Cuvântul lui Dumnezeu despre râul vieţii Cuvântul lui Dumnezeu despre râul vieţii | Page 6

Acest cuvânt este râul vieții
curge cuvântul Meu din cer peste această grădină aleasă de Mine ca să-Mi fie iesle a cuvântului Meu cu care-Mi pregătesc poporul pentru slava întoarcerii Mele pe nori . Îngerii care au venit în clipa înălțării Mele la cer au spus apostolilor care M-au văzut ridicându-Mă în sus , au spus că « Acest Iisus , Care Se suie acum , tot așa va veni iar , precum S-a suit ». Și iată- Mă venit prin cuvânt , căci cuvântul coboară din cer ca să-Mi pregătesc cărarea întoarcerii Mele , ca să pregătesc sfințenia și curățenia poporului care Mă va întâmpina la întoarcerea Mea . Iată , Eu Mă întorc , Eu vin curând , și voi găsi lumea nepregătită , că lumea nu vrea să-și pregătească viața , lumea și acum bea și mănâncă și se însoară și se mărită și se naște și nu are timp să se pregătească . Cel ce nu iubește pe Dumnezeu , acela nu se înveșmântează pentru Dumnezeu , dar tu , poporul Meu , Mă iubești și asculți glasul Meu ceresc și te hrănești cu cuvântul Meu și crești și înviezi din ce în ce mai mult , până la ziua când Eu Mă voi lăsa văzut în nori , și apoi în mijlocul celor ce Mă așteaptă să vin . Și tu vei fi cel ce vei cânta , măi Israele , vei cânta în ziua aceea cântarea îngerilor care vor anunța întoarcerea Mea , că în ziua aceea va cânta cerul și pământul : „ Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului !“. Tu ești cel ce cânți și azi în jurul ieslei cuvântului Meu . Cântă , tată ! Eu sunt deasupra ta cu cerul și te scriu mereu în cartea Mea , și cartea aceasta va mărturisi că tu ești poporul Meu .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Adormirii Maicii Domnului din 28-08-
1994 ***
Pace vouă , fii ai grădinii cuvântului Meu , căci în grădina în care sunteți așezați , se lasă din nori glasul Meu peste grădină , râu de cuvânt , izvorât din cer , care-și are curs în nori ai slavei , măi fiilor , nu în nori de ploaie , tată , ci în nori de ploaie de cuvânt , și curge cuvântul din râul său și udă această grădină , precum norii de ploaie udă cu apă pământul .
Eu sunt Domnul , Cel ce umplu pământul și cerul de glasul cuvântului Meu , dar cine , tată , Mă aude ? că nu are nimeni urechi de auzit , nu are lumea credință în lucrarea lui Dumnezeu cea dintre început și sfârșit , cea de șapte veacuri și mai bine , și iată , această profeție de șapte vremi s-a împlinit , și dacă s-a împlinit , s-a sfârșit , și Eu am luat-o de la capăt și așez nestricăciune pe pământ , așez om nou pe pământ , om născut din cuvânt . Nu mai așez om făcut , și așez de data aceasta om născut prin cuvânt . Eu număr din nou de la capăt , încă un pic mai număr , un pic , un pic , și nu mai număr apoi , căci timpul se face sul și nu se mai numește timpul timp .
Măi fiilor , de când a început să se numere timpul ? Iată taină vă spun vouă azi , că timpul s-a numărat de om și și-a început numărătoarea după ce omul a fost așezat pe pământ , după ce Eu l-am luat pe om din Eden , după ce omul a luat știință , tată . În Eden era altfel omul , nu era cum este acum , măi fiilor , și e mare taină omul din Eden . De aceea vin mereu și te rog , fiule de azi , să nu mai cauți să știi nimic din cele de pe pământ , din cele de la om , căci omul era altfel în Eden și nu știa ce știe omul de pe pământ . Altfel a fost omul întocmit , nu cum este el acum . Și numai după ce s-a făcut altfel decât era în Eden , numai după aceea a fost să numere omul , și și-a numărat timpul său ; ba a numărat și timpul său din Eden , dar după aceea , tată , căci după ce a gustat din cele oprite , omul a știut ce știa Dumnezeu .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfintei Virginia , din 14-12-1994 ***
Iată călătorie cerească . Fiul lui Dumnezeu Se apropie de scăldătoarea cuvântului Său , așa cum S-a apropiat la Iordan , de i-a ieșit în cale lui Ioan ca să înceapă botezul pocăinței în numele Lui și cu El . Eu , măi fiilor , M-am lăsat însemnat de botezul lui Ioan ca să întregesc taina botezului cu apă , căci la botezul Meu în Iordan am fost botezat cu apă și cu Duhul Sfânt ,
6