Acest cuvânt este râul vieții
cu putere de cuvânt prin duhul descoperirii și va rămâne până la sfârșit cu lucrarea Sa cerească pe pământ .
O , n-a stat Domnul din lucru după ce Și-a încheiat lucrarea cea de acum două mii de ani , căci duhul descoperirii aduce pe pământ de la Domnul și așează împlinire și credință pentru împlinire și împlinește Domnul pe pământ lucrarea Sa până la sfârșit . Dacă omul antichrist lucrează atât de mult , cum s-ar putea să nu lucreze Domnul și mai mult până la sfârșit ?
O , pe pământ se desfășoară potrivnicul Meu de două mii de ani , iar acum , la sfârșitul luptei , își scoate atacul din plin peste tot pământul ca să-i doboare pe mulți de partea lui , și de va fi cu putință să-i culce jos pe cei aleși în dreapta pentru credință , mai ales în țara română , țara Mea de două mii de ani creștină , la care , iată , poposesc cu râul cuvântului Meu și Mă împart cu el până la margini și-Mi ocrotesc cu puterile cerești calea venirii Mele și-i rușinez prin cuvânt pe cei pitiți sub cojocul de oaie bună , care împrăștie fără de răgaz erezie de tot felul , lovind în biserica lui Hristos , în sfinți , în cruce , în cuvântul Meu , în Mielul lui Dumnezeu , cuvântul Tatălui peste pământ , și care dă lupta cea de la sfârșit , lupta Mielului cu fiara care sfâșie , și voi fi biruitor , căci așa este scris .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înălțării Sfintei Cruci , din 27-09-2022 ***
Pace ție , poporul Meu ! Poporul Meu este alcătuit din cei ce cred și împlinesc peste ei cuvântul gurii Mele , glasul care se lasă de deasupra și este cules și așezat în carte , și iată , așa Îmi zidesc și Îmi călăuzesc poporul , o , și așa am tot lucrat șaptezeci de ani de când Eu , Domnul , împlinesc venirea Mea cuvânt peste pământ , venirea Mea cu sfinții , precum este scris să vin când vin , și iată , și azi vin cu sfinții Mei și scriem în carte zi de amintire și de biruință a Mea , a mersului Meu cuvânt între cer și pământ , căci în ziua aceasta , după ce au trecut patruzeci de ani de cuvânt peste poporul credincios , am pregătit zi de slavă a Domnului , căci am ieșit deasupra cu taina aceasta , ( După dărâmarea regimului dictaturii fiarei roșii comuniste în decembrie 1989 , n . r .) după ce am pregătit cale liberă ca să pot să ies cu cuvântul și cu poporul și ca să știe neamul omenesc cu câtă taină am lucrat și prin ce vreme grea am mers cu poporul , și câtă prigoană a pândit mereu mersul cuvântului Meu , ( Din partea Serviciului Securității dictaturii comuniste a lui Nicolae Ceaușescu , n . r .) care și-a tot făcut cale cu cât era mai greu de mers , o , și Mi-am păstrat poporul cel vândut mereu de la mijloc prin cei nestatornici în credință și în umilință , și toată această prigonire a cuvântului Meu și a poporului Meu este scrisă de cei ce pândeau și urmăreau mersul Meu , ( În dosarele de urmărire a oamenilor , întocmite de Serviciul Securității , n . r .) o , și va ieși toată această mărturisire și se va face carte și se va lămuri prin ea adevărul că Eu , Domnul , am venit și vin cuvânt peste pământ pe vatra neamului român după două mii de ani de la venirea Mea de la Tatăl ca să Mă lupt cu satana și să-l biruiesc prin cruce și prin suferința Mea , care l-a orbit de tot și l-a judecat de tot pe satana și am plătit salvarea omului , a fiecărui om care a suferit pentru Dumnezeu pe pământ sau pentru păcatele făcute , căci Eu am sculat morții din morminte și le-am dăruit învierea odată cu învierea Mea , odată cu clătinarea împărăției lui satana și a iadului lui , ( Mat : 27 / 51-53 ) și iată zile de biruință a Domnului , așa cum și azi se scrie în carte ziua când s-a rostit cuvântul sfințirii și al binecuvântării Sfintei Sfintelor Noului Ierusalim și a chivotului alb , pietricica cea albă scrisă în Scripturi să se ivească să mărturisească împlinirile Domnului . ( Apoc : 2 / 17 )
Iată , așa lucrează cerul cu pământul , lucrează tainic și împlinește tainic , și apoi se descoperă , se arată și se mărturisește taina , așa cum după patruzeci de ani de cuvânt am făcut zi de biruință și am așezat la vedere lucrarea cuvântului Meu și am vorbit apoi de pe această înălțime de taină și Mi-am revărsat cuvântul peste pământ și M-am vestit cu glasul Meu care se lasă
96