România – Noul Ierusalim
***
… Mulți Mă vor iubi cu dor și cu neastâmpăr de acum încolo, căci se deschide dragostei cale și merge ea spre oameni și îi așează spre izvorul Meu de cuvânt și de binecuvântările acestor plaiuri ale amintirilor Mele de o sută de ani ai petrecerii cuvântului Meu între cei credincioși la începutul Meu din anul 1955 cu ei, și apoi cu cei de după ei și până azi, când am slujitor poporul mezin, cei mai mici ai dragostei Mele din zilele acestea peste pământ, și iată zi de nuntă și cămașă de nuntă, cămașa românească de in subțire, slava neamului român, cămașa Mea și a lor, cămașa de nuntă, zilele nunții Mele, o, și toți cei care de acum se vor înveșmânta în cămașa de creștin se vor numi români și vor avea haină de nuntă.
V-am rugat pe voi să veniți și să vă așezați la masa Mea de azi îmbrăcați în cămașa românească, în portul strămoșesc al românului, și iată taină măreață, țara nunții Mele, masa Mea de nuntă pe plaiul neamului român, iar haina de nuntă este cămașa românească, și se grăiește pe limba neamului român venirea Mea și nunta Mea și haina de nuntă și totul românește, și va fi să învețe să vorbească românește popoarele toate, toți cei care iubesc și vor iubi venirea Mea cuvânt pe pământ, și se vor apropia de meleagul iubirii Mele, de cetatea cuvântului Meu, de unde Eu, Domnul, Îmi împart peste pământ cuvântul Meu de venire și de trâmbițare a sa peste tot, din hotar în hotar, de la margini la margini, din suflet în suflet, căci vine veșnicia, care cuprinde totul în cuvântul ei, în limba cea dulce a lui Iisus Hristos, Mirele nunții, și nu este mai dulce grai ca și această limbă, cu care Eu, Cuvântul lui Dumnezeu, am grăit la facerea lumii, și iarăși acum, când această limbă își capătă întregirea ei cea dintru început și leagă sfârșitul cu începutul și aduce facere nouă și grăiește Domnul românește și zice și se face. Amin.
O, aplecați-vă graiului cel de la începutul facerii, voi, neamuri și limbi ale pământului, căci Babilonul cade cu tot cu limbile lui, care se încurcă între ele, care despart, și nu unesc, iar turnul lor și soarta lor este căderea, și cade Babilonul acesta, precum este scris, iar neamurile pământului să învețe grăirea românească și să cadă încurcarea limbilor, căci la vremea și ziua coborârii Duhului Sfânt acum două mii de ani peste mesagerii cuvântului Meu de atunci s-a vorbit peste pământ limba Duhului Sfânt, o singură limbă, și iarăși s-au unit atunci limbile întru una, ca la început când omul vorbea cu Dumnezeu și când toată facerea cea vie vorbea aceeași limbă și gândire și lucrare.
Extras din Cuvântul lui Dumnezeu la Praznicul Înălțării Sfintei Cruci. Serbarea Grădinii de Rai de la Maluri, din 27-09-2025.
***
… Binecuvântată să fie vestirea Mea peste pământ, și rod să poarte ea pentru cer și pentru mântuirea multora! Amin.
Binecuvântați să fie vestitorii cuvântului Meu și harul Meu cel pentru ei în toată vremea și peste tot pe unde ei vestesc venirea Mea cuvânt pe pământ! Amin.
Binecuvântată să fii tu, țara Mea de azi, dragostea Mea cea dintâi la facerea cerului și a pământului! Mă întorc la dragostea Mea cea dintâi, la tine, sfânt pământ român, pe care Eu am stat întru început și am cuvântat și am împlinit. Te plămădesc cu facere nouă și Mi-e dorul tot o văpaie după frumusețea ta cea dintâi când Eu, Domnul, Mi-am plămădit din lutul tău casă de odihnă, om zidit după chipul și asemănarea Mea, și peste care am suflat duh de viață și i-
301