Cuvântul lui Dumnezeu despre răpirea bisericii Cuvântul lui Dumnezeu despre răpirea bisericii | Page 9

Răpirea bisericii
Vestește lumea că așteaptă învierea morților și viața veacului ce va să fie , dar unde se gândește omul când zice așa ceva ? Vin să-i arăt omului ca să vadă ce spune când spune așa . Vin mereu la tine , Israele român , ca să rostesc din tine cuvânt peste tot omul de pe pământ , și voi veni cu ziua când voi clătina cerul și pământul la glasul Meu , care va grăi din nori peste tot omul așa cum grăiesc peste grădinița Mea , peste Canaanul Meu în care Mă fac lapte și miere din cer pe pământ .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica întâi a Postului Mare , a ortodoxiei , din 16-03-1997
***
De-ar curge pe tot pământul daruri de la Dumnezeu , toate și peste tot sunt în parte luate și date . Dar la voi , fii ai Noului Israel , Eu sunt măsura cea întreagă . Pic cu pic v-o dau vouă și Mă întregesc la voi întru desfacerea Scripturilor venirii Mele a doua oară pe pământ cu oamenii . Iar când voi fi cu plinul tot deșertat peste pământ prin voi , cei care Mă primiți cuvânt din cer , atunci sfârșitu-s-au toate câte sunt scrise în Scripturi pentru ca să se împlinească iotă cu iotă , și apoi vin văzut pentru începutul veșniciei văzute . Și nu vor mai fi în ziua aceea nici peșteri , nici stânci ca să se ascundă în ele cei ce vor da atunci să se ascundă de fața venirii Mele , de fața zilei Mele , zi cu bucurie pentru cei ce Mă așteaptă , și zi cu mânie pentru toți necredincioșii . Atunci proorocul mincinos și fiara cea din ascuns , antichrist , care se ascunde în Dumnezeu , zice el , balaurul cel cu șapte capete și zece coarne cu care a înșelat toată lumea , nu va mai găsi pentru el loc în cer , și va sta pe nisipul mării , precum este scris despre casa care se zidește pe nisip , căci biserica Mea este zidită pe temelie de piatră , iar piatra ei , sunt Eu , Hristosul Tatălui , cu viața Mea în fiii bisericii Mele . ( Vezi selecția tematică : „ Antichrist şi fiara apocaliptică ”, - și pe files . fm ; jumpshare ; joomag ; Google Drive ; Scribd ; archive . org ; pubhtml5 ; n . r .)
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfântului mare mucenic Gheorghe , din 06-05-1998
***
Israele , Israele român , să nu fie în tine fii de ai tăi care să nu știe cum să creadă în Dumnezeu , cum să-L aibă pe Dumnezeu , cum să-L aducă pe Dumnezeu între oameni . Tu ești cuprins în mare taină , poporul Meu . Vine ziua când trupurile voastre vor fi în slavă și când veți fi învăluiți de slava care vine din cer , așa cum a venit peste Mine norul slavei Domnului și M-a învăluit în ziua înălțării în slavă a trupului Meu .
O , fiilor care ați biruit în voi lumea și duhul lumii ! Este scris în Scripturi că după ce vor învia morții , vor fi răpiți în nori cei vii , și toți împreună vor fi cu Domnul întâmpinându-se unii pe alții . Cei ce au biruit lumea în trupul lor , vor fi răpiți în nori și vor întâmpina pe Domnul în văzduh , și apoi vor fi pururea cu Domnul , cu cerul cel nou și cu pământul cel nou și cu dreptatea cea sfântă , care vine cu Domnul . Amin . ( Vezi selecția tematică : „ Învierea morţilor ”, - și pe files . fm ; Scribd ; jumpshare ; archive ; Google Drive ; pubhtml5 ; joomag , n . r .)
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării Domnului , din 28-05-1998 ***
O , a fugit omul de darul vieții veșnice , iar Eu am venit acum două mii de ani să-l plătesc înaintea Tatălui ca să-i dau omului viață dacă voiește . Dar tot așa fuge și azi omul de acest dar , căci omul iubește fructul pomului morții , omul iubește femeia , și nu iubește pe Dumnezeu . Dar cine pricepe aceasta ? Cine să le spună la oameni ce mănâncă și cu ce se hrănesc ei ? Cine să le
9