România – Noul Ierusalim
cinstea aceasta, ci Tatăl Mi-a dat-o, după cum este scris: « Tu ești Fiul Meu; Eu astăzi Te-am născut. Tu ești Preot în veac, după rânduiala lui Melchisedec ».
Eu sunt Cel ce sunt, dar poporul prin care am venit din Tatăl nu M-a primit ca pe trimisul Tatălui, și Eu M-am îndreptat spre neamurile pământului, și Mi-a dat Tatăl de la nașterea Mea pe România, ca să-Mi fie țară a întoarcerii Mele cu norii, țara slavei zilelor cele de apoi, căci așa precum M-am suit la Tatăl, tot așa și vin; vin cu norii și cu zeci de mii de sfinți, și vin venind. Amin.
Vin la tine, țara Mea de nuntă, că de la Tatăl te am dată să fii țara Mea pentru întoarcerea Mea între oameni. Primește-Mă! Eu vin cuvânt la tine, că am în mijlocul tău pe poporul cuvântului Meu, iesle caldă în care Se naște de sus Cuvântul lui Dumnezeu, Care vine cu norii ca pasărea care-și face cuib la streașina unei case unde-și așează puii ca să-i nască și să-i hrănească străbătând văzduhul și venind, suindu-se și coborându-se, coborând și suind și iarăși coborând ca să-și hrănească puii din cuib și să-i crească și să-i învețe să zboare în văzduh. Eu sunt Cel ce sunt. Vin cu norii la tine, țara Mea de nuntă, « Vin cu sfinții, vin pe cal alb, și oști din cer vin după Mine călare pe cai albi, și din gura Mea iese cuvânt, și pe coapsele Mele și pe haina Mea am nume scris: „ Împăratul Împăraților și Domnul Domnilor“», precum scrie în Scripturi să vin.
Când a trebuit să ridic din nou Ierusalimul, care se stricase pentru păcatele lui, am auzit de pe pământ strigare ca să vin să-l izbăvesc pe Israel cel apăsat de plata fărădelegilor lui. Am auzit pe Daniel, care Mi-a amintit de făgăduințele Mele pentru Israel, mărturisind înaintea Mea păcatele poporului său și umilindu-se pentru Israel, și Eu am coborât la el și i-am vestit: « Șaptezeci de săptămâni de ani sunt hotărâte pentru Ierusalim până ce fărădelegea va întrece marginile ei, până ce va veni Sfântul Sfinților ca să pătimească pentru om, și va dărâma cetatea, și până la capăt va fi greu. Dar la capăt voi veni și voi încheia un legământ cu mulți într-o săptămână, și mulți din cei ce dorm în țărâna pământului se vor scula, și cei înțelepți vor lumina ». Și Daniel se ruga, zicând: « Stăpâne, când?». Dar Eu i-am spus: « Daniele, sunt pecetluite toate cuvintele acestea până la sfârșit, iar la sfârșit mulți vor fi curățiți, albiți și lămuriți, și nici unul din cei fără de lege nu va pricepe cuvintele Mele, ci numai cei înțelepți vor înțelege, căci cei înțelepți se dau deoparte din calea fărădelegii și stau cu Duhul Cel Sfânt, Povățuitorul oamenilor înțelepți. Iar tu, Daniele, te vei scula, și vei primi moștenirea ta, în vremea cea de apoi. Amin ».
Am pus pe fiii cuvântului Meu să mijlocească pentru tine, pentru învierea ta, o, țară Românie, țara Mea de nuntă, țară a strălucirii cea proorocită de proorocul Daniel. Vin la tine cuvânt de Duh Sfânt, vin să închei cu tine act de împăcare cu Mine. Vin din Tatăl, și am iesle în tine și Mă nasc cuvânt și te hrănesc cu tainele Mele cele ascunse, că tu ai fost cea de sub cruce, dar Eu de la nașterea Mea te-am iubit și te-am ridicat și te-am ales de țară a Mea și te-am născut din Mine, din numele Meu te-am născut și ți-am dat numele Meu și te-am numit creștină, după numele Meu, prin cel trimis la tine cu cămășuță de botez, cu apă și cu Duhul Sfânt, și te-am numit român, popor al țării Mele. Și am vegheat peste tine la bucurie și la durere și te-am păzit ca să fii și ca să te am, căci Tatăl te-a dat Mie odată cu nașterea Mea născându-te din Mine. Povestea ta e frumoasă în cer, și iată ce fac: vin cuvânt pe pământul tău și îți scriu taina ta, și Mă fac carte în tine și îți scriu povestea Mea cu tine și te vestesc a Mea, ca să audă toate noroadele de pe pământ că tu ești împlinirea Mea întru venirea Mea.
78