de ce v-ați încercat voi să hotărâți în numele Duhului Sfânt pe cele ce au venit spre voi dinspre păgâni ? Unde este , unde este duhul proorociei , care să vă călăuzească de la Domnul prin vremi de încercare a credinței , așa cum a lucrat mereu Dumnezeu pe pământ între oameni în vreme grea ? Voi ziceți că lucrați în numele Duhului Sfânt . O , vai vouă ! Sculați-vă din așternuturile voastre moi și chemați puterile cerești să vă scape din cursă , că , vai vouă , vă spun ! Iată , sunteți necredincioși , dar stați pe scaune de biserică . O , este Dumnezeu ! Ce veți răspunde , oare ? Dar teama s-a dus de la voi și ați rămas doar voi . O , este Dumnezeu , și veți vedea că este , iar eu vă zic vouă : treziți-vă ca să vedeți și strigați pentru voi cu lacrimi sfinte și curate , strigați la Domnul să vi Se arate și să vă izbăvească de necredință , iar pocăința să vă dea vouă înțelepciune pentru pocăință , că iată de ce a venit Domnul cuvânt pe pământ ! Voi ați stricat legea cerului și ați pus-o pe a voastră și ați pus minciuna pe tron ca să domnească ea , precum este scris că veți face . O , nu vă mai mirați că Domnul grăiește mult și Își zidește și Își păstrează biserică nerobită de cele din iad ale lucrării lui antichrist cel cu față ascunsă , omul fărădelegii . Își păstrează Domnul pe poporul cuvântului Său departe de amestecătura celor ce se dau singuri anatemei și Babilonului , limbilor încurcate , dar Babilonul cade , și biruința este cea care ține cu Domnul și cu dreptatea Sa , și care are cu ea sfințenia Sa .
O , facă-se voia Ta prin biserică , Doamne , și strivește Tu pe toți capii lui antichrist și pe toți puii lui cei îmbrăcați în piei de oaie , căci Tu stai și veghezi și miluiești pe cei binecredincioși și îi deosebești pentru Tine și rușinezi prin ei necredința de pe pământ , căci lepădarea de credință a ajuns la culmea ei prin biserica de pe pământ a neamului român și a neamului ortodox de peste tot , dar eu strig la neamul român : trezește-te , popor iubit , ca să nu-ți pierzi lumina , și veghează cu Domnul și ascultă-L pe El și ia de la El acum , pentru mântuirea ta cea de la El ! Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon , din 25-12-2011 ***
36