Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril | Page 43

Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă
această sărbătoare , pe care Eu și sfinții Mei am păstrat-o la locul ei , și vine apoi praznicul Nașterii Mele pe pământ și Mă voi face cuvânt de naștere în ziua aceea , zi mutată de la locul ei de slujitorii lui antichrist , cel mereu descoperit și arătat cu degetul că este vrăjmaș adevărat și nu slujitor adevărat așa cum lumea îl crede și îl slăvește când îl vede îmbrăcat în haină de sfânt .
Iar tu , apostolul Meu sărbătorit azi , scrie-te în cartea Mea din zilele acestea cu sărbătoarea ta , căci Eu , Domnul , Îmi scriu mereu cuvântul Meu în ea și stă deschisă ea pe pământ pentru mântuirea neamurilor , precum este scris . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului ierarh Spiridon ‚ făcătorul de minuni , din 25-12-2012
***
E sărbătoare de cuvânt și de vindecare de necredință peste om , prin pilda Evangheliei Mele născută acum două mii de ani din vindecarea celui orb din naștere și căruia i-am zidit ochi când M-am întâlnit cu el în pământul lui Israel . Am grăit în mijlocul tău cuvânt de sărbătoare vindecătoare , măi poporul Meu de la izvor , și cade în duminica aceasta zi de pomenire a nașterii pe pământ a trâmbiței Mele Verginica acum nouăzeci de ani . Ne-am adunat în preajma ei , Noi , cei din cer , și stăm la masă de cuvânt aici și privim harul acelei zile când ea a luat trup pe pământ între oameni și avea să fie ea apoi trâmbița Mea , cuvântul Meu peste pământ . Vreme cu durere a fost vremea când ea s-a născut , că au venit atunci hoții și au furat pe rupte din turma bisericii , iar pe cei rămași i-au băgat la chinuri și la prigoană , dar au rămas ai Mei cei cărora li s-a încercat credința . A crescut apoi Verginica și am așezat în ea minune mare , glasul Meu trâmbițând din gura ei peste cei cărora aveam să le vestesc că am venit pe pământ cuvânt și că le grăiesc lor cuvântul Meu . Am ales dintre ei apoi , am ales fii credincioși și tot mai credincioși și am lucrat peste ei și cu ei repararea celor dărâmate de hoții de suflete și Mi-am așezat la loc orânduiala cea din părinți și nestrămutarea sărbătorilor sfinților , căci potrivnicul , omul cel necredincios a umblat mereu cu împlinirea proorociilor spuse din vreme pentru lucrarea celor necredincioși , dar este proorocie pentru toată repararea , pentru tot ce strică omul din cele ale Domnului pe pământ .
Iată bucurie pentru cei din cer , căci am aici pe părinții cei sfinți la masă acum , pe cei care au avut harul Meu cu ei pe pământ , de Mi-au așezat biserica pe piatră , căci am reparat prin poporul lui Verginica piatra cea clătinată a bisericii părintești , așezarea la loc a pomenirii sfinților și a sărbătorilor toate așa cum vin ele din părinți .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea după Sfintele Paști ‚ a orbului ‚ și sărbătoarea nașterii sfintei Virginia , din 09-06-2013
***
Sunt cu plânsul pe obraz și cobor din cer cu sfinții deasupra grădiniței cuvântului Meu din mijlocul neamului român și Mă fac cuvânt de aducere aminte a zilei de biruință asupra lui satana , care Mi-a umblat la lucrarea bisericii și și-a băgat duhul de Mi-a răsturnat de la locul lor sărbătorile sfinților Mei și Mi-a băgat vrăjmași în biserică acum nouăzeci de ani și a jucat ea după cum au cântat ei , dar Eu , Domnul Iisus Hristos , M-am ridicat cu sobor de sfinți și de părinți acum douăzeci și doi de ani pe vatra neamului român și Mi-am așezat scaunul de judecată pe pământ ca să lucrez de pe el cu duhul proorociei și să grăiesc bisericii , așa cum în toate vremile am lucrat de când am zidit lumea și n-am tăcut , dacă sunt Ziditorul . Am făcut cu cuvântul cerul și pământul ,
43