România – Noul Ierusalim
alungai când puteai, iar când nu puteai, le dădeai tribut de robie până ce-Mi întindeam Eu mâna și te scoteam de sub piatră. Așa am făcut, dar azi nu mai vezi dușmanul, că e război nevăzut, și îți suge dușmanul și sufletul, nu numai trupul. Acum nu mai e război cu arma peste tine. Acum banul e arma, și cu banul te înșeală și te cumpără străinul și te murdărește cu ce-ți dă și îți otrăvește suflarea, și tu nu știi ce mănânci și ce bei pe banii tăi. Ești plină de dușmani, iubito, și abia mai sufli, că sufletul tău sunt Eu, purtat de cei ce Mă iubesc. Că te-a învățat străinul să gândești ca el și cum vrea el, ca să te poată stăpâni și să-ți sugă vlaga. Numai minciuni au învățat copiii tăi în școli, și azi nu-ți mai cunoști povestea neamului tău, căci neamul tău de la început era plăcut lui Dumnezeu, și nu era înapoiat, și a venit omul cel nou al vremii de azi și i-a pus nume de primitiv celui de demult. Dar ce este acest cuvânt: primitiv? Acest cuvânt este minciună, tată. O, poporul Meu, de aceea îți spuneam Eu că nu e bună școala de pe pământ, și iată, cel ce a învățat minciună în școală stă și azi în numele dreptății, și nu pot curăți duhul minciunii din pieptul omului. Mai primitiv ca omul de azi n-a fost pe pământ de când e veacul, și nici nu va mai fi. Mai orfan ca omul de azi n-a fost orfan pe pământ, și mai mare război ca războiul de azi nu mai poate fi altul. Până acum venea turcul cu arme, și acum vine mascat și vopsit și suge și pleacă sătul, și în urma lui lasă numai fum și murdărie de duh rău, și calcă peste tot murdar și străin peste țara alegerii Mele.
… Omul primitiv este omul care nu-L are pe Dumnezeu. Dacă acest cuvânt este adevărat, iată, acesta este rostul cuvântului primitiv, că adevărată este istorioara cea de pe pământ despre Mine, Domnul, Care eram casnic cu familia creștină și smerită, și nu este pildă această istorioară, ci este adevăr dumnezeiesc între oameni, și a rămas doar pilda lui. Eram casnicul familiei creștine și aveam adăpost în casa omului, și se spune că era o familie de oameni iubitori de Dumnezeu. Un om avea femeie și doi copilași, și trăiau iubind pe Dumnezeu și în mulțumire mare. Își făcuseră o căsuță, un adăpost de vreme rea, și intraseră în el și trăiau fericiți de pe o zi pe alta. Aveau un pat din lemn pe o parte a căsuței și se odihneau în el cu toții. În alt colț își făcuseră o sobică de lut, săși facă focul în vreme de frig, și mai aveau în cui o mesică, și o luau să pună pe ea mămăliguța și udătura și ce mai aveau ei din darul lui Dumnezeu. Și se strângeau în genunchi pe lângă mesică și întindeau cu bucătura în blid și se aplecau pentru fiecare bucătură. Se așezau și se sculau cu rugăciune și cu mulțumire de la masă, și apoi luau mesica și o puneau în cui, și vorbeau de Dumnezeu, și vorbeau cu Dumnezeu, și Dumnezeu era cu ei pe pământ. Și M-am făcut om și M-am dus în casa lor ca să fiu casnicul lor, și ei M-au primit, și dormeam cu ei și mâncam cu ei și Mă înveseleam cu ei și cu Duhul lui Dumnezeu în casa lor și în traiul lor. Și a venit o vreme rea peste casa lor, peste inima lor. Duhul rău nu s-a bucurat de căsnicia Mea cu ei și a urzit ispită și M-a scos de la ei din casă, căci într-o zi a bătut la ei un om bogat din sat și l-a rugat să meargă să-l ajute la lucru, că-i va plăti pentru ajutor. Iar el, om blând ce era, s-a dus să ajute pe cel ce l-a rugat, și a văzut el atunci cum trăiește cel bogat și ce are în casă. Și când a terminat lucrul, a luat plata și a mers acasă și a spus ce a văzut la bogat, și cu banii s-a dus și a luat un pat mai bun, mai frumos, mai moale, și l-au pus în locul patului lor din casă. Eu când am văzut căldura inimii lor pentru patul cel bun și nou, M-am simțit sărac de iubirea lor și M-am sfiit, și nu M-am mai culcat cu ei în pat, că ei aveau altă bucurie. Eu stăteam alături de patul lor cel nou, și ei se strângeau în pat și se bucurau, că-și ziceau că i-a ajutat Dumnezeu. Și s-a dus iar și a lucrat, și și-a luat și o masă mai mare și mai luxoasă, și au pus-o în mijloc, iar Eu M-am tras mai în lături. Au mai adus și scaune, și alte lucruri, și casa lor s-a umplut, și Eu M-am tras la ușă. Mă rugau și ziceau: „ De ce, Doamne, nu mai stai pe pat, pe scaun, pe ladă? De ce stai la ușă?“. Eu ziceam că nu am loc, și de aceea nu stau. Bucuria lor creștea pentru ceea ce aveau și strângeau. Munceau și își făceau ce le plăcea lor, și Eu am ieșit îndurerat și n-am mai încăput casnic în căsnicia lor. Ei n-au simțit durerea Mea, și ziceau mereu:
59