Acest cuvânt este râul vieții
veșnic , fără început și fără sfârșit , râu veșnic , care curge ? Râul curge din munte în vale , de sus în jos curge . Eu sunt râul , Eu sunt izvorul râului și nimeni nu-Mi dă curs decât Eu . Eu sunt tot ce fac Eu . Amin .
Vin izvor la tine , poporul Meu , ca să fac din tine râu , și râuri din râu , ca să se învețe omul să bea din râul vieții , să-l iau cu ușorul pe om , că omul cu anevoie crede în Mine , în cuvântul Meu cel veșnic nou , căci Eu nu sunt altceva decât cuvânt și faptă de cuvânt ; mai întâi cuvânt , și apoi faptă de cuvânt .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la sărbătoarea sfinților trei ierarhi : Vasile , Grigorie și Ioan , din 12-02-1997
***
Amin , amin zic ție , poporul Meu : cel ce crede în Mine are viață veșnică și nu moare , iar cel ce moare nu crede în Mine . Cel ce crede în Mine înviază și este viu și crede , iar cel ce nu mai crede nu mai este viu . I-am spus omului cel dintâi , i-am spus lui Adam : « Dacă nu vei asculta , dacă vei lua ce ți-am spus să nu iei , vei muri în ziua aceea », pentru că cel ce nu crede ce-i spun Eu , acela nu mai este viu , și nimeni nu înțelege ce înseamnă sfârșitul lumii , nimeni , poporul Meu . Cel ce nu crede în Mine , acela nu este viu . Cuvântul acesta cu care vin Eu pe pământ de patruzeci de ani , ba chiar de patruzeci și cinci de ani , așa cum scrie în Scripturi și în prooroci , acest cuvânt este judecata necredinței , căci oamenii nu știu ce înseamnă sfârșitul lumii , și sfârșitul lumii înseamnă necredința în Dumnezeu . iar necredința se întinde peste oameni până la toate marginile , dar și cuvântul Meu se duce ca săgeata care se oprește deodată la locul unde cade ea .
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu din Duminica a șasea după Paști , a orbului , din 01- 06-1997
***
Cuvântul Meu spre voi este râul vieții care curge din tronul lui Dumnezeu și al Mielului lui Dumnezeu . Cuvântul Meu este credincios și adevărat . Amin , amin , amin . Cuvântul Meu este apa vieții care adapă locurile fără apă , fără apă vie , și lipsa de apă pârjolește pe oameni , și Eu vin să aduc peste pământ poruncile vieții veșnice și să le dau oamenilor și să-i învăț să bea cu credință din apa Mea cea vie și să mănânce cu iubire și cu foame din pâinea Mea cerească . Cuvântul Meu se înalță pe pământ și grăiește pe înălțimi și rostește acoperișurilor să se aplece și să ridice deasupra lor cuvântul Meu cel sfânt , ca să se sfințească din el acoperișurile și înălțimile și să stea aplecate la cuvântul Meu cel sfânt . Amin , amin , amin .
Cuvântul Meu se poartă pe sine spre cei ce stau peste țara Mea de nuntă și vin să-i vestesc că România este țara strălucirilor cerești din pricina cuvântului Meu , care este râul și apa vieții , și vin să-i vestesc că Mi-am așezat tronul în România , și din tronul Meu curge apa vieții , curge râul vieții , curge cuvântul Meu ca ploaia și ca zăpada din cer , care adapă pământul și îl face să răsară și să rodească și să dea sămânță semănătorului și pâine spre hrană , și el nu se întoarce către Mine fără să rodească . El face voia Mea și își îndeplinește rostul lui . Amin .
amin .
Pace ție , Românie ! Pace ție , țara Mea ! Pace , iubito ! Pacea Mea ți-o dau ! Amin , amin ,
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la praznicul Înălțării sfintei Cruci , din 27-09-1997 ***
20