Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril | Page 23

Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă
Ți-am trimis carte scrisă și M-am folosit de servii Mei , care aud din gura Mea cuvântul peste om , și te-am învățat , neam român , cum să faci tu voia Mea înaintea Mea pentru soarta ta cu
Mine pe pământ , dar îngâmfarea ta de a nu te apleca învățăturii lui Dumnezeu , te costă , tată , și îți aduce durere . Am pus pe poporul cuvântului Meu din mijlocul tău să ridice mânuțele sus la Mine și să-Mi ceară să pun ploaia în cămările ei , căci te-am lovit cu vărsare de ape , țara Mea cea de azi , dar Eu ți-am spus că intri la suferință dacă nu Mă asculți . Grăiesc ție în zi de sărbătoare a botezătorului Meu Ioan , dar tu nu mai știi la locul lor serbările sfinților , că a venit omul păgân , și tu l-ai ascultat și ai strămutat de la locul lor din calendar serbările sfinților Mei , ( în anul 1924 , n . r .) și sunt supărați sfinții , tată , căci tu te duci la lucrul tău în sărbătorile sfinților Mei . O , nici o țară , nici un neam ortodox n-a fost atât de lovit cât tine de vrăjmașul sărbătorilor sfinților Mei . Tu ai fost rănită de tot , și nu mai ai slujitori adevărați ai bisericii peste tine , căci sunt toți vopsiți cu roșu și-Mi sunt vrăjmași și nu-ți pot fi ție binefăcători vrăjmașii Mei și ai sfinților Mei . Am lăsat din bătrâni , din vremi străvechi zile pioase de rugăciune și de închinare Domnului , și tu nu vrei să calci pe urmele străbunilor tăi cei sfinți și plini de frică de Dumnezeu pe pământ . O , ei nu lucrau timp de nouă săptămâni după învierea Mea zilele de marți și de joi în grădini și nu-și spălau hăinuțele și așternuturile și nu și le coseau și nu băteau cuie și nu loveau cu mâna sau cu unealta în zilele acestea , și era binecuvântare pe pământ dragostea lor de Dumnezeu și erau ocrotiți de trăsnete și de fulgere și de vărsarea apelor și de grindină , ei și semănăturile lor și toată munca lor . Iată , nu crede omul pe cele ținute de sfinți și de părinți zile de mijlocire la Domnul pentru ajutor și ocrotire din cer peste cele ale lui , și dacă nu crede , ajunge să vadă că nu câștigă nimic dacă nu crede , ci , din contra , pierde tot ce agonisește , și se pierde și pe sine cel ce nu ascultă , și iată , grăiesc cu tine , neam român , în zi de sărbătoare de sfinți , când tu , tată , lucrezi lucrul tău , după predania omului păgân , în loc să ții sărbătoarea sfântului Meu . Ți-am dat ajutor și ți-am trimis veste să primești sfatul Meu și să așezi la loc înapoi sărbătorile sfinților Mei și să nu tălmăcești tu omenește cum socotește omul timpul și zilele , și să te uiți cât de mult aduci tu bătaie peste pământ cu îngâmfarea ta , cu rătăcirea ta de la datinile sfinte , pe care dai să le lepezi rând pe rând , dar aceasta îți atrage suferință , tată . O , rău îți este ție să nu crezi de la Dumnezeu și să te iei după omul păgân , care-ți schimbă pașii și credința și datinile sfinte ! Iată suferi , și Mi-e milă de tine și Mă doare că nu Mă asculți , și te doare și pe tine neascultarea ta , și-ți grăiesc ca un tată și te îmbiu să crezi și să Mă primești , că nu voiesc să piară moștenirea ta .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea nașterii sfântului Ioan Botezătorul , din 07-07-2010
***
O , hai să grăim în cer și pe pământ , căci este scris : « Domnul este în biserica cea sfântă a Lui . Domnul în cer are scaunul Său . Pentru necazul și suspinul săracilor Mă voi scula , le voi aduce mântuirea și le voi vorbi pe față , și nu sunt graiuri , nici cuvinte ale căror glasuri să nu se audă . Ba , în tot pământul a ieșit vestirea lor , și până la marginile lumii cuvintele lor ». Ne așezăm cu zi mărturisitoare și vom iubi această zi , cu martori din cer și de pe pământ scrisă în
cartea Mea cea de azi . O , ce este grăirea Mea cea de azi ? Ea este venirea Mea iarăși de la Tatăl la om ca să clatin încă o dată cerul și pământul sub mărirea cuvântului Meu și să se miște munții și insulele din locurile lor , căci omul nu dă să facă aceasta la glasul Meu cel de azi , și mai dulci sunt pentru el faptele Sodomei și ale Gomorei și face
23