Cuvântul lui Dumnezeu despre râul vieţii Cuvântul lui Dumnezeu despre râul vieţii | Page 26

Acest cuvânt este râul vieții
Însumi stau în mijlocul vostru ca pe țărmul mării . Lumea este mare fără margini . În ea se îneacă toți cei care se încearcă cu ea . Voi însă sunteți oaza cea de scăpare , țărmul mării . Curând , curând marea nu va mai fi , căci este scris în Scripturi : « Am văzut cer nou și pământ nou , căci cerul cel dintâi și pământul cel dintâi au trecut , iar marea nu mai este ; și am văzut cetatea sfântă , Noul Ierusalim , din cer coborând cu Dumnezeu , împodobită mireasă pentru Mirele ei ». « Noi le fac pe toate .» Amin . Și iarăși zic : « Făcutu-s-a !». Amin . Iar cel ce însetează , să vină să bea , și în dar să bea din izvorul apei vieții . Dar cu cei fricoși și necredincioși și spurcați și ucigași și desfrânați și fermecători și idolatri și în tot felul mincinoși , este moartea cea de a doua partea lor , foc și cu pucioasă arzând în iezer . Dar iată râul și apa vieții , limpede cum e cleștarul ; pe țărmul lui crește pomul vieții . Cei ce beau au numele scris pe frunțile lor . Aceste cuvinte sunt credincioase și adevărate , și Eu , Domnul , am trimis pe îngerul Meu ca să vestească cele ce vor fi , căci vin curând , iar înaintea Mea merge cuvântul , semnul Fiului Omului , poporul cuvântului lui Dumnezeu , care scoate demonii din oameni , căci scris este despre cei miruiți și trimiși cu trimitere : « În numele Meu , demoni vor izgoni , în limbi noi și cerești vor grăi , șerpi vor nimici și moartea o vor birui , și pe cei neputincioși îi vor scula și îi vor întări pe picioarele lor ».
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a doua după Paști , a sfântului apostol Toma din 18-04-1999
***
O , fiilor , de ce se stinge iubirea de pe pământ ? Omul însetează după iubire , după mângâiere , după bucurie , dar când află iubirea , el se învață cu ea , și ea se stinge și nu mai arde , și omul caută iar , și omul însetează iar .
Am stat de vorbă cu femeia samarineancă și i-am zis așa : « Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou , dar cel ce va bea din apa pe care i-o voi da Eu , nu va mai înseta în veac , că ea se va face în el izvor de apă izvorâtoare de viață veșnică ». O , fiilor , omul care se găsește cu Dumnezeu , acela nu mai caută altceva și nu mai însetează după altceva , și se face viață veșnică un astfel de om , iar viața veșnică sunt Eu în om ; Eu , Cel veșnic , Domnul , Care nu Se stinge , și este . I-am zis samarinencei : « Dă-Mi să beau !». Ea avea cu ce să scoată apă din fântână și de aceea i-am spus « Dă-Mi să beau !», și apoi să-i plătesc pentru apa pe care Mi-o întinde să o beau pentru osteneala drumului Meu printre oameni . Voiam să-i plătesc cu apa cea vie și să-i insuflu în cuget că Eu sunt Dumnezeu , iar ea a zis : « Nu cumva ești Tu mai mare decât Iacov , părintele nostru , care ne-a dat această fântână după ce a băut din ea el și feciorii lui și turmele lui ?». Eu voiam să o fac să înseteze de iubire și să caute spre ea , și i-am zis : « Oricine bea din apa aceasta va înseta din nou , dar tu ridică-te ca să cunoști darul lui Dumnezeu și pe Cel ce ți-a spus „ Dă-Mi să beau “, și El să-ți dea apă vie ». Ea s-a umplut de iubire și a zis : « Dă-mi , Doamne , această apă , ca să nu mai însetez , ca să nu mai caut ».
O , fiilor , omul care se găsește cu Dumnezeu , acela nu mai caută altceva , dar iată , omul nu Mă caută și nu Mă găsește . Omul vrea minuni , vrea semne , dar acum e vremea judecății , nu mai e din nou ca la prima Mea venire când îl făceam pe om să Mă cunoască prin semne și prin minuni . Semnele și minunile sunt pentru cei tari la cerbice , care stau împotriva Mea , nu sunt pentru cei care au iubirea după care nu mai însetează . Nu mai sunt de folos semnele și minunile , că omul s-a pus mai mare decât Mine pe pământ . Numai că iubirea omului se stinge , și omul însetează mereu și bea mereu , căci cele pământești secătuiesc inima și mintea și sufletul și trupul omului , dar la voi vin Eu și Mă fac dar în voi , ca să aveți voi darul iubirii și să nu mai însetați după iubirea cea de pe pământ . Eu Mă dau vouă apă vie și Mă fac în voi izvor de apă izvorâtoare de viață veșnică și vă liniștesc setea .
26