Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril | Page 3

Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă
Poporul Meu de azi , lumea din acest sătuț nu știa , nu știa bine pentru ce veneai tu pe dealul acesta , nu știa despre izvorul Meu pentru tine , nu știa că aici era staulul cel pentru tine și pentru Mine . Frumoasă a fost lucrarea Mea cu tine , poporul Meu de azi . Verginica a fost cavalul din care am cântat Eu pentru tine , Israele , poporul Meu de azi , dar lumea de aici îți punea curse și ție , și Mie . Așa am pățit și atunci . Cei din neamul Meu , cei din cetatea Mea nu M-au prețuit , nu M-au primit . Așa a fost și trâmbița Mea , Verginica . Ea a fost vas ales de Dumnezeu , dar n-au prețuit-o nici sătenii , nici vecinii , nici nașii , nici finii , nici neamurile , nici rudele cele mai de aproape . ( Vezi selecția tematică : „ Trâmbițele apocaliptice ”, - și pe Google Drive ; Scribd , n . r .) Tot așa a fost și atunci când am venit Eu prin Fecioară , tot ca și acum când am venit în Duhul Sfânt ca să te aleg pe tine din lume ; pe tine , Israele , poporul Meu de azi . Și nici n-am avut loc pe pământ ca să te învăț cum era să te învăț , că biserica de pe pământ care poartă numele Meu și haina Mea , ortodoxia căreia i-am zis Eu două mii de ani mireasa Mea , s-a lepădat de Dumnezeu . Voiește să se lepede de Mine , dar Eu spun că s-a și lepădat , că n-a fost de două mii de ani o mai mare schismă peste biserica Mea ca aceea care a fost acum șaptezeci de ani când s-a împlinit Scriptura aceea care spune : « Se vor încumeta să schimbe și vremurile ». Iată , schisma aceea de atunci , a fost lepădarea de credință și de sfinții cei în sobor ceresc serbați , lepădarea de ortodoxia cea din părinți . Ortodoxia nu mai știe ce înseamnă Dumnezeu ; s-a luat după știința acestui veac și crede ce zice știința . ( Vezi selecția tematică : „ Adevărata biserică ”, - și pe files . fm ; jumpshare ; joomag ; Google Drive ; Scribd ; archive . org ; pubhtml5 , n . r .) Dar cea mai mare știință este aceea să lucrezi poruncile sfințeniei și virtuțile creștinești și dumnezeiești , pentru care unii învățați au plecat din învățătura lumii și au îmbrățișat lumina virtuților cerești , căci scris este : « Cei ce sunt ai lui Hristos , și-au răstignit trupul și patimile și pofta » și legea , care învinuiește pe om la Dumnezeu așa cum azi pe voi vă învinuiesc cunoscătorii legii și vă condamnă vouă dragostea cea pentru cer . ( Vezi selecția tematică : „ Ce spurcă pe om , ce intră sau ce iese din el ?”, - și pe files . fm ; jumpshare ; joomag ; pubhtml5 ; archive ; Google Drive ; Scribd , n . r .)
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului , din 09-06-1994 ***
Israele , martorul Meu , popor al Duhului Sfânt , Mă doare , tată , când omul cel mânios pe tine te numește pe tine popor împotriva Mea și a Duhului Sfânt . Mă doare și oftez din greu , dar răbdarea Mă ține blând . Așa am pățit și acum două mii de ani . În ziua când am coborât pe Duhul Sfânt , Cel făgăduit ucenicilor Mei , tot așa de răi erau iudeii și atunci , tot ca azi erau oamenii bisericii , tot așa mânioși erau pe Mine cei ce erau stăpâni pe pământ . Ucenicii Mei erau în așteptarea făgăduinței Duhului Sfânt , și erau fricoși , bieții de ei , și se adunau grămadă ca să-și țină nădejdea și pacea , iar Eu i-am slăvit înaintea mulțimilor și am slobozit coborârea Duhului Sfânt în Ierusalim , așa cum am făgăduit . Ucenicii Mei stăteau strânși grămadă într-un foișor , căci se temeau de iudeii care se războiseră cu Mine și cu ei , dar am coborât focul Duhului Sfânt , și ucenicii Mei împărțeau această limbă la toți cei ce erau adunați în ziua aceea de Rusalii la Ierusalim . Și iată , Israele de azi , iată , tată , și azi focul Duhului Sfânt a început să vorbească pe pământ , și încurcă limbile și descurcă limbile și face de rușine toată deșertăciunea , și deșertăciunea strigă la voi că sunteți nebuni , dar nu voi sunteți nebunii , ci acei ce nu înțeleg nimic din vorbirea Duhului Sfânt . Iar cel ce este neștiutor sau slab , acela se vădește acum , căci Eu vorbesc în limba bisericii Mele cerești , fiindcă Eu din cer sunt , și am dat judecata sfinților care se uită ce este pe pământ și în bisericile de pe pământ , și sfinții încep judecata , că a venit vremea dreptății .
Fiilor , fiilor , intrați sub ocrotirea Mea , intrați sub aripa sfinților și a îngerilor . Nu stați fără ocrotire , că a venit lepădarea de credință . Atât mai este credință , la fiii cei din lucrarea Mea . Pe
3