Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril Cuvântul lui Dumnezeu despre schimbarea sărbătoril | Page 21

Schimbarea sărbătorilor şi lepădarea de credinţă
O , ce blând , ce veghetor , ce mângâietor Păstor sunt Eu , Domnul , pentru cei ce Mă iubesc ascultându-Mă pentru voia Mea în ei ! La aceia Eu vin și-Mi fac casă la ei și cinez cu ei și Mă arăt lor și nu-i las singuri printre cei morți față de Mine , ci îi însoțesc și dau din calea lor cursele cele ascunse pentru ei , căci sunt Cel ce sunt și Cel ce știu și Cel ce văd așa cum se vede , și nu așa cum vede omul sau cum nu vede el . Eu văd cursele întinse în calea celor ce nu au darul vederii și îi vestesc pe ei , Eu și sfinții Mei , și îi învăț învățătură cerească pe cei credincioși , care cred iubind și iubesc ascultând , și așa împlinesc Eu Scriptura aceea care proorocește că : « Voi veni la păstori și le voi cere oile și Eu Însumi voi paște oile Mele și le voi păstori », iar la păstori le spun așa : « Nu mai faceți rău înaintea ochilor Mei ! Conteniți odată ! Învățați să săvârșiți fapte bune și alergați după dreptate pentru cel împilat , pentru cel părăsit de părinți și pentru cea văduvă și neajutorată ! Veniți să stăm împreună la judecată , și dacă păcatele voastre vor fi stacojii , să se albească întocmai ca zăpada , și de vor fi ele ca porfira , să se facă întocmai ca lâna albă , iar dacă Mă veți asculta , vă veți înfrupta de bunătățile țării , și dacă nu veți vrea și vă veți răzvrăti , atunci veți chema sabia peste voi și vă va birui pe voi , fiindcă gura Domnului a grăit , și-Mi voi răcori mânia Mea asupra potrivnicilor Mei și Mă voi război împotriva dușmanilor Mei , și voi așeza în locul lor judecători drepți , și vor judeca sfetnicii Mei ca odinioară , și atunci tu te vei numi iarăși cetate credincioasă , căci pierirea va ajunge pe cei nelegiuiți , iar cei necredincioși Domnului vor muri , și vor fi ca un stejar ale cărui frunze se ofilesc și ca o grădină fără pic de apă », precum este scris . Amin .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare , a dreptei credințe , din 21-02-2010
***
Eu , Domnul , Îmi deschid cu iubire Duhul Meu de Păstor și vă cuprind și vă dau . O , deschideți-Mi ca să vă dau ! Lucrez din Tatăl , Care Mă trimite iarăși după om . Am venit de la Tatăl acum două mii de ani și am împlinit atunci Scriptura Mielului Cel junghiat și am plătit prin jertfa Mea dumnezeiască prețul vieții omului , și am socotit acest preț de la Adam și până la sfârșitul veacului omului , ca să aibă omul plătită de Mine arvuna mântuirii lui , a învierii lui prin învierea Mea cea dintre morți . O , mai ușor a fost să-i scot din iad pe cei zdrobiți sub el , ( Matei 27 / 52-53 , n . r .) decât pe cei ce M-au văzut pe pământ lucrând atât de mult , timp de cinci mii de ani și mai bine faptele lui Dumnezeu între oameni . M-a durut și Mă doare împietrirea omului . Necredința omului Mă doare de șapte mii de ani . Se duce omul și întreabă pe om dacă Eu sunt acest cuvânt . O , de unde știe omul să-i răspundă ca de la Mine celui ce întreabă ? Eu nu l-am întrebat pe omul care stă mare peste oameni , nu l-am întrebat pe el dacă să vin pe pământ cuvânt în zilele acestea . Eu sunt mai mare ca omul și M-am uitat în Scripturi și am găsit în ele venirea Mea cea de acum și am venit , căci dacă ar fi fost să vin la voia omului , o , ce ar fi făcut cei ce
sunt scriși în cartea vieții să le aduc Eu mântuirea ? Cei ce cred și cei ce vor crede în venirea Mea de azi cuvânt pe pământ , aceia sunt scriși în cartea vieții de la întemeierea lumii , și Eu trebuie să le fac cale spre Tatăl dacă M-a trimis Tatăl după ei . Mi-e tare milă de toți oamenii , și pe toți dau să-i trag la Tatăl , dar diavolul necredinței și al îndoielii Îmi stă împotrivă și Mie , și lor . Eu însă spun că în zilele acestea lucrez ca și acum două mii de ani și zidesc omul și-l fac biserică a Mea pe om și-l umplu de darul credinței sfinte , că nu mai e nimeni pe pământ să-l ajute pe om să creadă în venirea Mea , în mântuirea cea de la Mine , în purtarea crucii , căci vai celor fără de cruce și celor ce taie din ea , neștiind ei că ea este puntea lor spre Dumnezeu !
21